CSR in Romania

As vrea ca aplicarea RSC ca strategie de afaceri sa fie acel ceva care va permite Romaniei o dezvoltare durabila. Pentru moment, cel mai important si recent studiu pe Top 100 companii de la noi din tara ne arata ca responsabilitatea mediului nostru de afaceri e doar o fatada, marketing social si filantropie.

Va trebui ca noi - societatea, organizatiile, cetatenii sa impingem lucrurile spre acel viitor care sa le permita supravietuierea si generatiilor viitoare.


joi, 28 ianuarie 2010

Am fost la Agora

Cred că puține filme au declanșat în mine o reacție organică negativă așa de puternică cum a făcut-o filmul Agora. Sunt sigură că doar de la proiecția lui Fight Club am ieșit așa de încleștată și plină de ură / mânie. Ultima imagine din Agora mi-a stăruit pe retină mult timp după ce s-a terminat proiecția. Am trecut prin mai multe faze după aceea: mi-am urât religia, m-am revoltat la neputința femeilor și la înstăpânirea acestora de câtre biserică, la exploatarea lor de către bărbați, la culpabilizarea lor pentru secole de-a rândul, la limitarea dreptului lor la educație din cauza interpretării cretine a unei doctrine, care în cele mai multe cazuri a îndobitocit omenirea - n-a făcut-o mai bună sau nu a condus-o spre progres. M-am revoltat față de tot ce înseamnă ignoranță versus cunoaștere, de distrugerea unei biblioteci de către masele manipulate. Am înțeles, pentru a câta oară, că religia e doar opium pentru popoare, depășindu-și de mult limitele de simplu reper moral. Însă după ce a trecut toată această revoltă surdă, mi-am dat seama ce răzbunare peste timp este, nimeni altul decât cazul meu personal. Sunt o femeie care pune în fiecare zi măcar câte o cărămidă la edificiul educației proprii, lucrez în mediul univesitar - deci formez minți și suflete înspre dreptate, adevăr și cunoaștere, și, în plus, prin programul Biblionet (www.biblionet.ro) contribui în România la formarea unui sistem modern de biblioteci publice. Le mulțumesc pe această cale tuturor femeilor din generațiile anterioare mie care au contribuit la statutul meu de astăzi. Respect!
ps. urmăriți filmul și o să înțelegeți declarația de mai sus nu ca un semn de narcisism ci ca gustul dulce al victoriei.

duminică, 24 ianuarie 2010

Despre sensibilităţile organizaţiilor multinaţionale

Sunt convisă că mulţi dintre cititorii acestui blog lucrează în organizaţii multinaţionale, companii sau ONG-uri. Am avut şi am privilegiul să am de a face cu tot felul de parteneri, colegi sau colaboratori de diverse naţionalităţi. Aş dori să vă atrag atenţia asupra unor categorii de consultanţi sau colegi descoperite de-a lungul timpului şi, poate din experienţa voastră, reuşim să completăm lista şi cu alte specimene.

Azi mă vom referi la "Incompetentul bine plătit" - mi s-a întâmplat când lucram într-un proiect în care eram trainer şi a venit un individ din Irlanda care, am aflat după, trebuia să ne înveţe să facem identificarea nevoilor de formare. A ieşit cea mai mare varză posibilă! Omul era plătit din bani europeni cu 900 de euro pe zi, iar munca lui a trebuit desţelenită şi luată de la 0 de o echipă de 4 traineri români(printre care şi eu). Asta ca să avem ce pune pe masă clientului nostru - o instituţie publică românească. Nu mai trebuie să spun ca noi, românii eram plătiţi cu 100 de euro pe zi!

O altă categorie este "Incompetentul care vine în control" - şi reflectă o situaţie relatată de un prieten. Unele companii, o dată ce şi-au delocalizat afacerile, păstrează în headquarters câţiva purtători de servietă care circulă cu maxim de fitze la First Class şi a căror rol se găseşte justificat de inspectarea băştinaşilor asupra cărora compania şi-a extins graţia şi le-a oferit de muncă. Vine în control în România, vorbeşte cu 2-3 oameni, din discuţiile cu care nu înţelege nimic pentru ca e un incompetent cultural şi nu poate percepe nimic dincolo de propria matrice, apoi, ca să-şi justifice rolul scrie un raport, de obicei negativ, la adresa băştinaşilor. Prost din această ecuaţie ies, evident, băştinaşii şi şefii lor - pentru că au avut încredere în faptul că un coleg din afară chiar ar putea contribui cu ceva la optimizarea unui proces.

Câteva lecţii: în general, evitaţi să-i lăsaţi pe cei din categoria de mai sus să vi se amestece în ciorbă, iar, dacă e posibil, evitaţi să-i mai contractaţi(voi sau organizaţia voastră). Cu puţine excepţii - despre care o să vorbesc într-un post viitor - nu am învăţat nimic de la consultanţii străini (am învăţat mai mult din simpla citire a unei cărţi). Nu aveţi încredere nici cât negru sub unghie în bunele intenţii ale cuiva care vine de la compania mamă şi, în nici un caz nu vă imaginaţi că demersul lui e menit să vă ajute. Rezolvaţi totul mai elegant pe plan local. Nu-i daţi şansa incompetentului corporativ controlor să-şi justifice jobul pe baza unui "process engineering" la voi în organizaţie.

Aştept cu interes fabule şi întâmplări din organizaţiile voastre. Sunt sigură că unii au tolbe pline!

luni, 18 ianuarie 2010

Acești experți care ”ne doare!”

Am avut o discuție azi cu colegul meu Bogdan, despre așa-zișii experți din tot felul de domenii, mai ales cele care țin de dezvoltarea personală, resurse umane și, o mai veche durere a mea, responsabilitatea socială corporativă. Nu cred că acesta e primul și nici singurul post scris pe acest subiect însă țin să reiterez comentariile mele pe această temă, poate cineva, până la urmă, învață ceva.
Dezavuez de la început ideea că poți fii expert într-un domeniu, fără să ai o educație solidă în acel domeniu - educație obținută prin ”toceală” în sistemul de învățămând mainstream sau ca urmare a unor pasiuni și a faptului că ești autodidact. O să vă dau un singur exemplu: am auzit diverși tovarăși - băieți sau fete care se cred traineri, dar care nu auziseră în viața lor despre David Kolb sau de modelul de evaluare a lui Kirkpatrick. Am auzit oameni care se dau profesioniști în CSR dar care nu pot explica diferenta dintre CSR1, CSR2 si CSR3 de la Frederick. Cum poți să ai, în aceste condiții o părere și să nu fii penibil? Pentru că, deși ți se pare că ai descoperit America, atunci când ești în fapt incult, ai descoperit doar un pahar cu apă. Cum să nu fii demn de luat în bășcălie atunci când nici măcar nu operezi cu concepte corecte din domeniul în care activezi? Și mai mult, cum să nu fii făcut de râsul târgului și demn de dispreț profesional atunci când, fără a fi trecut măcar prin situații de viață care să-ți dea o minimă experiență, te duci să le împărtășești altora, probabil la fel de semidocți ca și tine, marile tale ”succesuri”. Mai sunt și cei care, deși citesc sau trăiesc diverse experiențe nu învață nimic din toate, și, ca urmare, nu pot transmite nimic mai departe decât imprecații - ăștia sunt stupizii de care nici nu merită să mai pomenim.
Recunosc că am pornit discuția cu Bogdan uitându-ne la marile ”somități” care au fost invitate să conferențieze la TEDex România. Mi s-a făcut jenă pentru că nu-mi vine să cred că ăștia sunt speakerii cei mai luminați ai patriei, oameni care pot concentra în discursuri de 20 de minute experiențe unice de viață - profesori care au format generații, manageri care prin viziunea lor au revoluționat organizații. Ori noi, românii nu avem simțul ridicolului, ori întregul proces prin care ne cernem elitele e o mare farsă.
Revin la acele domenii care mă dor pe mine cel mai tare. Experții în CSR și experții în dezvoltare personală. Am și un exemplu. Am fost anul trecut la Business Edu și am cunoscut multă lume din domeniul formării profesionale, lume pestriță. Acolo mi-a fost recomandată o duduie care s-a prezentat ”coacher” iar eu, în nemernicia mea, dată de atâtea cărți buchisite, scrise de elitele altor popoare, am întrebat-o dacă e coacher organizațional sau mentor (coacher personal). Ea mi-a zis ca e doar coacher și membră în nu știu ce organizații internaționale și că dacă nu mă pricep la asta s-o las baltă. Însă mie îmi dădea ghes curiozitatea și am întrebat-o ce face mai exact ea când prestează coaching. Mi-s spus, nonșalant, că face doar ceea ce se face în acele situații. Am vrut să merg mai departe însă m-a oprit uluirea în fața lipsei competenței interlocutoarei și a nivelului ei zero de inteligență socială. În CSR e și mai grav, pentru că sunt puțini care au citit din scoarță în scoarță măcar o carte fundamentală - nici nu se prea găsesc la noi traduși greii domeniului - așa încât aici zbenguiala inculturii e cu atât mai mare.
Am un singur sfat dragi cititori. Protejați-vă de falsitate și de inculții semidocți. Când mergeți la un curs de formare, cereți curricula, cereți CV/ul formatorului - comparați vârsta cu experiența. Aici nu se aplică regula 20/80 ci inversul ei. Nu te încrede, stupid, în faptul că unul/una de 30 de ani din fața ta pot să-ți spună cum se face dezvoltarea organizațională, sau că domnișoara din fața ta îți spun cum să te joci ca să te dezvolți personal fiindcă a lucrat cinci ani într-o multinațională și a făcut ASE-ul. Come on people! Cereți recomandări de la oameni în care aveți încredere și cărora le-ați testat competența, utilizați ”goagăl” sau Linkedin și, mai ales, aveți curajul să demascați pe net impostorii - nu de pe un nick anonim ci folosindu-va numele real, cu responsabilitate față de propriile opinii. Și, mai bine, treceți pe la facultate - garantez pentru unii dintre profesorii voștri ca fiind reale somități în ceea ce predau - sau citiți o carte!

joi, 14 ianuarie 2010

Rosia Montana - e posibila dezvoltarea durabila?

Am auzit că reprezentanții companiei Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) s-au întâlnit cu ministrul mediului pentru a iniția dialogul pe tema exploatării aurului din zonă. Știu că am mai scris pe această temă, însă chiar cred că în legătură cu acest subiect nu ne putem permite să punem spiritul civic la hibernat.
Sunt câteva aspecte care cred că merită menționate și câteva unghiuri din care poate fi privită problema: în primul rând tipul de relație care se stabilește între instituțiile statului (guvern/parlament) și o corporație. Bakan (2004) atrage atenția asupra faptului că de fapt noi, cetățenii și statele naționale le permitem corporațiilor să acumuleze putere și să ne dicteze viețile. În acest context, mi se pare inadmisibil ca RMGC să aibă inițiative de dezvoltare a zonei, să i le propună guvernului ca și cum ar fi reprezentantul unic al autorității locale sau al comunității. Îmi dau seama însă că RMGC face asta pentru că există un vid de putere, în lipsa unei viziuni de dezvoltare a zonei care ar fi trebuit să vină din partea consiliului județean sau al autorităților centrale care se ocupă de strategiile de dezvoltare și ecologizare a zonei, samd. Corporația doar a văzut oportunitatea și a acționat. Cum era să nu facă asta, atâta timp cât motivul existenței sale e profitul și nu neaparat un standard mai bun de viață pentru cetățenii zonei, un aer curat și un mediu nepoluat pentru comunitate. Problema la Roșia Montană, în acest context, este că avem de a face cu o zonă neguvernată, în care administrația i-a predat puterea de facto corporației. Încă nu e totul pierdut, pentru că vidul de putere lăsat de statul român a fost ocupat și de câteva ONG-uri (ceea ce e bine). Soluția ar fi menținerea coeziunii locale și activarea unor rețele din ce în ce mai mari de cetățeni, mai ales din Ardeal, care să îi prevină pe aleșii lor din Parlament că orice vot pro-RMGC va însemna pierderea încrederii electoratului.
Situația trebuie văzută și din punctul de vedere al responsabilității pe care noi o avem față de generațiile viitoare. Înțeleg că suntem într-un an de criză și mai înțeleg și că banii care ne-ar reveni din exploatare acum ar putea sa fie o gură de aer - însă doar asta ar fi, o gură de aer. Chiar am ajuns la fundul sacului ca să ieșim din menghina financiară și singura soluție e exploatarea zăcămintelor pe care le avem? Nu mai sunt idei? Asta e toata ingeniozitatea noastră ca nație? Mi-e greu să cred! Cred că e cea mai ușoară soluție pentru criza financiară a țării, e cea mai facilă și stricăciunile ei vor fi mai mari decât primim acum pentru aur. În plus, dacă tot prăduim acum ceva ce nu ne aparține de drept - pentru că extrăgând aurul acum diminuăm din averea ce aparține și generațiilor viitoare - măcar să o facem fără pagube colaterale, adică fără cianuri!

luni, 11 ianuarie 2010

Am ajutat saptamana asta o afacere din Kenia si una din Filipine

Probabil ca multi dintre voi ati auzit de antreprenoriatul social si de faptul că puterea, inclusiv puterea financiara, a retelelor web se extinde. Ce inseamna asta? Inseamna că prin alaturarea celor 2: accesul liber la informație și a mecanismelor de plată și transfer online, saptamana trecută am împrumutat unei femei din Kenia care are un mic atelier de croitorie și-și cumpără stofa tocmai din Uganda, ca să producă uniforme școlare pentru cei de la ea din sat - 25 de dolari. Tot săptamana trecută eu și alți donatori privați am împrumutat de la 25 de dolari în sus fiecare, adică suma cumulata de 1000 de dolari americani unei familii din Filipine care are nevoie de bani pentru ca să-și extindă plantația.
În general cei care sunt antreprenori sociali au nevoie de puțini bani ca să pornească o afacere prin care folosesc resursele comunității și-și desfac marfa la nivel local, contribuind atât la bunăstarea proprie cât și la bunăstarea comunității din care provin. În același timp, eu și mulți alții putem contribui la asta dacă avem minim 25 de dolari pe un card și acces la internet.
Intri pe www.kiva.org, afli despre micile afaceri care au nevoie de bani, vezi de cati bani au nevoie, cati bani au primit deja, ce vor sa faca cu ei si in cat timp se prognozează că o să-i primesti înapoi pe ai tăi. Poți vedea și istoricul lor - adică dacă au fost buni platnici în trecut.
Proiectul este administrat de o rețea de organizații neguvernamentale sau instituții de dezvoltare locale și KIVA și a repurtat nenumărate succese până în prezent.
În cele din urmă, cred că rețeaua socială virtuală este umanizată pentru că nici unul dintre noi nu ar putea da bani unor străini dacă n-ar avea încredere că i-ar vedea înapoi. Ori aici ți se cere să dai bani unor total necunoscuți. Și faci asta! Proiectul are o dimensiune parțial de responsabilitate personală, parțial de altruism social. Ideea din spatele lui e simplă, dar construcția instituțională pe care se sprijină în teritoriu nu e. Pentru ca afacerile care sunt finanțate prin Kiva să funcționeze, e nevoie ca cei care împrumută și cei care-i monitorizează local pe cei care împrumută să se țină de cuvânt și să dea banii înapoi, altfel - același internet care te ajută, te poate doborâ, făcându-ți ferfeniță credibilitatea.
Mă simt, prin acest gest, parte a rețelei care crează capital social la nivel planetar, conectată la Gaia - cum ar spune cineva care a văzut AVATAR. Promit să vă țin la curent cu evoluția rambursării creditelor. Și mă bucur că pot contribui la fericirea și bunăstarea altora în loc să-mi mai iau o pereche de pantofi, de care sunt sigură că oricum n-aș fi avut nevoie :)

joi, 7 ianuarie 2010

Cine l-a înfrânt pe domnul Mândruţă?

Am auzit discuţii la birou şi mi-au spus mai multi prieteni despre calvarul prin care trece acum domnul Lucian Mândruţă, pe care, se pare că presa de scandal l-a surprins în timp ce comitea adulter. Domnul Maâdruţă a venit înainte de publicarea poveştii în ziar pe postul de televiziune pe care-l numeşte serviciu, intrând în direct - culmea! - într-o emisiune care se hrăneşte cu cadavre (evident de această dată nu cu cel al domniei sale) - şi şi-a cerut scuze de la cei pe care gestul său i-a lezat sau supărat. Nu mi-am încălcat promisiunea de a nu mă mai uita la televizor ci am auzit povestită toată tărăşenia la Guerilla de dimineaţă. Atât domnul Dobrovolschi cât şi domnul Craioveanu i-au reamintit domnului Mândruţă cum a procedat atunci când o altă vedetă a picat în plasa presei de scandal, declarând pe post că e dispus să înfieze copilul care era atunci în discuţie.
Mie acest episod mi-a evocat o discuţie pe care am avut-o cu domnul Mândruţă atunci când a participat ca guest speaker la conferinţa CSR 08 şi a susţinut foarte înfocat importanţa şi necesitatea presei de butic, a aceleia care vinde orice, a aceleia care nu trebuie să educe ci să producă profit; adică a acelei prese a cărei victimă este el în zilele noastre.
În opinia mea, nu există regulă existenţială mai importantă ca aceea care spune să nu-i faci altuia ceva ce nu ai dori să ţi se întâmple ţie - ceea ce specialiştii în etică numesc Regula de Aur, în fapt un principiu de sorginte antică ce se regăseşte formulat în mai toate religiile mari ale lumii.
Cred că domnul Mândruţă trăieşte acum o dramă, pentru că tocmai reprezentanţii profesiei sale de căpătâi fac ceea ce domnia sa a practicat mulţi ani în emisiunile tv pe care le-a prezentat (trebuie să exclud de aici excelentele sale articole din Dilema Veche) - adică îl răstignesc pentru ceva profund uman şi, pe scara mea de valori, pardonabil, însă folosindu-se de pârghiile unui sistem pe care domnul Mândruţă îl promovează şi apără în luările sale de poziţie publice.
Sper ca din toată situaţia ziaristul Mândruţă să înveţe ceva important şi anume că zidul pe care-l construieşti pentru alţii s-ar putea ca într-o zi să te înghită între dărâmăturile sale. Că poate e bine să folosească acest episod pentru a practica şi a deveni apostol pentru un alt tip de presă. Ce va învăţa la modul personal, este doar problema domniei sale.
Aşadar, revenind la întrebarea iniţială, mi se pare că jurnalistul s-a înfrânt singur, dimpreună cu toată tagma care practică iresponsabilitatea zilnică drept profesie de căpătâi.

luni, 4 ianuarie 2010

Presa si responsabilitatea noastra de pe urma...

Am observat ca am mai mult timp liber atunci cand nu ma uit la televizor. Stiu ca e un truism ceea ce spun, si nefiresc, dat fiind ca predau la facultatea de comunicare, insa, pur si simplu am decis ca nu are sens sa deschid televizorul. Ma simt si mult mai relaxata de fapt, pentru ca in general ma ingrozesc stirile cu femei omorate sau accidente tragice. Prefer sa ascult un concert sau sa citesc o carte. Si cred ca, cel putin in ultima perioada, presa de pretutindeni isi cam ia tainul de la "the highest bidder" si-si cam uita indatoririle civice. Ani de zile am avut senzatia ca Michael Jackson a fost un pedofil ordinar - insa daca privesti This Is It vezi ca lucrurile nu stau chiar asa cum le-a inteles si prezentat media. Ani de zile am avut senzatia ca Maradona a fost un drogat si ca asa a facut performanta si ca asta e eticheta cu care trebuie sa treaca in tribuna si sa paraseasca memoria publica, apoi am vazut filmul regizat de Kusturica si mi-am dat seama ca exista si o alta fata a monedei. Vad in fiecare zi disparand mici ziare locale, independente inghitite de rechinii presei centrale, care omoara astfel voci ale comunitatilor pentru a propaga mesaje de la centru si pentru a perpetua acelasi model al noutatilor apocaliptice care vand.
Va recomand sa facem impreuna un experiment. Nu va uitati la televizor o saptamana. Cititi online presa pentru o minima informare - eventual reflectarea in media internationala a Romaniei - e suficient ca sa stiti ce s-a intamplat relevant in tara. Lasati crimele sa staruie doar in creierii doamnei Esca si ai domnului Mandruta. Reflectati apoi la evenimentele acelei saptamani gandindu-va la: ce si cat ati reusit sa cititi, cu cati prieteni ati reusit sa va reconectati, cata miscare ati facut, ce alte interese v-ati descoperit.
Si nu-i asa ca nu mai sunteti incrancenati toata seara din cauza unor crime bestiale ale unor ilustri necunoscuti? Si nu vi se pare ca Romania e mai suportabila cand nu stiti cate gaini se mai fura prin satele din Moldova sau ce nazdravanii a mai facut premierul Poc? Nu fac apologia ignorantei ci doar a regandirii prioritatilor si a surselor pe care decidem sa le consultam atunci cand vrem sa ne informam. Sau macar tineti treaza vigilenta si spiritul critic si spuneti-va de fiecare data cand media da sentinta sau pune eticheta pe cate un individ: Chiar asa sa fie... sau prin asta doar se mai vinde un ziar? Cui prodest?
Hai sa aveti un 2010 extraordinar! :)