CSR in Romania

As vrea ca aplicarea RSC ca strategie de afaceri sa fie acel ceva care va permite Romaniei o dezvoltare durabila. Pentru moment, cel mai important si recent studiu pe Top 100 companii de la noi din tara ne arata ca responsabilitatea mediului nostru de afaceri e doar o fatada, marketing social si filantropie.

Va trebui ca noi - societatea, organizatiile, cetatenii sa impingem lucrurile spre acel viitor care sa le permita supravietuierea si generatiilor viitoare.


duminică, 25 iulie 2010

Cercetare pe CSR

Dragi cititori,

Va supun atentiei o rugaminte. Va invit sa recomandati persoane care sa participe la o cercetare pe CSR, cercetare pe care o realizez impreuna cu colega mea Daniela Vercellino de la SNSPA.

Persoanele trebuie sa fie top sau middle manageri din companii romanesti si va consta in completarea a 3 chestionare: unul de inteligenta emotionala, unul de stil de leadership si unul ce cuprinde intrebari situationale.

Timpul total necesar completarii celor 3 este de maxim 45 de minute, insa ne gandim ca e vara si timpul nu e total pierdut pentru ca cei care completeaza au urmatoarele avantaje:
1. afla detalii despre cat de inalt e gradul lor de inteligenta emotionala;
2. afla care este stilul lor de leadership;
3. invata mai multe despre CSR.

Persoanele recomandate nu trebuie sa aiba alte caracteristici speciale, doar/"decat" sa fie manageri intr-o companie romaneasca.

Vom folosi aceasta cercetare la o conferinta internationala la care am fost acceptate sa prezentam pe baza abstractului. In plus, credem ca este o ocazie foarte importanta sa prezentam si concluzii ale cercetatorilor romani, sa facem auzite si vocile cercetarii de la noi din tara intr-o dezbatere din ce in ce mai globalizata asupra viitorului nostru comum.

Va rog sa trimiteti numele persoanelor, compania unde lucreaza si adresele lor de mail pe adresa: camelia.crisan@comunicare.ro

Noi vom trimite niste invitatii de completare a chestionarelor online si de acolo incolo depinde de alegerea fiecarui manager in parte daca ne va onora cu prezenta sa virtuala.

Va multumesc anticipat pentru suport.

luni, 19 iulie 2010

Diaspora romaneasca

Tin minte ca acum ceva vreme am jucat cu cativa participanti la un training Mima. Eram colega de echipa a unei participante care trebuia sa mimeze cuvantul DIASPORA si mi-a fost imposibil sa ghicesc oricat s-a straduit biata fata. In America insa am si avut sansa sa cunosc cativa membri ai acestei categorii aparte: membrii ai diasporei. Concetateni de-ai nostri care nu si-au putut implini destinul aici si si-au urmarit visele in alta parte. Sunt oameni pe care, ca si mimarea cuvantului, nu-i pot intelege, desi ma straduiesc. Am vazut romani in SUA cu o conceptie asa de eronata referitoare la ce se intampla in tara, incat mi se parea ca nu aud bine. Unul dintre ei imi spunea ca venit in Romania intr-un restaurant de fitze de aici i s-a adus un meniu in engleza, motiv pentru care s-a sborsit la chelner spunanda-i ca el e in Romania, deci trebuie sa i se prezinte un meniu in romaneste. Altul ne spunea mie si unei colege despre istoria Romaniei, invatata trunchiat pe vremea comunismului si nu intelegea sa accepte ca acum nici un manual nu mai preda la fel respectiva chestiune. In plus, ni se spunea ca sapunurile, sampoanele si pastele de dinti facute in/pentru Romania sunt mai slabe calitativ decat cele din SUA, deci noi suntem mai fraieri, ei mai cool. Asta o admit, marfurile facute de producatorii mari pentru pietele emergente sunt mai proaste calitativ sau mai diluate decat acelea pentru pietele vestice ceea ce ar trebui sa-i faca pe consumatorii romani sa le toarne in capetele producatorilor sau importatorilor. Pentru asta mai asteptam inca putin... sa dea in foc mamaliga noastra proverbiala.

Am constatat insa ceva mai interesant, si asta mi-a revelat dupa o discutie cu profesorul Bortun. In general cei care au imigrat din Romania au trecut prin niste greutati incredibile, indiferent cum au plecat din tara. Se afla intr-o tara unde trebuie sa lupte cu o noua identitate. Sunt nimeni acolo unde sunt, poate nu chiar nimeni, dar ai nimanui. Au indurat mult pentru a ajunge la un nivel de bunastare pe care l-ar fi avut in cele din urma si in Romania, poate in aceleasi conditii de suferinta - interesant este insa ca in tara n-ar fi fost dispusi sa inghita acele umilinte. Si acum, generatia mea sau urmatoarele, le dau peste nas si le spun, ca la nivelul la care au ajuns acolo, era posibil si visul romanesc. Distrugi un referential si calci in picioare un statut pe care oamenii si l-au auto-faurit.

In conditiile de azi, ii inteleg pe romanii care vor sa plece din tara, dar doar pentru munca, nu de tot. Nu inteleg nevoia de desprindere totala, de rupere cu trecutul. Cu atat mai mult cu cat este o inselatorie de cele mai multe ori. Te gasesti suspendat intre doua lumi, si nici una nu e a ta in mod real.

Desigur, toti membrii diasporei noastre se plang de ceilalti si li se pare legitim sa fie tratati diferit doar pentru ca au imigrat din tara. Cineva ar trebui sa le spuna ca a emigra si a te stabili altundeva nu e un merit, e o alegere, iar consecintele ei trebuie suportate. E proasta si perceptia celor din tara: vai saracii aia care au emigrat, ce greu le e lor acolo. Ei bine, au ales-o. Nu i-a obligat nimeni. Nu e un merit. E o stare de fapt. Asadar e nevoie ca si dincoace si dincolo de granita sa ne reglam perceptiile si raportarea. Am vazut familii de capsunari care vin in tara in vacanta si nu stiu cum sa strige in gura mare, mai tare ca fac bani in afara tarii si acum au si ei. Foarte bine, sa fie primit. Succes in continuare si sanatate. Asta nu inseamna ca la venirea in tara trebuie sa uiti buna cuviinta, normele de politete sau sa te comporti ca un tigan care abia a descoperit apa calda, sa injosesti restul lumii ca n-are bani din agricultura sau ca sunt fraieri ca stau aici. E o chestiune de alegere si prioritati. Tuturor celor care procedeaza asa, din tara sau aiurea, le-as lua taxa pe nesimtire!

Si acum sa revenim la cunoscuta lipsa de solidaritate a romanilor din diaspora. Ea exista si nu inteleg de ce ne miram. Ea exista si in tara, romanii n-au capital social, nici solidaritate comunitara - doar forme ale solidaritatii de clan. Cum e aici e si acolo. De ce ne asteptam sa apara in afara ceea ce nu avem nici inauntru, nu inteleg. Sunt convinsa ca daca am gasi in tara un ideal care sa ne uneasca s-ar vedea acelasi lucru si la diaspora noastra, dar atata timp cat suntem o natie de dezbinati si n-avem nici macar un lucru elementar care sa ne adune, nu sunt sperante nici pentru concetatenii nostri plecati.

Cu alte cuvinte, situatia e complexa si mai trebuie sa treaca ceva vreme pana cand se va educa lumea. Noroc ca vin din urma generatiile pe care nu le mai intereseaza si pentru care e normal sa faci studii afara, avand sansa ca prin aceasta experienta sa inteleaga falsitatea, superficialitatea si cabotinismul altora - poate atunci vor aprecia vorba dura si directa a romanilor sau vorba aia, din Africa din Africa, da' de-acui?

duminică, 11 iulie 2010

Experienta americana

Am stat 2 saptamani in SUA si dupa venira mi-a luat cateva zile sa decantez experienta inainte de a scrie. Asa cum am simtit inca din aeroport, America e o alta tara, stiu ca suna stupid, insa in ciuda familiaritatii limbii engleze pe care o auzi in jur, asta e tot - aici se opresc similaritatile cu ceea ce am mai vazut in Europa sau Anglia. E iarasi important de mentionat ca in America nu e ca prin filme. Nu sunt baieti cu gun-uri la fiecare colt de strada sau homeless-i pe toate gardurile - desi sunt mai multi decat ma asteptam. O sa incep cu ce nu mi-a placut: e o tara in care orasele sunt murdare, atat DC cat si New York-ul sunt pline de jeg - si in centru si la periferie si, in plus, este o tara cu oameni foarte prost imbracati. Au incercat sa-mi spuna amici ca asta e stilul american - adica fara nici o umbra de stil, insa, impresia mea a fost ca acei oameni - in ciuda diversitatii ofertei de haine din magazine - se imbraca guvernati de "comod" adica foarte prost. Chiar daca vrei sa te imbraci comod, poti sa o faci cu stil. Pentru un european care merge prima data, senzatia de mozaic cultural a Americii e stranie. Mi s-a mai intamplat sa am un soc cultural doar cand am fost prima data in Anglia si cand de la intrarea in tara si pana la hotel nu am avut de a face decat cu oameni de alte culori, etniii sau rase decat cea alba. Asa a fost si aici. Dupa ce vii dintr-o Romanie alba si neobisnuita cu diversitatea (noi avem doar tigani si unguri si multi dintre ei traiesc in zone destul de clar delimitate teritorial) si intri intr-o lume in care vezi oameni de toate felurile, etniile si rasele bine integrati iti dai seama ca se poate. Mi s-a spus ca in sudul SUA nu e ca in nord, ca acolo inca mai exista un tip tacut de segregare, insa ceea ce am vazut in nord mi s-a parut prea bun ca sa fie adevarat. Si totusi era adevarat. Oamenii sunt integrati de a treia cultura, ceea ce propune ca idee Ruth Useem si functioneaza excelent. Aproape nici unul dintre colegii mei nu era casatorit cu un cetatean american care sa aiba acelasi mediu de provenienta. Multi dintre ei chiar avea sotii, respectivi soti din spatii culturale extrem de indepartate: Rusia, Ucraina, Iran. Si interesant era faptul ca traiau in armonie. Asta mi-a placut in SUA - diversitatea si acceptarea ei. Incepand de la biserici si culte pe care poti doar sa ti le imaginezi pana la cele mai exotice combinatii matrimoniale. Si mi-a mai placut ceva - orasul care nu doarme niciodata, marele mar - New Yorkul. In New York recunosti turistii pentru ca marea lor majoritate merg cu capul in sus, incercand sa atinga cu privirea varful zgarie-norilor. Am vazut marea majoritate a atractiilor turistice si uneori e mai cool decat la televizor :). Referitor la viata culturala, n-am cuvinte, de fapt s-a putut remarca asta din postul anterior.
Am descoperit insa si capitalismul american. Exista ceva ce comunitatile americane au reusit sa smulga corporatiilor - grija fata de client. Cred ca nicaieri nu am vazut mai multe drepturi ale clientilor ca acolo, iar asta responsabilizeaza companiile sa ofere produse bune calitativ si competitive ca pret. La fiecare santier de constructii scrie in engleza si spaniola numarul de telefon la care putea apela oricine pentru a reclama abuzuri in safety and security, iar acolo nu se deplaseaza inspectoratul teritorial de munca ci un singur organism local, care da si amenda si iti poate inchide si afacerea.
Oamenii au o singura relatie cu statul - isi platesc taxele, in rest rejecteaza amestecul guvernului in orice ar avea de a face cu viata lor. In DC, in loc sa astepte implicarea consiliului local, oamenii din cartierul Adams Morgan au hotarat sa-si faca propriile reguli de guvernare, de intr-ajutorare si de protectie. Motivul nu a fost grija fata de altii ci faptul ca, devenind un cartier rau famat, pretul proprietatilor lor ar fi putut scadea - dar au avut puterea sa transforme un interes individual in unul comunitar si, mai mult, sa se asigure ca ceea ce au hotarat este pus in practica. Nici nu-mi pot imagina asa ceva in Romania unde nu poti aduce doi oameni sa agreeze asupra unui lucru, darmite un sat sau un cartier.
In fine, multe dintre comportamentele dezirabile social si cresterea capitalului social nu sunt motivate de incredibila natura umana ci de legea care te snopeste - si la buzunar si la privarea de libertati - daca o incalci. Solidaritatea americana e una de casta, ai cartiere rau famate prin care nu treci si ai cartiere in care e o placere sa stai. Unde e bine e bine, unde nu, nu. Polarizarea sociala exista, insa e mai putin vizibila pentru ca ai o imensa clasa de mijloc care traieste destul de bine - vorba unui clasic in viata. Am cunoscut si romani in SUA, insa despre asta in episodul urmator.

marți, 6 iulie 2010

RACE - prima piesa pe care am vazut-o pe Broadway

Tocmai am venit de la prima piesa pe care am vazut-o pe Broadway, Race. In ea joaca Eddie Izzard si restul distributiei nu mai prea conteaza, desi cel putin inca doi actori sunt destul de cunoscuti. E prima piesa de teatru pe care o vad fara subtitrare si a fost o alegere buna sa o merg la ea, in ciuda unor reviewuri destul de slabe facute de revista The New Yorker. A fost excelenta! In general lumea se inghesuie la piese musical si de multe ori ai sansa sa vezi mari nume de la Hollywood in piese de teatru ”normale”. Piesa incepe cu discutii destul de superficiale despre prejudecatile noastre rasiale, se ironizeaza puncte de vedere ale negrilor despre albi si invers. In discutie se aduc si evreii despre care se spune ca sunt destepti - evident ca regizorii au cerut acordul unui rabin din NY pentru ratiuni de political corectness in ceea ce priveste afirmatiile despre aceasta religie/etnie. In rest, imprecatiile si injuraturile la adresa celor 2 rase au curs liber, la fel cu hohotele de ras din sala. Este incredibil ce piesa libera am vazut intr-o America ce-si proiecteaza adeseori o imagine de virgina pudibonda. Evident, vorbim de o piesa ce se joaca in The Big Apple, nu pe undeva prin Utah. Actiunea se termina chiar in punctul culminant, insa pana atunci ai avut sansa sa auzi tot ce era de auzit.
Partea cea mai interesanta e ca la final publicul ii asteapta pe actori la iesire pentru autografe, iar ei semneaza libretul si fac poze cu toata lumea. Si da, am facut poza cu Eddie Izzard. Ii multumesc colegei mele Cristina, fotograf de ocazie care a suportat cu stoicism alturi de mine aproape 30 de minute pana cand si-a facut aparitia Eddie. M-a impresionat lipsa aerului de vedeta pe care au afisat-o toti actorii, faptul ca multumeau publicului ca i-a asteptat si ca realmente, au stat de vorba cu toata lumea. In rest, totul bine pe la NY. O sa urmeze cateva episoade cu relatari din inima capitalismului.
NB. azi pe langa autograful lui Eddie am cumparat de la Barnes&Noble ultima carte a lui Yunus - cu autograful autorului. A fost de departe ziua cu cele mai multe contacte vendetistice ;) Va urma si cronica de carte in curand.