CSR in Romania

As vrea ca aplicarea RSC ca strategie de afaceri sa fie acel ceva care va permite Romaniei o dezvoltare durabila. Pentru moment, cel mai important si recent studiu pe Top 100 companii de la noi din tara ne arata ca responsabilitatea mediului nostru de afaceri e doar o fatada, marketing social si filantropie.

Va trebui ca noi - societatea, organizatiile, cetatenii sa impingem lucrurile spre acel viitor care sa le permita supravietuierea si generatiilor viitoare.


joi, 22 aprilie 2010

Europa in 2000 de km

Cam atata e drumul dintre Helsinki si Bucuresti - 2000 de kilometri. Pe care i-am strabatut dupa cum urmeaza: Helsinki - Talinn cu feribotul (2 ore). Aceasta a fost partea cea mai relaxanta a drumului. Feribotul e asa un fel de centru de distractii pe apa cu cafenele, baruri, supermarket, pub. Iti ofera sansa unei sederi extrem de placute. Am avut sansa sa vedem cum rasare soarele din Marea Baltica, pentru ca am plecat de la Helsinki cu noaptea-n cap. Am stat vreo 3 ore la Talin pana cand compania de car rental ne-a adus un minibus de 9 locuri care sa ne trasporte de la Talin la Varsovia. Stiam ca aceasta era partea cea mai grea a calatoriei pentru ca urma sa facem aproape 1000 de kilometri. Surpriza a fost cand am fost informati ca aproape toate mijloacele de transport din Estonia au fost inchiriate deja, asa incat pentru noi s-a mai gasit doar un Renault destul de incomod in care am intrat ca sardelele impreuna cu colegii bulgari. Noi romanii, 3 participanti, ne-am inghesuit pe bancheta din spate, ca repetentii si i-am lasat pe colegii bulgari sa se converseze cu soferul care vorbea doar estoniana si rusa. O particularitate a soferului era aceea ca avea 73 de ani si niste ochelari ca fundurile de borcan. Nu eram sigura ca vede foarte bine, lucru care s-a adeverit cu prisosinta pe parcurs. Am pornit deci spre Varsovia, traversand Estonia, Letonia si Lituania. Daca peisajul Estoniei seamana cu cel finlandez - adica mohorat si gri, lucrurile s-au schimbat mult in Letonia unde drumul ne-a dus prin paduri de conifere si mesteceni absolut superbe. Eram in Lituania cand s-a lasat noaptea si de abia ne mai simteam coloanele vertebrale. Adormeam iepureste pentru ca soferul nostru ne ridica parul in cap cu "maiestria" sa. Ne temeam sa nu cada lat de batranete inainte sa ajungem la destinatie. Totul a fost aproape ok pana cand colegii bulgari au inceput sa se certe cu soferul in rusa, pentru ca se pare ca urma indeaproape indicatiile cretinoide ale unui GPS si ca urmare, in loc sa o ia pe autostrada spre Varsovia a apucat-o pe drumul cel mai scurt indicat de masinaria diabolica, prin niste sate uitate de lume. Acum frica noastra era ca soferul sa nu faca vreun atac cerebral de la nervi + batranete. In fine, am ajuns la Varsovia pe la 3.30 dimineata, am facut dus si am dormit neintoarsa. Cand am vazut mancare gatita la micul dejun si masa si scaune, am fost emotionati pentru ca in ziua anterioara mancasem numai mancare la punga. Am haladuit prin Varsovia in ziua respectiva dupa inca o repriza de somn. Am trecut pe la Palatul Prezidential unde trotuarele erau pline de ceara de la lumanarile aprinse pentru defunctul presedinte (se pare ca autoritatile au o reala problema pentru ca nu stiu cum sa rada ceara de pe caldaram). Polonia era o tara inca in doliu, dar vai cat e de departe de Romania! Nu ma refer la distanta sau la gradul de civilitate al polonezilor ci si la ceea ce am perceput din discutiile cu ei referitor la mandria lor nationala. Am fost emotionata de vechiul ghetto al orasului unde pe cladirile vechi pot fi vazute pozele mari ale evreilor deportati. Cata drama a suferit aceasta tara... La intrarea in centrul vechi al Varsoviei erau puse panouri mari de afisaj care descriau in detaliu masacrul de la Katin pus la cale de armata sovietica. M-am intrebat atunci cand o sa vedem ceva asemanator in Bucuresti pentru ca lumea sa stie de ororile savarsite in Transilvania intre 1918 si 1920 si apoi de armata hortysta dupa Diktatul de la Viena in nord-vestul Ardealului. Nici macar aici, la reactualizarea istoriei nu stam prea bine. Am mancat mancare specific poloneza si ne-am bucurat de o zi plina de soare pentru ca ne astepta etapa a treia a calatoriei. Asadar, am luat un tren de noapte la vagon de dormit intre Varsovia si Budapesta. Insa in trenurile lor vagonul de dormit seamana cu cuseta din Romania, asa ca ne-am trezit toti 3 in acelasi compartiment. Si dat fiind ca aveam si inaltimea si greutatea potrivite, am fost surghiunita in patul de deasupra. Au un punct forte trenurile din Europa - merg mult mai repede decat cele romanesti. Asa ca am trecut prin Cehia, Slovacia, Austria si apoi Ungaria pret de o noapte si multe zdruncinaturi. Partea buna e ca nu ne-a controlat nimeni de pasaport pentru ca asta e beneficiul spatiului Schengen. Am ajuns in zori la Budapesta Keleti si ne intrebam daca luam trenul spre casa sau sunt sanse sa se fi deschis aeorporturile sa si luam avionul. Ceea ce a fost si cazul. Am stat insa cu inima stransa pentru ca un nou nor de cenusa ameninta ca aeroporturile romanesti sa fie inchise din nou miercuri. Am decolat pe turbulente si am aterizat la fel, dar nu mai conta pentru ca eram acasa. Dupa trei zile vedeam Bucurestiul si ma bucuram pentru ca in jur era verdeata iar lumina era stralucitoare.
In loc de concluzie, de la Helsinki la Bucuresti am folosit toate mijloacele de transport cunoscute omenirii - vapor, masina, tren si avion. Mai lipsea caruta cu cai sau magari si puteam spune ca am facut un salt nu doar in spatiu ci si in timp. Realizez de asemenea ca peripetiile noastre au fost nimic in comparatie cu oameni care din lipsa de fonduri sau de suport logistic de acasa au dormit pe jos prin aeroporturi. Dar ma bucur sa aud ca aceasta tragedie a unit comunitati intregi si ca au fost cazuri incredibile de solidaritate umana. In fine, eruptia vulcanului ne-a dat o lectie despre marea noastra fragilitate in comparatie cu natura, o lectie de umilinta si neputinta. Ce impact o sa aiba, e greu de previzionat. Dar la mine cel putin experienta aceasta n-o sa ramana fara ecou.

3 comentarii:

Catalina Dima spunea...

Ma bucur ca ati ajuns cu bine!

Chiar am vazut la Deutsche Welle ca afacerile cu inchirieri de masini au prosperat in perioada asta. Cred ca soferul vostru era pensionar rechemat in ultimul moment la datorie, din lipsa de personal :p

Sper ca guvernele europene si companiile aeriene, care-si sar acum reciproc la beregata, sa-si fi invatat cum sa gestioneze o astfel de criza in viitor. Se pare ca exista o probabilitate de 75% ca in urmatoarele 18 luni sa erupa si vulcanul vecin, asa ca situatia s-ar putea repeta. Poate aveti noroc de o conferinta in tara pe atunci :)

bhuttu spunea...

Frumoasa povestirea. Dar... limba estoniana? Sau limba estona?

Camelia Crisan spunea...

@Catalina - ideea e ca urmeaza si o conferinta pe partea ailalta de Atlantic. Om vedea :)
@bhuttu - estona, ma inclin :)