CSR in Romania

As vrea ca aplicarea RSC ca strategie de afaceri sa fie acel ceva care va permite Romaniei o dezvoltare durabila. Pentru moment, cel mai important si recent studiu pe Top 100 companii de la noi din tara ne arata ca responsabilitatea mediului nostru de afaceri e doar o fatada, marketing social si filantropie.

Va trebui ca noi - societatea, organizatiile, cetatenii sa impingem lucrurile spre acel viitor care sa le permita supravietuierea si generatiilor viitoare.


vineri, 3 decembrie 2010

Intalnire cu studentii ale caror lucrari de absolvire le coordonez!

Dragi studenti si masteranzi,

Va invit luni, 20 decembrie la orele 18.00 la cancelaria FCRP, sediul SNSPA din str. Povernei, 6-8, etaj 1, langa secretariat zi.
Va rog sa aduceti in forma printata cea mai recenta versiune a materialelor pe care le-ati pregatit - planuri, parte teoretica, bibliografie.
Ordinea discutiei va fi primul venit - primul servit.

duminică, 28 noiembrie 2010

Noutati din CSR

Luni 29 noiembrie va avea loc conferinta de inchidere a proiectului RSC-DDR ce a fost implementat de SNSPA in colaborare cu alti parteneri.

Pentru cei interesati de rezultatele proiectului, lansarea unui volum despre CSR-ul din Romania si discutii pe marginea descoperirilor din cercetare, va invitam sa participati, intrarea fiind libera.

Gasiti toate detaliile aici: http://rsc.comunicare.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=65&Itemid=77.

Pentru inregistrarea participarii la eveniment, trimiteti un email la: camelia.bucuroaia@comunicare.ro sau pur si simplu veniti acolo.

Ne vedem maine :) sau azi :) (depinde de data la care cititi)

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

Presa care imi place si mogulul care are dreptate

Sunt doua lucruri pe care imi place sa le gasesc in ziare, atunci cand le citesc pe net sau atunci cand le cumpar de la chiosc. Pagina de comentarii despre actualitate si pagina de externe. Am fost pasionata de relatiile dintre state, jocuri de putere si in general tot ce inseamna viata internationala de cand ma stiu. Noua presa din Romania ma frustreaza extrem, nu doar pentru ca publica sporadic stiri externe relevante ci mai ales pentru ca cei care scriu despre sau comenteaza evenimentele externe sunt niste complet neaveniti. E clar ca n-au facut la scoala nici macar un curs elementar de geopolitica sau globalizare. Deci o dubla problema, subiecte relevante lipsa si comentatori jenanti. Ei bine, exista o exceptie, exista un ziar care publica stiri si comentarii si pentru oameni ca mine. Aceast ziar este Romania Libera. www.romanialibera.ro. Mi-am descoperit haita, ca sa nu spun tribul si ma bucur ca pot sa ma pun la curent, bine documentat, cu evenimentele internationale. Va recomand asadar Romania Libera.

In alta ordine de idei, am descoperit tot in RL un articol cu o luare de pozitie a dlui. Dinu Patriciu. Despre dl. Patriciu am scris cu ceva vreme in urma un post destul de negativ, in sensul ca-l criticam ca nu-si asuma printr-un angajament personal si ferm actiunile fundatiei pe care o patroneaza si, ca atare, parea un filantrop de mucava, nu unul real. In fine, de data asta as dori sa spun ceva de bine. Dl. Patriciu vorbeste despre necesitatea existentei unei alternative financiare pe piata din Romania, alternativa pentru filialele bancilor internationale care opereaza la noi. Ideea domniei sale este ca doar o serie de institutii financiare care inteleg structura sistemului economic de la noi pot veni cu solutii de investitii care sa se potriveasca micilor intreprinzatori romani. Structuri mega-birocratice si produse financiare realizate in vest nu sunt o solutie pentru privatizatul autohton. Solutiile ar fi instutitiile de creditare tip cooperative de credit, banci locale sau regionale mici sau de marime medie, unde te cunosti cu clientii, unde regulile sunt facute pentru a se adapta specificului local, mai putina birocratie, mai putine ifose si mai multa munca pentru a le permite banilor sa circule si sa produca. Mi-am permis sa adaug la ceea ce spune dl. Patriciu cateva idei personale. Cred ca n-o sa se supere, pentru ca am completat ceva, mai ales ca suntem, cel putin in aparenta colegi de breasla intr-ale CSR-ului.

Sustin o initiativa care are drept scop intarirea economiei nationale si a capacitatii antreprenoriale locale. Cred ca doar prin conferinte tip zilele biz sau altele nu se ofera solutii concrete. Cand vorbim despre antreprenoriat generatiilor tinere, cred ca suntem nimic altceva decat predicatori pentru cei deja convertiti. Solutia nu e nici sa ne revoltam pe net, nici sa mai avem 50 de conferinta pe tema asta, ci sa ne ducem la senatorii si deputatii care ne reprezinta, sa-i responsabilizam si sa le oferim acest gen de solutii. Si sa le cerem sa se apuce de munca, sa faca acele legi care sa inceapa sa miste economia. Nu ne ajuta nici sa hulim politica si politicienii. Trebuie sa lucram cu ei,sa le explicam pana inteleg, sa-i impingem la munca in parlament si-n comisii, sa scriem legile cu ei impreuna daca trebuie si sa ne asiguram ca le dam si laurii victoriei si sutul in dos binemeritat daca nu se tin de treaba. La asta indemnam populatia, daca eram pentru o zi presedinte, nu la moratoriu politic. Da deh, mai rabd un pic si dupa aia le arat eu lor la vot!
Pana atunci, o sa ma interesez cine sunt cei care reprezinta sectorul in care stau si vreau sa ma asigur ca le spun sa treaca naibii la munca, nu la-ntins mana!

duminică, 31 octombrie 2010

Cursul de CSR - The beginning of a beautiful friendship

Asa se termina filmul Casablanca, Rick ii spune asta lui Louie. Dar cursul de CSR nu s- a terminat cu exilarea unei mari iubiri ci cu intemeierea unei familii. Am avut privilegiul ca impreuna cu profesorul Bortun sa fim trainerii unui grup de 11 doamne si domnisoare, participante la cursul de CSR. Am simtit ca in mediul nostru universitar si de afaceri oamenii vor sa invete sa- si faca meseria mai bine, sa devina profesionisti pentru care 3 litere capata semnificatie profunda. Am vazut oameni extraordinari care se lupta in fiecare zi la serviciu ca businesul in care lucreaza sa devina mai sustenabil. Am vazut oameni care aveau nevoi de cunostinte temeinice, de ghidare, de grile pentru a intelege realitatea care ne inconjoara, de recunoastere, de motivatie, de suflu nou si entuziasm. Dar am vazut si participante cate avea nevoie de o intarire a faptului ca ceea ce fac, fac bine. De o confirmare venita dinspre colegi de breasla. Si minunea s-a intamplat, la acest curs am vazut ca suntem pe cale sa devenim o breasla, ca ne constientizam apartenenta la ceva care nu e nici business, nici PR ci o combinatie fericita intre grija, compasiune, responsabilitate personala si integritate - adica CSR.
Va multumesc stimate doamne ca mi-ati aratat greutatile prin care treceti, ca mi-ati aratat greutatile pe care le estimati in viitor si pentru ca impreuna am descoperit cum sa le spunem si altora ca existam, ca breasla ce e pe cale sa devina publica si legitima. Si va multumesc pentru ca ati facut un efort personal pentru a veni si a ne spune ca ne urmariti activitatea si mie si profesorului Bortun. Ne bucuram ca eforturile noastre au avut efect, dar sa stiti ca increderea voastra ne maguleste si ne motiveaza si ne responsabilizeaza sa cercetam mai mult, sa venim si cu alte idei inovative, sa facem si alte cursuri.

Jos palaria stimate CSR-itze si mult succes in CSR-evolutia businessului romanesc.

miercuri, 27 octombrie 2010

Mai este o zi pana cand incepe cursul de CSR!

De mult nu m-am mai simtit asa de energica si chiar efervescenta inaintea inceperii unui curs de training. Ajungi la un moment in cariera de trainer, cand aproape indiferent ce curs ti se cere sa livrezi intri intr-un proces aproape automat: sa am participantii, sa iau un input, sa fac agenda, sa cumpar materialele, sa vad ca e totul in ordine cu sala...rutina bine cunoscuta a formatorului.

Ei bine, de data asta e altfel. Nu pentru ca e un subiect care rezoneaza profund cu ceea ce sunt eu ca fiinta umana ci pentru ca este realmente probabil una dintre cele mai senzationale teme academice asupra carora mi-a fost dat sa ma aplec. Am plecat in cariera mea universitara de la principiul ca munca unui om din mediul academic nu trebuie sa fie destinata unor soareci de biblioteca cum e el/ea, care-si petrec viata intre carti, profesorul sau cercetatorul trebuie sa poata ambala si vinde maselor de specialisti sau interesati rezultatele, fructele activitatii sale. De exemplu sunt mult mai atrasa de toate temele de cercetare ce implica sociologia militans, antropologia sau asistenta sociala decat sa stau si sa definesc reprezentarile sociale (desi le recunosc importanta ca subiect academic).

Dat fiind ca acesta e credo-ul meu ca om din mediul academic, va dati seama ce bine imi pare cand pot sa dau mai departe rodul multor maneci tocite, a multor nopti nedormite si a paginilor de carte intoarse cu obstinatie curioasa, pentru a afla de ce un autor spune altceva decat cel de dinainte. De ce acea idee si nu alta o completeaza pe cea dinainte si prin ce argumente un autor ma convinge mai mult decat altul. Adaugati la asta faptul ca de multa vreme incoace lucrez in si cu organizatii, carorea le-am diagnosticat si analizat politicile si strategiile si o sa aveti in concluzie rezultatul unei combinatii fericite. Iar sambata dimineata ma voi afla in fata unor oameni care imi fac onoarea de a lucra impreuna cu mine si cu profesorul Bortun la cresterea si dezvoltarea lor profesionala si personala intru CSR.

Sper ca va fi un eveniment pe cinste in unicitatea sa. Eu personal astept cu mare nerabdare sa ne vedem in sala!

miercuri, 20 octombrie 2010

Bunatati pentru cursul de training pe CSR!

Asa dupa cum stiu prietenii de pe Facebook, saptamana trecuta am petrecut-o in Vancouver de Canada si am participat la un curs de formare. Deh, si trainerii mai merg pe la cursuri nu doar ii invata pe altii. Dar nu a fost un curs oarecare, ci unul in care m-am acreditat ca designer de jocuri si simulari in training la NASAGA (http://www.nasaga.org/).

Vestea buna pentru participantii la cursul de training in CSR este ca am luat acreditarea cu o simulare ce va fi pusa in practica la cursul pe care-l voi tine impreuna cu profesorul Dumitru Bortun in 30-31 octombrie.

Vestea si mai buna este ca dupa realizarea simularii, aceasta a fost testata la Vancouver de manageri si traineri canadieni si americani - exact in inima locului unde subiectul CSR este un real hot potato. In plus, simularea o sa aiba la baza cazuri reale, prelucrate special pentru a le permite participantilor sa treaca prin toate furcile caudine ale intelegerii si mai ales aplicarii CSR in cazuri concrete.

Nu-mi mai ramane decat sa le urez celor care s-au inscris deja asteptare usoara :)

Pentru cei care nu s-au inscris inca, vrem sa va anunatam ca mai avem 2 locuri disponibile, care se vor umple dupa regula primul venit-primul servit.

Vom anunta in curand si locatia exacta a cursului.

Ne vedem la Bucuresti pe 30-31 octombrie!

duminică, 10 octombrie 2010

Cursul de CSR - de trimis formularul pana in 15 octombrie!

Dragi participanti,

Interesul vostru pentru cursul de CSR ne maguleste si ne motiveaza sa facem un eveniment de rasunet pentru piata din Romania, in acest domeniu al cunoasterii si activismului social.

Din motive logistice si organizatorice, va rugam sa ne trimiteti formularele de participare completate pana in 15 octombrie, pentru a putea sa emitem ulterior facturi si sa faceti plata.

Pentru aceia care au intrebari sau doresc formularul, se pot adresa la camelia.crisan@comunicare.ro.

Ca element de noutate si inedit, va dezvalui acum faptul ca una dintre sesiuni va face referire la relatia dintre miscarile sociale si responsabilitatea sociala corporativa in cadrul capitalismului cool!

Vom identifica impreuna miscari sociale in Romania si vom discuta cum au contribuit sau vor contribui ele la cresterea RSC-ului mediului de afaceri romanesc.

Va fi mega interesant si provocator.

Asadar, nu uitati sa trimiteti formularele completate pana in 15 OCTOMBRIE!

marți, 5 octombrie 2010

Curs de training in RSC - CSR - detalii semnificative

Cum si despre ce e cursul?

Cursul isi propune să folosească o metodologie de livrare unicat in Romania, asupra careia Profis Consult srl detine copyright, prin care sa formeze competentele necesare participanţilor in:
- iniţierea,
- implementarea,
- evaluarea politicilor de RSC (individual, comunitar, organizaţional),
- implicarea personala vs implicarea organizaţională în RSC.
În cadrul unor sesiuni interactive, bazate pe studii de caz autohtone si pe practica internationala, participantii se vor familiariza atat cu filosofia ce se afla in spatele conceptului de RSC „De unde a pornit si unde a ajuns RSC-ul”, vor intelege si integra conceptul in relaţie cu viaţa lor cotidiana personala si profesionala „Activist social sau lobbyst corporativ?” dar, mai important, vor pleca de la curs pregatiti sa il puna in practica in activitatile lor viitoare „Planul meu de RSC”.

Cine sunt trainerii?

Camelia Crişan este doctorand în sociologie cu tema de cercetare: „Responsabilitatea socială a corporaţiilor (RSC) din România”, fiind in faţa de susţinere a tezei. Pe lângă activitatea didactică în calitate de lector universitar la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, Camelia a publicat articole şi studii privind RSC atât în România cât şi în străinătate. A participat la toate conferinţele importante de RSC din România, are experienţă de peste 8 ani în mediul ONG şi corporativ, naţional şi internaţional. Cercetările ei au vizat atât RSC-ul intern dar şi pe cel extern al corporaţiilor, iar unul dintre studiile realizate: „Romania ltd - A Study of Irresponsible Conduct in Human Resources” a apărut în acest an la editura Pelgrave Macmillan în Marea Britanie. Camelia a participat cu lucrări ştiinţifice care au vizat diagnoza RSC a companiilor din România în Manchester, Ashdrige şi Cambridge. Ca trainer principal al Profis Consult, Camelia a activat pe piaţa de formare din România, atât în ceea ce priveşte livrarea cât şi designul şi evaluarea cursurilor de dezvoltare personală şi profesională.

Dumitru Borţun este în prezent Preşedintele Juriului de Onoare al Asociaţiei Române a Profesioniştilor în Relaţii Publice – ARRP şi conferenţiar universitar la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice. A publicat peste 80 de articole, eseuri şi studii. Susţine în prezent cursul de „Responsabilitate Socială Corporativă” dar şi cursurile de „Analiza discursului public” precum şi pe cel de „Semiotică, limbaj şi comunicare”. Ca free-lancer, Dumitru Borţun a fost consilierul de imagine pentru mai mulţi oameni politici şi pentru o serie de instituţii. În anul 2000 a fost consilierul de imagine principal a lui Mugur Isărescu, Primul Ministru al României şi candidat independent pentru funcţia de preşedinte al ţării. Începând cu anul 1995, Dumitru Borţun a fost unul dintre membrii fondatori ai ARRP. A fost vicepreşedinte al asociaţiei timp de 10 ani şi apoi a fost ales in board de toate adunările generale (1995, 1997, 1999, 2003 şi 2005).
Din 2008, dl. Dumitru Borţun este directorul unui grant de cercetare finanţat de Guvernul României, care are ca scop determinarea modalităţilor prin care RSC poate deveni un instrument pentru promovarea dezvoltării durabile.

duminică, 12 septembrie 2010

De ce un curs de training in Responsabilitate Sociala Corporativa?

Am vazut in ultima perioada foarte multe persoane care isi doresc sa stie ce inseamna RSC. Intrebarea mi s-a adresat si la conferinte academice sau de catre confrati intr-ale consultantei care erau mai degraba confuzi decat lamuriti de marea de definitii si teorii existente pe piata. Eram mereu chestionata: "stim ce spune ala sau celalalt, dar ce crezi tu?" Oamenii sunt dornici sa stie ce e ala CSR sau RSC in varianta romaneasca a termenului.
Cuvantul a intrat atat de adanc in discursul public romanesc incat aproape ca nu mai e nici o reclama care sa nu-ti aminteasca sa fii responsabil, sa consumi responsabil, sa actionezi responsabil. De ce sa nu stii exact ce inseamna asta pentru tine? Pentru viitorul tau? Pentru viitorul familiei tale?
Daca esti un lucrator in ONG care vrea sa stie cum poate determina companiile sa isi creasca responsabilitatea, daca esti un angajat al unei companii si vrei sa initiezi sau sa aplici planuri de RSC, daca esti un cetatean care doreste sa formeze un grup de presiune - atunci acest curs e locul perfect pentru a gasi motivatia de a actiona, a primi cunostintele si a-ti forma atitudinea potrivita.
Cand altcandva e mai potrivit sa faci asta, daca nu acum? Sistemul economic, asa cum il stim trece prin schimbari pe care le putem anticipa cu greu in acest moment. Stim doar ca nimic nu va mai fi asa cum a fost inainte de criza. Acest curs iti ofera sansa sa ai o noua perspectiva, mai fresh, mai putin limitata de discursuri economice mainstream care te adorm sau te manipuleaza. Ai sansa unui nou inceput, a unui nou pattern de gandire. Ai sansa de a gasi intelegerea modului in care poti sa traiesti intr-o societate mai buna, mai responsabila, mai deschisa. Ai sansa sa intalnesti oameni pe care-i preocupa BINELE nostru comun, care, ca si tine, s-au saturat de o stare de fapt si vor o schimbare pozitiva.
In fine, de ce sa vii la cursul asta... provocarea mea e: De ce nu?

sâmbătă, 4 septembrie 2010

Why corporations MUST be made responsible!

Am pus acest titlu pentru ca in loc de comentariu, as dori sa postez un citat din cartea lui Paul Hawken - Blessed Unrest, carte aparuta in 2007 la Penguin Books. Cartea descrie miscarile sociale silent care s-au aglutinat de-a lungul timpului si care militeaza acum responsabilitate din partea corporatiilor. Pe buna dreptate!!!
"...(the) once-respected business were creating products that destroyed value. They were exceeding their license to operate, and creating a public hazard that threatened the web of life. Business rights are illegitimate if they remove rights from others, if they are not reciprocal and mutual with the rights of citizens, and if they extirpate other forms of life. From an economic viewpoint, what citizens have been trying to do for two hundred years is to force business to pay full freight, to internalize their costs to society instead of externalizing them onto a river, a town, a single patient or a whole generation." (Hawken, 2007, 62)

Traducerea libera ar suna asa:
"Respectate in trecut, in prezent companiile creaza produse care distrug valoarea. Ele isi depasesc licenta de operare (cadrul in care au fost infiintate) creand amenintari la adresa sanatatii publice, care ameninta viata. Drepturile companiilor sunt ne-legitime daca prin drepturile lor ele le iau drepturile altora, daca nu sunt reciproce si echivalente drepturilor cetatenilor si daca duc la extirparea altor forme de viata. Din punct de vedere economic, ceea ce incearca sa faca de doua sute de ani cetatenii este sa forteze companiile sa plateasca pretul intreg, sa internalizeze costurile pe care le arunca asupra societatii in loc sa le externalizeze catre rauri, catre orase, catre un singur pacient sau asupra unei intregi generatii."

Poate altii ar fi tradus mai bine, insa asta e intelegerea mea :)

Cetatenii trebuie sa inceapa sa puna in discutie nu doar responsabilitatea companiilor ci si dreptul lor de a opera si raspunderea penala a celor care prin deciziile lor ameninta mediul in care traim sau viata noastra. Raspunderea penala trebuie indusa si corporatiilor ca entitati, iar ele trebuie desfiintate in cazul in care produc amenintarile de care vornea Hawken. In acest fel, obligatia responsabilitatii s-ar duce in jos pe lantul productiei si nimeni nu s-ar mai juca asa usor cu viata altora.

luni, 23 august 2010

E oficial: corporatiile sunt un pericol pentru democratie

Asta spune in principiu presedintele SUA in speech-ul sau saptamanal despre starea natiunii. Intr-un post pe twitter, Dl. Obama spune: "We cannot allow the corporate takeover of our democracy. We’re going to continue to fight for reform and transparency" (Nu putem permite corporatiilor sa preia controlul democratiei. Vom continua sa luptam pentru reforma si transparenta.) Speech-ul intreg dimpreuna cu subtitrarea in engleza poate fi urmarit aici: http://www.youtube.com/watch?v=6cKIPvfvxKo.

E important ce spune Dl. Obama pentru ca o spune din perspectiva pozitiei sale. Asta ar trebui sa dea de gandit si in tari mai putin bananiere decat SUA. Pe la noi prin batatura nu e la fel? Stim noi cine si cat da in mod real in campaniile electorale? Si mai mult, avem noi posibilitatea de a sti care interese straine pun ce candidati in functii pentru ca apoi sa ne conduca destinele? Si apoi, daca astea sunt intrebari legitime la case mai mari, de ce atunci cand dezbaterea publica de la noi din tara merge spre acest gen de subiecte aflam ca cine stie ce vrajitoare a spus cine stie ce tampenie sau ca s-a gasit un nasture de-al Elodiei.

Am o teorie si eu: pentru ca la noi deja acest gen de manipulare functioneaza. Pentru ca atunci cand face presedintele o gafa sau cand se mai taie din salariu sau cand sindicatele ameninta cu protestele viata noastra publica e inundata de televiziunile butic si de marii analisti ai natiei cu stiri care mai de care mai senzationale. Banalizam senzationalul si lasam altora spre dezbatere esenta, sau, si mai rau o taram in derizoriu si spunem ca doar niste cretini se pot ocupa de chestii serioase. Natia are nevoie sa stie zilnic ce-au mai facut papusile gonflabile ale fotbalistilor si ce vraji mai fac familiile cantaretilor decedati. CIRC!

E chiar o metoda de manipulare in PR pe care si ai nostri ca brazii o stapanesc destul de bine. Cand cutitul atinge osul se dau "pe surse" niste vesti in exclusivitate, ca sa uite populatia de foame. Asta e, astia suntem!

Totusi, mai e o speranta. Se spune ca daca SUA stranuta Europa tuseste. Sper ca acelasi lucru sa se intample si in aceasta situatie. Sper ca acest mesaj pe care-l da presedintele Obama sa aiba ecou si mai departe spre granitele estice ale continentului nostru, de ce nu chiar in Romania.

Cu singura diferenta ca noi ar trebui sa decimam mai intai clasa politica, sa o starpim de la radacina (indiferent din care punct cardinal isi trage seva) fiindca e clar ca alesii nostri nu mai reprezinta de mult interesul social sau national. Isi promoveaza propriile interese si ocazional interesele corporatiilor care le arunca si lor cate o ciozvarta.

Au invatat dealtfel si corporatiile ca la noi e mai simplu, nu platesti 2-3 senatori ci sa cumperi tot partidul. Ghici despre ce Rosia Montana - PDL combinatie vorbesc?

Fie-le cianura usoara!

duminică, 25 iulie 2010

Cercetare pe CSR

Dragi cititori,

Va supun atentiei o rugaminte. Va invit sa recomandati persoane care sa participe la o cercetare pe CSR, cercetare pe care o realizez impreuna cu colega mea Daniela Vercellino de la SNSPA.

Persoanele trebuie sa fie top sau middle manageri din companii romanesti si va consta in completarea a 3 chestionare: unul de inteligenta emotionala, unul de stil de leadership si unul ce cuprinde intrebari situationale.

Timpul total necesar completarii celor 3 este de maxim 45 de minute, insa ne gandim ca e vara si timpul nu e total pierdut pentru ca cei care completeaza au urmatoarele avantaje:
1. afla detalii despre cat de inalt e gradul lor de inteligenta emotionala;
2. afla care este stilul lor de leadership;
3. invata mai multe despre CSR.

Persoanele recomandate nu trebuie sa aiba alte caracteristici speciale, doar/"decat" sa fie manageri intr-o companie romaneasca.

Vom folosi aceasta cercetare la o conferinta internationala la care am fost acceptate sa prezentam pe baza abstractului. In plus, credem ca este o ocazie foarte importanta sa prezentam si concluzii ale cercetatorilor romani, sa facem auzite si vocile cercetarii de la noi din tara intr-o dezbatere din ce in ce mai globalizata asupra viitorului nostru comum.

Va rog sa trimiteti numele persoanelor, compania unde lucreaza si adresele lor de mail pe adresa: camelia.crisan@comunicare.ro

Noi vom trimite niste invitatii de completare a chestionarelor online si de acolo incolo depinde de alegerea fiecarui manager in parte daca ne va onora cu prezenta sa virtuala.

Va multumesc anticipat pentru suport.

luni, 19 iulie 2010

Diaspora romaneasca

Tin minte ca acum ceva vreme am jucat cu cativa participanti la un training Mima. Eram colega de echipa a unei participante care trebuia sa mimeze cuvantul DIASPORA si mi-a fost imposibil sa ghicesc oricat s-a straduit biata fata. In America insa am si avut sansa sa cunosc cativa membri ai acestei categorii aparte: membrii ai diasporei. Concetateni de-ai nostri care nu si-au putut implini destinul aici si si-au urmarit visele in alta parte. Sunt oameni pe care, ca si mimarea cuvantului, nu-i pot intelege, desi ma straduiesc. Am vazut romani in SUA cu o conceptie asa de eronata referitoare la ce se intampla in tara, incat mi se parea ca nu aud bine. Unul dintre ei imi spunea ca venit in Romania intr-un restaurant de fitze de aici i s-a adus un meniu in engleza, motiv pentru care s-a sborsit la chelner spunanda-i ca el e in Romania, deci trebuie sa i se prezinte un meniu in romaneste. Altul ne spunea mie si unei colege despre istoria Romaniei, invatata trunchiat pe vremea comunismului si nu intelegea sa accepte ca acum nici un manual nu mai preda la fel respectiva chestiune. In plus, ni se spunea ca sapunurile, sampoanele si pastele de dinti facute in/pentru Romania sunt mai slabe calitativ decat cele din SUA, deci noi suntem mai fraieri, ei mai cool. Asta o admit, marfurile facute de producatorii mari pentru pietele emergente sunt mai proaste calitativ sau mai diluate decat acelea pentru pietele vestice ceea ce ar trebui sa-i faca pe consumatorii romani sa le toarne in capetele producatorilor sau importatorilor. Pentru asta mai asteptam inca putin... sa dea in foc mamaliga noastra proverbiala.

Am constatat insa ceva mai interesant, si asta mi-a revelat dupa o discutie cu profesorul Bortun. In general cei care au imigrat din Romania au trecut prin niste greutati incredibile, indiferent cum au plecat din tara. Se afla intr-o tara unde trebuie sa lupte cu o noua identitate. Sunt nimeni acolo unde sunt, poate nu chiar nimeni, dar ai nimanui. Au indurat mult pentru a ajunge la un nivel de bunastare pe care l-ar fi avut in cele din urma si in Romania, poate in aceleasi conditii de suferinta - interesant este insa ca in tara n-ar fi fost dispusi sa inghita acele umilinte. Si acum, generatia mea sau urmatoarele, le dau peste nas si le spun, ca la nivelul la care au ajuns acolo, era posibil si visul romanesc. Distrugi un referential si calci in picioare un statut pe care oamenii si l-au auto-faurit.

In conditiile de azi, ii inteleg pe romanii care vor sa plece din tara, dar doar pentru munca, nu de tot. Nu inteleg nevoia de desprindere totala, de rupere cu trecutul. Cu atat mai mult cu cat este o inselatorie de cele mai multe ori. Te gasesti suspendat intre doua lumi, si nici una nu e a ta in mod real.

Desigur, toti membrii diasporei noastre se plang de ceilalti si li se pare legitim sa fie tratati diferit doar pentru ca au imigrat din tara. Cineva ar trebui sa le spuna ca a emigra si a te stabili altundeva nu e un merit, e o alegere, iar consecintele ei trebuie suportate. E proasta si perceptia celor din tara: vai saracii aia care au emigrat, ce greu le e lor acolo. Ei bine, au ales-o. Nu i-a obligat nimeni. Nu e un merit. E o stare de fapt. Asadar e nevoie ca si dincoace si dincolo de granita sa ne reglam perceptiile si raportarea. Am vazut familii de capsunari care vin in tara in vacanta si nu stiu cum sa strige in gura mare, mai tare ca fac bani in afara tarii si acum au si ei. Foarte bine, sa fie primit. Succes in continuare si sanatate. Asta nu inseamna ca la venirea in tara trebuie sa uiti buna cuviinta, normele de politete sau sa te comporti ca un tigan care abia a descoperit apa calda, sa injosesti restul lumii ca n-are bani din agricultura sau ca sunt fraieri ca stau aici. E o chestiune de alegere si prioritati. Tuturor celor care procedeaza asa, din tara sau aiurea, le-as lua taxa pe nesimtire!

Si acum sa revenim la cunoscuta lipsa de solidaritate a romanilor din diaspora. Ea exista si nu inteleg de ce ne miram. Ea exista si in tara, romanii n-au capital social, nici solidaritate comunitara - doar forme ale solidaritatii de clan. Cum e aici e si acolo. De ce ne asteptam sa apara in afara ceea ce nu avem nici inauntru, nu inteleg. Sunt convinsa ca daca am gasi in tara un ideal care sa ne uneasca s-ar vedea acelasi lucru si la diaspora noastra, dar atata timp cat suntem o natie de dezbinati si n-avem nici macar un lucru elementar care sa ne adune, nu sunt sperante nici pentru concetatenii nostri plecati.

Cu alte cuvinte, situatia e complexa si mai trebuie sa treaca ceva vreme pana cand se va educa lumea. Noroc ca vin din urma generatiile pe care nu le mai intereseaza si pentru care e normal sa faci studii afara, avand sansa ca prin aceasta experienta sa inteleaga falsitatea, superficialitatea si cabotinismul altora - poate atunci vor aprecia vorba dura si directa a romanilor sau vorba aia, din Africa din Africa, da' de-acui?

duminică, 11 iulie 2010

Experienta americana

Am stat 2 saptamani in SUA si dupa venira mi-a luat cateva zile sa decantez experienta inainte de a scrie. Asa cum am simtit inca din aeroport, America e o alta tara, stiu ca suna stupid, insa in ciuda familiaritatii limbii engleze pe care o auzi in jur, asta e tot - aici se opresc similaritatile cu ceea ce am mai vazut in Europa sau Anglia. E iarasi important de mentionat ca in America nu e ca prin filme. Nu sunt baieti cu gun-uri la fiecare colt de strada sau homeless-i pe toate gardurile - desi sunt mai multi decat ma asteptam. O sa incep cu ce nu mi-a placut: e o tara in care orasele sunt murdare, atat DC cat si New York-ul sunt pline de jeg - si in centru si la periferie si, in plus, este o tara cu oameni foarte prost imbracati. Au incercat sa-mi spuna amici ca asta e stilul american - adica fara nici o umbra de stil, insa, impresia mea a fost ca acei oameni - in ciuda diversitatii ofertei de haine din magazine - se imbraca guvernati de "comod" adica foarte prost. Chiar daca vrei sa te imbraci comod, poti sa o faci cu stil. Pentru un european care merge prima data, senzatia de mozaic cultural a Americii e stranie. Mi s-a mai intamplat sa am un soc cultural doar cand am fost prima data in Anglia si cand de la intrarea in tara si pana la hotel nu am avut de a face decat cu oameni de alte culori, etniii sau rase decat cea alba. Asa a fost si aici. Dupa ce vii dintr-o Romanie alba si neobisnuita cu diversitatea (noi avem doar tigani si unguri si multi dintre ei traiesc in zone destul de clar delimitate teritorial) si intri intr-o lume in care vezi oameni de toate felurile, etniile si rasele bine integrati iti dai seama ca se poate. Mi s-a spus ca in sudul SUA nu e ca in nord, ca acolo inca mai exista un tip tacut de segregare, insa ceea ce am vazut in nord mi s-a parut prea bun ca sa fie adevarat. Si totusi era adevarat. Oamenii sunt integrati de a treia cultura, ceea ce propune ca idee Ruth Useem si functioneaza excelent. Aproape nici unul dintre colegii mei nu era casatorit cu un cetatean american care sa aiba acelasi mediu de provenienta. Multi dintre ei chiar avea sotii, respectivi soti din spatii culturale extrem de indepartate: Rusia, Ucraina, Iran. Si interesant era faptul ca traiau in armonie. Asta mi-a placut in SUA - diversitatea si acceptarea ei. Incepand de la biserici si culte pe care poti doar sa ti le imaginezi pana la cele mai exotice combinatii matrimoniale. Si mi-a mai placut ceva - orasul care nu doarme niciodata, marele mar - New Yorkul. In New York recunosti turistii pentru ca marea lor majoritate merg cu capul in sus, incercand sa atinga cu privirea varful zgarie-norilor. Am vazut marea majoritate a atractiilor turistice si uneori e mai cool decat la televizor :). Referitor la viata culturala, n-am cuvinte, de fapt s-a putut remarca asta din postul anterior.
Am descoperit insa si capitalismul american. Exista ceva ce comunitatile americane au reusit sa smulga corporatiilor - grija fata de client. Cred ca nicaieri nu am vazut mai multe drepturi ale clientilor ca acolo, iar asta responsabilizeaza companiile sa ofere produse bune calitativ si competitive ca pret. La fiecare santier de constructii scrie in engleza si spaniola numarul de telefon la care putea apela oricine pentru a reclama abuzuri in safety and security, iar acolo nu se deplaseaza inspectoratul teritorial de munca ci un singur organism local, care da si amenda si iti poate inchide si afacerea.
Oamenii au o singura relatie cu statul - isi platesc taxele, in rest rejecteaza amestecul guvernului in orice ar avea de a face cu viata lor. In DC, in loc sa astepte implicarea consiliului local, oamenii din cartierul Adams Morgan au hotarat sa-si faca propriile reguli de guvernare, de intr-ajutorare si de protectie. Motivul nu a fost grija fata de altii ci faptul ca, devenind un cartier rau famat, pretul proprietatilor lor ar fi putut scadea - dar au avut puterea sa transforme un interes individual in unul comunitar si, mai mult, sa se asigure ca ceea ce au hotarat este pus in practica. Nici nu-mi pot imagina asa ceva in Romania unde nu poti aduce doi oameni sa agreeze asupra unui lucru, darmite un sat sau un cartier.
In fine, multe dintre comportamentele dezirabile social si cresterea capitalului social nu sunt motivate de incredibila natura umana ci de legea care te snopeste - si la buzunar si la privarea de libertati - daca o incalci. Solidaritatea americana e una de casta, ai cartiere rau famate prin care nu treci si ai cartiere in care e o placere sa stai. Unde e bine e bine, unde nu, nu. Polarizarea sociala exista, insa e mai putin vizibila pentru ca ai o imensa clasa de mijloc care traieste destul de bine - vorba unui clasic in viata. Am cunoscut si romani in SUA, insa despre asta in episodul urmator.

marți, 6 iulie 2010

RACE - prima piesa pe care am vazut-o pe Broadway

Tocmai am venit de la prima piesa pe care am vazut-o pe Broadway, Race. In ea joaca Eddie Izzard si restul distributiei nu mai prea conteaza, desi cel putin inca doi actori sunt destul de cunoscuti. E prima piesa de teatru pe care o vad fara subtitrare si a fost o alegere buna sa o merg la ea, in ciuda unor reviewuri destul de slabe facute de revista The New Yorker. A fost excelenta! In general lumea se inghesuie la piese musical si de multe ori ai sansa sa vezi mari nume de la Hollywood in piese de teatru ”normale”. Piesa incepe cu discutii destul de superficiale despre prejudecatile noastre rasiale, se ironizeaza puncte de vedere ale negrilor despre albi si invers. In discutie se aduc si evreii despre care se spune ca sunt destepti - evident ca regizorii au cerut acordul unui rabin din NY pentru ratiuni de political corectness in ceea ce priveste afirmatiile despre aceasta religie/etnie. In rest, imprecatiile si injuraturile la adresa celor 2 rase au curs liber, la fel cu hohotele de ras din sala. Este incredibil ce piesa libera am vazut intr-o America ce-si proiecteaza adeseori o imagine de virgina pudibonda. Evident, vorbim de o piesa ce se joaca in The Big Apple, nu pe undeva prin Utah. Actiunea se termina chiar in punctul culminant, insa pana atunci ai avut sansa sa auzi tot ce era de auzit.
Partea cea mai interesanta e ca la final publicul ii asteapta pe actori la iesire pentru autografe, iar ei semneaza libretul si fac poze cu toata lumea. Si da, am facut poza cu Eddie Izzard. Ii multumesc colegei mele Cristina, fotograf de ocazie care a suportat cu stoicism alturi de mine aproape 30 de minute pana cand si-a facut aparitia Eddie. M-a impresionat lipsa aerului de vedeta pe care au afisat-o toti actorii, faptul ca multumeau publicului ca i-a asteptat si ca realmente, au stat de vorba cu toata lumea. In rest, totul bine pe la NY. O sa urmeze cateva episoade cu relatari din inima capitalismului.
NB. azi pe langa autograful lui Eddie am cumparat de la Barnes&Noble ultima carte a lui Yunus - cu autograful autorului. A fost de departe ziua cu cele mai multe contacte vendetistice ;) Va urma si cronica de carte in curand.

luni, 28 iunie 2010

Un nou virus strabate capitalismul...Affluenza

Este vorba de cartea omonima (Affluenza) scrisa de James Oliver, un psiholog britanic ce s-a hotarat sa studieze depresia in tarile civilizate, ipoteza lui fiind ca un anumit statut al bunastarii si goana dupa cresterea bunastarii promovata de societatea consumerista conduce la tulburari psihologice si de comportament, determinand o crestere a depresiei in randul populatiei tarilor asa-zis civilizate, in fapt, dezvoltate economic.
Scriitorul isi bazeaza cercetarea pe metode strict calitative inserand si rezultatele unor studii nationale pentru a oferii picanterii sau argumente atunci cand sustine o idee. El intervieveaza oameni bogati de pe mai multe continente si apoi ii analizeaza intr-un framework in care pune in relatie simptome curente, comportamente ale subiectilor si marturii ale acestora referitoare la valorile personale, credinte sau doctrine care ii reprezinta.
Desi pe alocuri unele observatii sunt puerile, cartea te indeamna sa reflectezi la ceea ce inseamna umanitatea astazi, la homo consumereus (expresia asta e o inventie personala) la ce ne face fericiti sau mizerabili. La tot acest materialism care ne inconjoara si in care ni se masoara valoarea de catre ceilalti - de catre imbolnavitii cu acest virus.
Va recomand cartea, eu am gasit-o la Sala Dalles- e destul de scumpa insa daca sunt doritori, pot sa o imprumut de indata ce ajung acasa. Astept sa ma contactati pe mail in acest sens.
ps. citind cartea si plimbandu-ma prin SUA in acelasi timp, o inteleg mult mai bine...

luni, 21 iunie 2010

Anunt important pentru studentii coordonati de mine la lucrarile de absolvire

Va rog ca pana maine (22 iunie) la ora 14.00 sa reveniti cu un email pentru a va comunica nota si acordul de sustinere. Fara nota mentionata nu puteti depune lucrarea la secretariat pentru sustinere.

S-au facut modificari fata de anul trecut. Le cer scuze acelora care m-au informat de aceasta decizie, iar eu am urmat regula veche :)

Spor tuturor!

sâmbătă, 12 iunie 2010

Din zorii marxismului...

Cand am citit pentru prima data Marx mi s-a părut ca textul lui e scris in zilele de azi din Romania. Era vorba despre situații de exploatare in companii, de patroni hulpavi si de provocarea ordinii sociale existente. Marx vorbeste despre angajate din industria textila care mor de extenuare la serviciu - ceva ce s-a intamplat si in Romania in industria gulerelor alb-albastre. Spun gulere alb-albastre pentru ca angajatii din companiile de consultanta sau servicii din Romania sau de pretutindeni sunt ceea ce erau inainte si chiar si acum angajatele din industria textila - doar ca au un mediu de munca mai curat, mai in centru si se imbraca mai frumos. Si in plus, e vorba si de statutul ca el/ea lucreaza in corporatie. E the corporate man sau woman! Zilele trecute am primit ca supliment la un ziar cartea lui D.H.Lawrence - Amantul doamnei Chatterly. Si am vazut acolo descrierea zorilor miscarii comuniste in Marea Britanie. Cine credea ca e vorba de dragoste in cartea asta, se insala. Sub masca unei povesti de amor mai celebra ca amorul pasional insusi, autorul face analiza luptei de clasa. A zorilor atitudinilor de razvratire impotriva exploatarii, impotriva mecanicizarii umane determinate de revolutia industriala. Iar Lady Chatterly nu e nimic altceva decat spiritul filantropic si caritabil care a trait si infloreste in lumea anglo-saxona. Transformata apoi in socialismul cuibarit in prezent la London School of Economics. Poate merg prea departe cu dez-ocultarea. Poate ca Amantul doamnei Chatterly e doar un roman precursor al lui Henry Miller. Desi, daca citesti toata cartea si te incapatanezi cu obstinatie sa parcurgi toate paginile, observi ca e mai mult marxism decat iubire, mai mult materialism dialectic decat naturalism. Iar finalul e deschis pentru orice. Inclusiv pentru revolutia proletara sau pentru triumful capitalismului. :)

miercuri, 9 iunie 2010

Chiar mai vreti sa platiti taxe in Romania?

Un prieten american ce traieste in Romania a postat urmatorul link (http://www.viddler.com/explore/failblog/videos/590/42.709/) pe profilul lui Facebook, intrebandu-i pe cei care-l urmaresc daca ei, la vederea acestui film, mai vor sa plateasca taxe in Romania.
Nu fac decat sa merg mai departe cu aceeasi intrebare si sa precizez de la inceput ca imaginile nu sunt pentru pudibonzi. O fi fost si in presa treaba asta, dar cum nu ma uit la stiri nu am aflat-o in timp util.
Asadar, revin, iti mai vine sa-ti platesti taxele in Romania cand vezi ca o persoana, onor senator, urmareste filme porno in timpul serviciului? Il vede si un coleg si se gratuleaza amandoi. Cum zice colegul meu american - erau ca Beavis si Butthead. Se distreaza amandoi de mica asiatica. Apoi se prinde ca l-ar putea vedea presa. Si reactia normala ar fi ca poate se rusineaza omul si inchide. Ei as, lasa doar mai jos ecranul! Halal sa-i fie. Am inteles ca in cele din urma senatorul pervers a iesit cu o declaratie de presa si a spus ca era o gluma.
Mi-ar placea ca gluma sa-i stea in gat, ca toate taxele pe care eu le platesc si din care i se da diurna sau salariul batranelului pervers.
L-am si goagalit intre timp pe individ. Il cheama Marius Nicoara si e de la PNL. Loc de bastina: CLUJ (a se pronuntza CLOOJ) asa cum fac fiztosii din orasul omonim. Ce-ar mai fi de spus. Nimic. Ce-ar mai fi de facut? Foarte multe lucruri: o scrisoare prin care sa i se solicite demisia, o caravana prin circumscriptia electorala care l-a ales in care sa se proiecteze activitatea prodigios pornografica a senatorului, o scrisoare deschisa catre colegii de la senat pentru discutarea eticii comportamentului senatorului, manifestari de strada, oua aruncate pe masina acestuia, o batjocura continua in ziare pana il cuprinde rusinea.
Rusinea e un termen interesant, mai ales dupa ce i-am actualizat din nou sensurile aseara, urmarindu-l pe Horatiu Malaele in piesa Unchiul Vanea. Mare caracter. Rusinea e un termen care si-a pierdut sensul la noi in tara. Poate sa-ti fie oricum, mai putin rusine. Rusinea e inceputul responsabilitatii personale. Fara ea nu mai exista o constientizare a raului, a opresiunii, a nemerniciei.
Rusinea tine de comportamentul in spatiul public. N-am fi avut nici o problema daca senatorul pervers al melcilor ar fi facut asta acasa (asa cum a facut-o cu ceva vreme in urma un alt liberal, care facea chat porno - aproape ca-ti vine sa te intrebi daca e ceva in neregula cu acel partid dpv al libidoului membrilor), dar in spatiul public reactia lui ar fi trebuit sa fie rusinea, scuzele si apoi demisia.
Mi-e jena ca tara asta e reprezentata de trogloditi de toate soiurile, de cartofori si incompetenti. Parlamentul nostru e de departe o mare cloaca si refuz sa cred ca aceasta cloaca e reprezentativa pentru Romania. Cum sa traim intr-o tara decenta daca oamenii nu mai au nici un fel de jena ca fura, nici o rusine, nici un dumnezeu (adica nici o morala)? Inteleg scarba lui Cioran. Dar eu nu o emigrez ca sa le fac viata usoara, vreau sa le stau ca un spin in coaste si sper ca in cele din urma sa trec prin pielea lor de rinoceri si sa inceapa sa-i doara.

joi, 27 mai 2010

Conferinta CSR10 - 5 ani de conferinta CSR in Romania

Da, se vede bine scris. In Romania se organizeaza conferinte de CSR de 5 ani. Adica am fost si suntem si noi parte a trendului. Cred ca la o analiza atenta, dat fiind ca personal am participat la ultimele 3 editii, se pot observa cateva directii clare privind interactiunea din acest domeniu. Am sustinut un speech prima data in anul 2008, cand am rugat companiile prezente acolo sa ne permita sa facem studii pentru ca sa ne dam seama de nivelul invatarii si aplicarii CSR-ului la ei in ograda. A fost conferinta unde in loc de opinii despre CSR am vazut prezentari de companii. Si straine si romanesti. De la noi cei mai pregatiti de promovare mi s-au parut Petrom, Holcim si Carrefour. Tin minte ca atunci Carrefour ne-a prezentat introducerea taxelor pe pungile de plastic drept o initiativa de CSR...Vai ce-am mai ras. Insa era un ras nervos, pentru ca nu-mi venea sa cred cat suntem de inapoiati. La CSR 09 a fost mai interesant. Organizatorii au adoptat o formula in care pe langa discutii in plen s-au organizat si workshop-uri ceea ce a fost super! pentru ca s-a putut interactiona si s-au putut schimba idei pe bune, s-au invatat lectii, ce mai... s-a putut simti valoarea adaugata. Anul asta insa, de departe mi-a placut cel mai mult. Mai intai pentru ca s-a lungit la o zi intreaga formatul tip workshop-uri. In grupuri mai mici s-au initiat mai usor discutii, as marturisi chiar dezbateri. Publicul e clar mult mai informat asa ca speakerilor le-au fost puse intrebari destul de dificile. Ma bucur ca Luminita Oprea si echipa ei l-au adus pe Rob Chalis. E chiar un guru de CSR. Cand auzi ca prin interventia sa, compania a decis sa creasca bugetul destinat activitatilor de investitii in proiecte sociale in comunitate desi criza economica i-a lovit destul de serios, atunci stii ca el e omul de la care sa inveti cum se face treaba in mod real.
Mi-au placut si alti speakeri si in general, mie cel putin, mi-a priit formatul. Lume mai putina, oameni care chiar aveau ceva de spus - nu doar lauda de sine. As mai remarca abordarea parteneriala de business a lui Danone. Am auzit-o prima data exprimata intr-o prezentare la Cambridge de unul dintre consultantii cu care lucreaza ei. Danone mananca sustenabilitate pe paine. Au inteles ce inseamna sa fii companie antreprenor si sa gandesti global dar sa actionezi local. Au preluat filosofia de afaceri a lui Muhamad Yunus si sunt convinsa ca o sa faca din ea un tip de business care o sa dea peste cap modelele de crestere si dezvoltare ale economiei clasice. E mare si diferenta dintre speakerii care au venit in 2007 sa ne vorbeasca despre CSR si media - Mihaela Radulescu si Mandruta - versus oameni implicati in media sociala si web 2.0 care au venit in acest an. Excelenta selectia speakerilor! Cu cateva exceptii - ca nu se poate sa fii perfect, ai avut ce sa inveti in acest an de la Coonferinta CSR10. Felicitari SAGA Business pentru anduranta si initiativa. Va meritati eticheta de seniorii conferintelor CSR din Romania si spun fara drept de apel ca seriile de conferinte CSR09, CSR10 au fost in mod cert cele mai prestigioase evenimente ale breslei noastre in ultimii ani. La mai multe!

sâmbătă, 22 mai 2010

Conferinta CSR'10

Saptamana viitoare, in 25 si 26 mai, va avea loc cel mai important eveniment de CSR al anului in Romania, Conferinta CSR'10. Puteti afla detalii pe www.csr10.eu, pe Facebook - cautand CSR International Conference sau logandu-va ca followeri la contul meu de twitter: CSRinRomania.

Voi posta acolo detalii despre conferinta, idei importante spuse de speakeri, vorbe memorabile sau initiative ale diverselor companii prezente.

Daca aveti intrebari, le puteti posta pe twitter la mine si, dat fiind ca si in acest an conferinta va beneficia de un sistem de sondaj in timp real, veti putea sa aflati si raspunsurile la intrebari.

joi, 20 mai 2010

Anunt pentru studentii pe care-i coordonez la lucrarea de absolvire!

Dat fiind ca este posibil sa fiu plecata din tara la o conferinta in perioada 23 iunie - 6 iulie, va rog sa-mi trimiteti ultima varianta a lucrarii voastre cel tarziu in data de 15 iunie, pentru ca sa le pot citi si pentru ca voi sa puteti primi feedback-ul in timp util.

Lucrarile trimise dupa data de 15 iunie nu vor fi luate in considerare si nu vor fi trimise spre sustinere in aceasta sesiune de examinare.

Va multumesc pentru intelegere!

luni, 17 mai 2010

Emisiunea Business Responsability de pe The Money Chanel

Petru aceia dintre voi interesati de opiniile mele in ceea ce priveste responsabilitatea sociala corporativa, aveti in continuare likul catre emisiunea Business Responsability de pe canalul The Money Chanel. For the record, stiu ca nike face adidasi nu jeansi. In mintea mea s-a produs o legatura indestructibila Nike-Levi's. Sa fie primit!

http://webtv.money.ro/emisiuni/business-responsibility-15-05-2010?autoPlay=true

Prelegere RSC la MCA - recuperare

Pentru studentii de la Masteratul de Comunicare in Afaceri:

Cu scuzele de rigoare, va informez ca prelegerea care trebuia sa aiba loc in data de 14 mai, va fi reprogramata MARTI, 18 MAI, intre orele 18.00 si 20.00.

La aceasta prelegere vor fi oferite detalii despre modalitatea de examinare.

miercuri, 12 mai 2010

CSR 10

Intr-o traditie care deja s-a impamantenit serios in Romania, are loc si in aceast an cea mai importanta conferinta de CSR pentru practicienii locali.

Aveti aici detalii. Puteti sa va inscrieti pentru participare. Garantez ca o sa merite!

Studentii si reprezentantii ONG-urilor beneficiaza de reduceri.

http://www.csr10.eu/

CSR la TV

Pentru aceia dintre voi interesati de opiniile mele referitoare la CSR/RSC prezentate pe sticla, aveti ocazia sa le vedeti mai pe larg sambata 15 mai la ora 13.30 la emisiunea Business Responsability de pe postul TV The Money Channel! In reluare duminica la aceeasi ora!

marți, 11 mai 2010

Life will go on!

De vreo 2 zile mă obsedează melodia omonimă titlului pe care o cântă Chris Isaak. Mă obsedează mai degrabă pentru că îmi induce o stare de dulce melancolie. Chiar așa, dulce melancolie. Și mă gândesc cum suntem aproape tâmpește programați să fim fericiți cu orice preț. Cum devii socialmente indezirabil dacă arăți cea mai mică urmă de tristețe. Cum dacă, doamne ferește, se întâmplă ca pentru o perioadă a vieții tale să fii singur sau depresiv, te evită toți prietenii - fiindcă proiectezi în jurul tău o aură grea. Nu vrem suferință în cercul nostru de prieteni, la serviciu sau pe stradă. Nu arunc doar mănușa, recunosc că și eu sunt așa uneori. De aceea nu mă uit la emisiuni gen știrile de la ora 5 sau schimb canalul atunci când ni se prezintă cazuri ale unor oameni loviți de mașini, de hoți, morți de beți și violenți șamd. Asta e scursura umană, acest gen de manifestări te aruncă în butoiul de deznădejde. Vrei atunci doar să închizi ușa și să-ți blestemi nația.
Nu despre asta vreau să vorbesc, ci despre întoarecerea și acceptarea paletei de atitudini reprezentate de normalitate, indiferent care e perspectiva teoriei de personalitate din care analizezi individul. Nu e nimic rău să fii trist din când în când, nu e nimic rău să fii nostalgic - e de rău dacă asta e singura stare în care te găsești în permanență.
La finalul anului trecut am cunoscut într-o cochetă cafenea din Florența un domn cu care am intrat în vorba la o bere. Și care ne-a spus mie și prietenului meu că totul în viață e ciclic, că după 7 ani de prosperitate vor veni 7 ani de sărăcie. Ne-a mărturisit și din care pildă biblică a tras această concluzie. La români nu se respectă cifra, că noi nu prea am avut 7 ani de prosperitate...am un sentiment însă că vor veni mai mult de 7 ani de sărăcie. În vestul civilizat apologeții CSR-ului spun că această criză este o oportunitate nesperată pentru ca fiecare dintre noi să-și reevalueze valorile, atitudinile față de comunitate și față se semeni. Introduc în categoria celor care trebuie să-și reconsidere pozițiile, evident, și companiile pentru care aceste timpuri ar trebui sa fie nimic altceva decât o reașezare a culturii, e ethosului muncii, a motivului pentru care ele există și servesc pe piață. Știu și companii care chiar au început să facă asta - unele din proprie inițiativă, altele pentru că se așteaptă la măsuri de retorsiune ferme din partea statelor naționale prin agențiile de reglementare.
În tot acest marasm, în România scădem salarii și pensii. Din noi tratăm efectul și nu cauza. Și asta mă face să trec de la dulcea melancolie la marea tristețe. Și de asemenea mă văd nevoită să împărtășesc cu voi mesajul de pe tricoul pe care-l port în această dimineață, tricou cumpărat la începutul acestui an din Atena. Mesajul sună așa: ”I dont need sex. My government fucks me every day!” Or fi aflat grecii ceva... dar noi știam asta de mai demult.

marți, 27 aprilie 2010

Despre mentori și învățăceii lor

Exista o prelegere pe care o țin mereu cu drag în cadrul cursului de formare profesională/training. Se referă la mentori și rolul lor în organizații dar și în viața socială a indivizilor. Trec peste faptul că marea majoritate a consultanților organizaționali de la noi din România nu fac diferența între coacheri și mentori. Adică pentru unii între transferul de competențe și transferul de valori se pune semnul egal. Bravo lor! Așa să le rămână numele. Niște incompetenți.
Mentorii pot fi o instituție organizațională numai dacă există concomitent ca instituții sociale, comunitare. Atâta timp cât o persoană care are un statut în comunitate nu înțelege că el/ea datorează ceva societății care l-a educat și oamenilor care l-au ținut în școală - fără a ne gândi la alte lucruri pe care chiar și societatea noastră disfuncțională le face pentru noi - deci atâta timp cât nu e animat de responsabilitatea personală și simțul datoriei față de ceilalți nu are nici motivarea și nici aplecarea spre a deveni în mod conștient modelul altora. Nu are nici capacitatea de a-i îndruma pe ceilalți și a le superviza dezvoltare. Nu înțelege de ce ar face asta în afara cercului familiei restrânse. Vorbim așadar de o lipsă a capitalului social la noi la români. De neîncrederea și egoismul nostru cotidian. Am fost mentorul câtorva tineri. Știu cât de greu este sa îndrumi pe cineva. Cum te trezești în fiecare moment provocat, cum simți că în legătură cu tine se setează așteptări. Cum ai grijă să spui cuvintele potrivite. Am ales opțiunea de a fi mentor pentru că, la rândul meu, am avut șansa să am mentori în aproape fiecare domeniu în care făcut pași spre dezvoltare. De lângă unii dintre mentori îți iei zborul repede - pentru că înveți repede ce e de învățat. Lângă unii mai poposești puțin ca lângă izvorul înțelepciunii. Unii pleacă ei de lângă tine pentru că și undeva sus, în cer, e nevoie de îndrumători pentru îngeri. Profesorii și managerii sunt cei mai dispuși - poate datorită specificului meseriei - să fie mentori pentru alții.
Am mulți studenți și masteranzi care-mi spun că la ei în organizații se practică mentoriatul. Însă ei înțeleg prin mentoriat faptul că șeful le adresează o vorbă bună și le dă o pizza. Ce nu înțeleg ei este că mentorul este al doilea părinte și al doilea tu. Câți dintre angajații români au fost invitați de șefii lor la masă sau să petreacă împreună un weekend cu familiile. Câți dintre ei au discuții oneste la o cafea, momente de destăinuire a unor secrete ale profesiei, de împărtășire a unor greutăți și a căilor de depășire a acestora. Câți au aflat direct de la ei prin câte încercări profesionale au trecut pentru a avea statutul din prezent și sfaturi de evitare a unor greșeli inerente începătorului într-o anumită meserie. Și câți tineri, atunci când au găsit un asemenea personaj, n-au arătat cu aroganță că ei sunt mai presus de vorbele gângave ale unui tip care și-a trăit traiul și ar face bine să aibă grijă de nepoți.
Repet, nu avem mentori în organizațiile românești. Și vă provoc să identificați unul care respectă criteriile de mai sus. Și dacă-l identificați stați pe lângă el, căci el e formatorul de oameni și caractere.

joi, 22 aprilie 2010

Europa in 2000 de km

Cam atata e drumul dintre Helsinki si Bucuresti - 2000 de kilometri. Pe care i-am strabatut dupa cum urmeaza: Helsinki - Talinn cu feribotul (2 ore). Aceasta a fost partea cea mai relaxanta a drumului. Feribotul e asa un fel de centru de distractii pe apa cu cafenele, baruri, supermarket, pub. Iti ofera sansa unei sederi extrem de placute. Am avut sansa sa vedem cum rasare soarele din Marea Baltica, pentru ca am plecat de la Helsinki cu noaptea-n cap. Am stat vreo 3 ore la Talin pana cand compania de car rental ne-a adus un minibus de 9 locuri care sa ne trasporte de la Talin la Varsovia. Stiam ca aceasta era partea cea mai grea a calatoriei pentru ca urma sa facem aproape 1000 de kilometri. Surpriza a fost cand am fost informati ca aproape toate mijloacele de transport din Estonia au fost inchiriate deja, asa incat pentru noi s-a mai gasit doar un Renault destul de incomod in care am intrat ca sardelele impreuna cu colegii bulgari. Noi romanii, 3 participanti, ne-am inghesuit pe bancheta din spate, ca repetentii si i-am lasat pe colegii bulgari sa se converseze cu soferul care vorbea doar estoniana si rusa. O particularitate a soferului era aceea ca avea 73 de ani si niste ochelari ca fundurile de borcan. Nu eram sigura ca vede foarte bine, lucru care s-a adeverit cu prisosinta pe parcurs. Am pornit deci spre Varsovia, traversand Estonia, Letonia si Lituania. Daca peisajul Estoniei seamana cu cel finlandez - adica mohorat si gri, lucrurile s-au schimbat mult in Letonia unde drumul ne-a dus prin paduri de conifere si mesteceni absolut superbe. Eram in Lituania cand s-a lasat noaptea si de abia ne mai simteam coloanele vertebrale. Adormeam iepureste pentru ca soferul nostru ne ridica parul in cap cu "maiestria" sa. Ne temeam sa nu cada lat de batranete inainte sa ajungem la destinatie. Totul a fost aproape ok pana cand colegii bulgari au inceput sa se certe cu soferul in rusa, pentru ca se pare ca urma indeaproape indicatiile cretinoide ale unui GPS si ca urmare, in loc sa o ia pe autostrada spre Varsovia a apucat-o pe drumul cel mai scurt indicat de masinaria diabolica, prin niste sate uitate de lume. Acum frica noastra era ca soferul sa nu faca vreun atac cerebral de la nervi + batranete. In fine, am ajuns la Varsovia pe la 3.30 dimineata, am facut dus si am dormit neintoarsa. Cand am vazut mancare gatita la micul dejun si masa si scaune, am fost emotionati pentru ca in ziua anterioara mancasem numai mancare la punga. Am haladuit prin Varsovia in ziua respectiva dupa inca o repriza de somn. Am trecut pe la Palatul Prezidential unde trotuarele erau pline de ceara de la lumanarile aprinse pentru defunctul presedinte (se pare ca autoritatile au o reala problema pentru ca nu stiu cum sa rada ceara de pe caldaram). Polonia era o tara inca in doliu, dar vai cat e de departe de Romania! Nu ma refer la distanta sau la gradul de civilitate al polonezilor ci si la ceea ce am perceput din discutiile cu ei referitor la mandria lor nationala. Am fost emotionata de vechiul ghetto al orasului unde pe cladirile vechi pot fi vazute pozele mari ale evreilor deportati. Cata drama a suferit aceasta tara... La intrarea in centrul vechi al Varsoviei erau puse panouri mari de afisaj care descriau in detaliu masacrul de la Katin pus la cale de armata sovietica. M-am intrebat atunci cand o sa vedem ceva asemanator in Bucuresti pentru ca lumea sa stie de ororile savarsite in Transilvania intre 1918 si 1920 si apoi de armata hortysta dupa Diktatul de la Viena in nord-vestul Ardealului. Nici macar aici, la reactualizarea istoriei nu stam prea bine. Am mancat mancare specific poloneza si ne-am bucurat de o zi plina de soare pentru ca ne astepta etapa a treia a calatoriei. Asadar, am luat un tren de noapte la vagon de dormit intre Varsovia si Budapesta. Insa in trenurile lor vagonul de dormit seamana cu cuseta din Romania, asa ca ne-am trezit toti 3 in acelasi compartiment. Si dat fiind ca aveam si inaltimea si greutatea potrivite, am fost surghiunita in patul de deasupra. Au un punct forte trenurile din Europa - merg mult mai repede decat cele romanesti. Asa ca am trecut prin Cehia, Slovacia, Austria si apoi Ungaria pret de o noapte si multe zdruncinaturi. Partea buna e ca nu ne-a controlat nimeni de pasaport pentru ca asta e beneficiul spatiului Schengen. Am ajuns in zori la Budapesta Keleti si ne intrebam daca luam trenul spre casa sau sunt sanse sa se fi deschis aeorporturile sa si luam avionul. Ceea ce a fost si cazul. Am stat insa cu inima stransa pentru ca un nou nor de cenusa ameninta ca aeroporturile romanesti sa fie inchise din nou miercuri. Am decolat pe turbulente si am aterizat la fel, dar nu mai conta pentru ca eram acasa. Dupa trei zile vedeam Bucurestiul si ma bucuram pentru ca in jur era verdeata iar lumina era stralucitoare.
In loc de concluzie, de la Helsinki la Bucuresti am folosit toate mijloacele de transport cunoscute omenirii - vapor, masina, tren si avion. Mai lipsea caruta cu cai sau magari si puteam spune ca am facut un salt nu doar in spatiu ci si in timp. Realizez de asemenea ca peripetiile noastre au fost nimic in comparatie cu oameni care din lipsa de fonduri sau de suport logistic de acasa au dormit pe jos prin aeroporturi. Dar ma bucur sa aud ca aceasta tragedie a unit comunitati intregi si ca au fost cazuri incredibile de solidaritate umana. In fine, eruptia vulcanului ne-a dat o lectie despre marea noastra fragilitate in comparatie cu natura, o lectie de umilinta si neputinta. Ce impact o sa aiba, e greu de previzionat. Dar la mine cel putin experienta aceasta n-o sa ramana fara ecou.

duminică, 18 aprilie 2010

Helsinki, mon amour?

Sunt izolată de Europa continentală în Helsinki datorită răbufnirii de mânie a unui vulcan. E pentru prima dată în viaţa mea când trebuie să fac turism forţat, mai ales într-o ţară care nu-mi place şi într-un oraş care mi se pare straniu, mohorât şi doar cu o anumită poezie ce ţi se revelează seara - atunci când se aprind luminile. Finlandezii sunt însă oameni primitori şi calzi, cel puţin cu turiştii. Degrabă vărsători de vodcă sau bere, cu o mândrie naţională extraordinară care se vede începând de la fiecare obiect expus pe tarabele din piaţă până la inscripţiile de o şchioapă de pe pereţii clădirilor. Sunt în mod particular mândri de orice poate fi etichetat Finnish design. Iar designul lor include un nou mod de a decora coada unei linguriţe până la clădiri care arată ascuţit în exterior, dar minimal, aproape frust şi confortabil în interior. Un alt cuvânt care-i descrie pe finlandezi este grija pentru detaliu şi robusteţea efortului. Am văzut un trotuar construit şi pavat într-o singură zi. Ne spuneam cu colegii din România că probabil acelaşi demers le-ar fi luat muncitorilor noştri cel puţin 3 zile şi aproape 3 kilograme de seminţe de floarea soarelui.
În acelaşi timp, pe lângă arhitectură, care în Helsinki este o îmbinare de cupole ruseşti şi cubism, o mixtură care provoacă dureri ocular-estetice, am încercat să-mi dau seama care e spiritul oraşului. Am abordat capitala Finlandei cu entuziasm, însă nu am simţit o primire la fel de călduroasă în schimb. Apoi a început conferinţa şi am folosit fiecare moment liber ca să mai văd ceva nou, am făcut câteva vizite pe teren, am fost de 3 ori cu feribotul pe insula Suomelina - atracţia numărul 1 a ţării şi monument UNESCO - şi trebuie să spun cu mâna pe inimă că nu m-am simţit impresionată de nimic. Am străbătut centrul oraşului cu atracţiile turistice în 30 de minute în timp ce marele monument UNESCO e o adunătură de pietroaie şi tunuri. Ca experienţă de shopping, Finlanda e o ţară prohibitivă pentru români, pentru că preţurile sunt enorme. Cel mai ieftim şi mic magnet de frigider este 4 euro, iar un suvenir de tipul breloc de chei e 6 euro. Nu mai vorbesc de haine sau branduri locale, unde un pulover e 150 de euro. Raman accesibile tot marile lanturi de magazine, care practică reduceri şi în mijloc de sezon, deci poţi cumpăra un tricou cu 10 euro.
Mâncarea mi se pare de asemenea aproape paradoxală. Începând cu aperitivele îţi dai seama cam despre ce e vorba pentru că găseşti rânduite într-o aparentă armonia atât fileul de somon fume cât şi cârnaţii de porc. Am mâncat aici cele mai neobişnuite combinaţii de peşte, ren, porc şi fructe de mare. Aproape deloc pui. Aşa încât cu o seara în urmă am hotărât să mănânc doar mâncare vegetariană ca să-i dau o şansă ficatului să respire.
În concluzie... e ceva ce mi-a plăcut la Helsinki? Aproape nimic! În afară de o plimbare într-o seară nu foarte friguroasă pe unul din marile bulevarde pline de lumină. Poate vara sau iarna e altfel însă eu cu certitudine nu vreau să mai încerc prea curând experienţa finlandeză.
Aştept să ne îmbarcăm pe feribotul de Talinn, să luăm apoi autocarul spre Varsovia, de acolo trenul spre Budapesta şi apoi alt tren spre Bucureşti. Unde, sper să ne vedem cu bine...

miercuri, 7 aprilie 2010

Spiritual sau doar religios?

Anul acesta de Pasti am hotarat sa nu ma duc la slujba de inviere. Nu m-am dus pentru ca m-am saturat de fariseism si habotnicie. Pe de o parte nu inteleg persoanele care isi fac din religie centrul existentei, dar care nu se indeletnicesc in acelasi timp cu dezvoltarea lor spirituala. Pe de alta parte nu pot sa-i sufar nici pe ipocritii care merg la slujbele "de ocazie" si mimeaza evlavia cu mare patos, asteptand doar sa-si umfle burtile, subtiate de un post trait marunt, cu bunatati si chiolhanuri.
Sunt de acord cu Marx ca religia este opiumul popoarelor si uitandu-ma inapoi in istorie nu gasesc decat confirmari ale orgoliilor umane si ale credintelor oarbe transformate in sabii. Mai aproape de zilele noastre am vazut si iesirea la iveala ale comportamentelor indecente ale slujitorilor bisericii sau mutilari ale personalitatii umane in numele religiei - vezi cazul Tanacu.
Noi romanii ne-am legat mereu destinul de cel al ortodoxiei si ne-am mandrit cu spiritualitatea noastra. Au existat chiar voci care au spus la un moment dat ca asta vom aduce noi Europei vestice secularizate, vocea credintei, a intoarcerii la valorile fundamentale. Dupa parerea mea nici macar asta nu mai putem aduce, pentru ca nu mai suntem decat o natie de farisei sau babe habotnice. Sau de oameni fara dumnezeu, sau, mai precis, fara alfa si omega si fara valori sau repere morale minimale.
In loc sa ne intoarcem spre biserici ar fi fost de preferat sa privim acest inceput de primavara ca o ocazie de intoarcere spre noi insine, o reflectare la meandrele prea concrete ale vietii. In loc sa ne imbrancim dupa pasca si apa cu gust de busuioc ar fi fost de preferat sa ne intoarcem spre semenii nostri cu evlavia si modestia fratelui si sa-i ajutam sa-si curete curtile sau gradinile, sa facem o zi de voluntariat la un centru pentru copii sau batrani, sa spunem o vorba buna cuiva care e la nevoie, sa fim fii sau fiice mai bune, cu alte cuvinte sa ne regasim umanitatea, mai ales acum, cand eroii bibliei si-au pierdut samanta umana pentru a deveni parte a treimii dumnezeiesti.
Aproape ca-mi vine sa ma intreb retoric ce se intampla cu noi...de ce ne-am pierdut spiritualitatea. Pentru ca in opinia mea spiritualitatea nu e egala cu credinta fie ea oarba sau veneratie fanatica. Maturitatea spirituala ne face mai intai de toate fiinte mai bune, ne ideamna sa ne aplecam cu toleranta si deschidere spre semenii nostri, indiferent de unde se trag ca filiatie religioasa. Spiritualitatea ne indreapta spre noi insine la fel de mult cum ne indeamna spre inafara si ceilalti, si, in cele din urma, un spirit cultivat si deschis e cel care se va aseza pe aceeasi treapta cu ingerii sau cu formele de energie pura, pe care ni le propun religiile new age.
Cred ca e imposibil pentru romani sa mai serveasca vreo lectie de spiritualitate batranei Europe, in nici un caz asa cum s-a transformat in acest moment modul in care ne traim credinta. Nu putem fi exemple pentru ceilalti atata timp cat ceea ce ne divide pe noi, ca natie, e mai puternic decat ceea ce ne aduna. Nu mai avem nici idealuri nationale, nici idealuri intelectuale, nu mai avem elite si, mai rau, nu mai avem nici macar credinta in propriul nostru destin. Iar biserica noastra, care ar trebui sa puna oglinda in fata sufletelor acestei natii dezbinate, ne serveste circ politic via Ierusalim. Religia si institutiile ei nu merita atata incredere cat ii arata poporul, pentru ca aceasta incredere este in fapt o masura a fricii de realitate, o iluzie, o desertaciune a unor vise construite pe nisip miscator.
Speranta ar trebui sa fie in propria noastra transformare. In intoarcerea spre sine, in observarea si constientizarea celorlalti, in aglutinarea multimilor de oameni treziti si transformati care vor sa impinga lucrurile in fata, oameni ce realizeaza ca doar impreuna poate sa ne fie bine, doar impreuna putem obtine progresul si dezvoltarea. Hai sa avem o primavara frumoasa!

joi, 25 martie 2010

vineri, 19 martie 2010

De doua zile ma distrez cu Kamikaze!

Stimati cititori, citesc de doua zile ziarul Kamikaze si am senzatia unei intoarceri in timp, aproape ca in mitul trecutului roz. Recunosc cinstit ca am refuzat sa mai citesc Catavencu de cand l-a luat Vantul. Nu se impacau in mintea mea statutul de speculant al domniei sale si aceea de patron de trust de presa. Si imi placea Catavencu, il citeam cu religiozitate, lasam mereu Jurnalul lui Tetelu la final, ca ultima inghititura. La preluare, mi-am zis: Asta e! O sa gasesc altceva de urmarit, dar nimic nu putea sa egaleze prin presa autohtona savoarea catzavencilor. Si m-am bucurat cand au decis sa se separe ombilical de mogul, pentru ca eu cred ca presa si media nu trebuie controlate de mega-trusturile de presa. Traim intr-o lume care ne bombardeaza cu informatii. Personal, simt nevoia unei surse credibile si integre care sa le selecteze pentru mine, sa le discearna si sa-mi atraga atentia ce este grau si ce este neghina. O televiziune sau un ziar neserios ar fi facut misto de dintii primarului Oprescu, si atat, asta ar fi fost toata stirea. Kamikazii ne zic si ceea ce e relevant in toata povestea - ca de fapt deplasarea la dentist in Portugalia s-a facut prin bunavointa unui anume "baiat destept din energie". Si cred ca asta conteaza de fapt. Asta e miezul problemei - un functionar public nu are voie sa aiba acest gen de relatii cu cineva din mediul de afaceri pentru ca din acest moment poate fi suspectat pe buna dreptate ca il va favoriza pe "baiatul destept", daca acesta va participa la licitatii facute de primaria capitalei.
Revin la importanta existentei ziarului Kamikaze ca un exemplu al importantei existentei presei independente din Romania. Cred ca e o chestiune de responsabilitate personala de unde iti iei stirile. Si cred ca e o chestiune de responsabilitate profesionala si apoi sociala cum prezinti stirile sau mai ales ce stiri prezinti. Tatal meu este ziarist din garda veche, a lucrat la Scanteia in vremea comunismului si apoi dupa 1990 la un ziar independent local - ziar independent a carui actionari erau ziaristii insisi. Stiu asadar cat de greu este in Romania sa supravietuiesti ca jurnalist si sa ai propria coloana vertebrala. Stiu de asemenea ca vremea presei scrise e pe duca, dar nu pentru ca asa ne spune Oracolul Vantu ci pentru ca noi, cetatenii ne cufundam intr-o lentoare si naclaiala spirituala, intru-un somn inconstient. Ii includ in aceasta categorie pe sobolanii de metrou care citesc Click sau Libertatea - sunt nimeni altii decat mitocanii care trebuie sa afle in drum spre serviciu, ce vraji a mai facut baba de la ei din sat. Cetateni cu minte puhava si intelect la limita, pentru ca sunt adormiti de snoave corporatiste ale grupurilor de presa si lasa la intrarea la metrou spiritul critic si liberul arbitru.
Din cauza noastra, dragi cititori, va muri presa scrisa. Nu pentru ca suportul de hartie e costisitor ci pentru ca am devenit niste monstri care ne lasam imbuibati de orice vor altii. Din aceasta cauza salut aparitia ziarului Kamikaze! O salut si va indemn sa mergeti la chioscuri si sa-l cumparati. Pentru ca gestul vostru va fi in acest context unul de trezire intelectuala, unul de refuz al mediocritatii trusturilor media dar mai ales unul de rebeliune cetateneasca si civica. Va indemn sa cumparati ziare, sa le aratati prin asta sustinerea voastra oamenilor care tin coloana vertebrala dreapta. Va indemn sa incepem impreuna revolutia media, ziaro-revolutia mintilor treze!!! Cumparati Kamikaze!

vineri, 5 martie 2010

Sistemul m-a înfrânt din nou

Poate știți, poate nu, aproape 6 ani din carieră mi i-am petrecut lucrând ca angajată a unei organizații non-guvernamentale care se cheamă Fundația Progress. Organizația a fost și este în continuare activă în domeniul tineretului, al dezvoltării comunitare și în ultima vreme s-a implicat în formare/empowerment pentru tinere femei.
În încercarea de a profita de pe urma fondurilor care se pun și la dispoziția României pentru dezvoltarea tinerilor sau adulților prin formare vocațională, Fundația despre care vorbesc a aplicat în parteneriat cu alte organizații din Europa pentru a obține finațare din două surse, programele Grundtvig și Leonardo da Vinci. Pentru cei care știu câte puțin despre fondurile europene, acestea sunt gestionate în România prin acea agenție guvernamentală care se auto-etichetează - Agenția cu nume lung, adică ANPCDEFP. Mai puneti un www în față și un .ro în spate și puteți accesa si site-ul. Am început colaborarea cu această agenție cu vreo 3 ani în urmă și prin programul EVS - European Voluntary Service am primit în România voluntari din Anglia. În aceeași măsură tot prin EVS am trimis un grup de tineri români în Anglia, am trimis tinere la cursuri de empowerment in Germania. All in one, a fost o experiență plăcută, făcută așa de oamenii cu care am lucrat. Și atunci am început să nutresc speranța că se poate și la noi în țară, poți să găsești funcționari amabili care să te îndrume atunci când greșești, care, în general să te trateze ca pe cineva care ar putea să învețe din greșeli fără a te considera ab initio un infractor care încearcă să le facă lor probleme. Așa încât, încurajată de această experiență, am decis împreună cu colegii din Fundație cu care am rămas în relații bune, să încercăm din nou. Am depus un program la Grundtvig și unul la Leonardo. Am citit cu atenție ghidul solicitantului, am sunat pentru a confirma actele care trebuie depuse și așteptam cu interes verdictul privind finanțarea. Dar.... SURPRIZĂ! În după amiaza zilei de joi - la ora 18.00 suntem sunați de o doamnă de la programul Leonardo care ne spune ca până vineri la ora 16.00 trebuie să aducem o serie de acte necesare în mod normal atunci când închei contractul de finanțare, acte despre care nu se pomenește nimic în ghidul solicitantului. La întrebarea colegilor mei referitoare la documentul unde se face referință că aceste documente sunt obligatorii la dosarul de finanțare am primit un răspuns de o incompetență crasă pe care-l redau aproximativ: Contează mai puțin unde scrie și dacă scrie, ori aduceți documentele ori vă resping dosarul pentru lipsă de eligibilitate. Acum ideea este că Fundația Progress are sediul social și deci toate actele contabile într-o localitate din Ardeal și e imposibil ca ele să ajungă la timp în București ștampilate așa cum le vrea Agenția.
Ce-aș putea să mai spun. Să zic că m-am săturat de România și de pițifelnicii incompetenți din această țară e deja clișeu. Să spun despre doamna de la Leonardo că e o oaie incompetentă aș depăși limita limbajului academic și aș jigni rasa ovină. Rămân cu obida și probabil, dacă în ciuda efortului herculean pe care o să-l facă colegii mei implicați în proiect, o să aducem actele cerute, cu impresia că am fost umilită din nou de prostie.

marți, 2 martie 2010

Video of my presentation at CSR09

Scroll down the video presentations of speakers until you reach my name and then press play :)

http://getaresultnow.com/2010/02/follow-up-how-it-was-for-me-in-the-two-days-of-csr09-2009-10-20-and-2009-10-21-radisson-sas-hotel/

Thank you to Olivian Breda for the shooting!

miercuri, 24 februarie 2010

Autorul meu favorit de CSR

Profesorul Wayne Visser a realizat un top al celor 50 de carti care sunt, in opinia lui, cele mai importante in domeniul CSR, pe care le postez mai jos, asa cum a facut si Wayne, in ordine alfabetica:

Banker to the Poor: Micro-Lending and the battle Against World Poverty, by Muhammad Yunus, 1999

Biomimicry: Innovation Inspired by Nature, by Janine Benyus, 2003

Blueprint for a Green Economy: by David Pearce, Anil Markandya and Edward B. Barbier, 1989

Business as Unusual: My Entrepreneurial Journey, Profits and Principles, by Anita Roddick, 2005

Cannibals with Forks: The Triple Bottom Line of 21st Century Business, by John Elkington, 1999

Capitalism as if the World Matters, by Jonathon Porritt, 2005

Capitalism at the Crossroads: Aligning Business, Earth, and Humanity, by Stuart Hart, 2005

Changing Course: A Global Business Perspective on Development and the Environment, by Stephan Schmidheiny and WBCSD, 1992

The Chaos Point: The World at the Crossroads, by Ervin Laszlo, 2006

The Civil Corporation: The New Economy of Corporate Citizenship, by Simon Zadek, 2001

Collapse: How Societies Choose to Fail or Survive, by Jared Diamond, 2005

The Corporation: The Pathological Pursuit of Profit and Power, by Joel Bakan, 2005

Cradle to Cradle: Remaking the Way We Make Things by William McDonough and Michael Braungart, 2002

The Dream of Earth, by Thomas Berry, 1990

Development as Freedom, by Amartya Sen, 2000

The Ecology of Commerce: A Declaration of Sustainability, by Paul Hawken, 1994

The Economics of Climate Change: The Stern Review, by Nicholas Stern, 2007

The End of Poverty: Economic Possibilities for Our Time, by Jeffrey Sachs, 2005.

Factor Four: Doubling Wealth, Halving Resources Use-A Report to the Club of Rome, by Ernst Von Weizsäcker, Amory B. Lovins and L. Hunter Lovins, 1998.

False Dawn: The Delusions of Global Capitalism, by John Gray, 2002

Fast Food Nation: The Dark Side on the All-American Meal, by Eric Schlosser, 2005

A Fate Worse than Debt: The World Financial Crisis and the Poor, by Susan George, 1990

For The Common Good: Redirecting the Economy toward Community, the Environment and a Sustainable Future, by Herman Daly and John Cobb, 1989

Fortune at the Bottom of the Pyramid: Eradicating Poverty through Profits, by C.K. Prahalad, 2004

Gaia: A New Look at Life on Earth, by James Lovelock, 1979.

Globalization and its Discontents, by Joseph Stiglitz, 2002

Heat: How to Stop the Planet from Burning, by George Monbiot, 2006

Human-Scale Development: Conception, Application and Further Reflections, by Manfred Max-Neef, 1991

The Hungry Spirit: Beyond Capitalism: The Quest for Purpose in the Modern World, by Charles Handy, 1999

An Inconvenient Truth: The Planetary Emergency of Global Warming and What We Can Do About It, by Al Gore, 2006

The Limits to Growth, by Donella H. Meadows, Dennis L. Meadows and Jorgen Randers, 1972

Maverick: The Success Story Behind the World’s Most Unusual Workplace, by Ricardo Semler, 1993

The Mystery of Capital: Why Capitalism Triumphs in the West and Fails Everywhere Else, by Hernando De Soto, 2000

Natural Capitalism: Creating the Next Industrial Revolution, by Paul Hawken, Amory Lovins and L. Hunter Lovins, 2000

No Logo: No Space, No Choice, No Jobs, by Naomi Klein, 2002

Open Society: Reforming Global Capitalism, by George Soros, 2000

Operating Manual for Spaceship Earth, by Buckminster Fuller, 1969

Our Common Future, by The World Commission on Environment and Development, 1987

The Population Bomb, by Paul Ehrlich, 1968

Presence: An Explanation of Profound Change in People, Organizations and Society, by Peter Senge, C. Otto Scharmer, Joseph Jaworski and Betty Sue Flowers, 2005

The River Runs Black: The Environmental Challenge to China’s Future, by Elizabeth C. Economy, 2004

Sand County Almanac, by Aldo Leopold, 1949

Silent Spring, by Rachel Carson, 1962

The Skeptical Environmentalist, by Bjorn Lomborg, 2001

Small is Beautiful: Economics as if People Mattered, by E.F. Schumacher, 1973

Staying Alive: Women, Ecology and Development, by Vandana Shiva, 1989

The Turning Point: Science Society and the Rising Culture, by Fritjof Capra, 1984

Unsafe At Any Speed: The Designed-in Dangers of the American Automobile, by Ralph Nader, 1965

When Corporations Rule the World, by David Korten, 2001

When the Rivers Run Dry: What Happens When Our Water Runs Out? by Fred Pearce, 2006

Pe cele marcate in italic le-am citit iar pe unele le am in biblioteca personala. Insa cred ca cea mai interesanta a fost pentru mine cartea lui Poritt - Capitalism as If the World Matters. Va recomand sa cumparati sau sa o cititi pentru ca va promit ca veti avea o alta viziune asupra modului in care ar trebui sa arate lumea copiilor vostri si, mai mult, ce am putea sa facem noi, generatia la care s-a terminat chiar si sacrificiul.

Enjoy!

joi, 18 februarie 2010

Cursul de formare profesionala - an 2 - optional

In urma discutiilor de la secretariat, am luat decizia de a tine cursul lunea, intre orela 08.00 - 10.00 in sala 12, Povernei. Sala 12 este suficient de incapatoare pentru toata lumea :)

Cei care au seminar in acelasi interval orar, pot cere participarea la seminar cu alte grupe pentru a participa la acest optional.

As dori sa va anunt de asemenea ca lista celor care doresc sa urmeze acest curs optional se deschide/inchide luni, adica cine se va inscrie pe lista de prezenta luni e obligat apoi sa participe la cursuri si, respectiv, la examen.

Un weekend minunat!

miercuri, 10 februarie 2010

Citiţi, citiţi şi iar citiţi!

Sunt întrebată de multe ori de studenţi ce cărţi pe tematică de RSC recomand. Ca urmare, aş dori să recomand o apariţie editorială a lui Joseph Badaracco Jr., autor despre care am mai vorbit în unul dintre posturile anterioare pe acest blog. Cartea a apărut la editura Publica si se cheama "Probă de caracter". Cei care ma urmăresc ştiu că susţin mai mult decât orice importanţa pe care o are caracterul - nu doar al liderului organizaţiei ci şi al angajaţilor - pentru responsabilitatea socială corporativă.

De asemenea, pentru cunoscători, recomand şi cartea lui C.K. Prahalad - Comoara de la baza piramidei, adică pe autorul care a revoluţionat modul în care se fac afacerile în ţările în curs de dezvoltare.

Aşadar, este salutară iniţiativa editurilor româneşti care aduc în atenţia cititorilor clasici ai domeniului RSC.

Spor la citit! Şi va aştept la dezbaterea pe idei.

miercuri, 3 februarie 2010

Insuportabila ușurătate a responsabilității

E vremea licențelor, aș spune parafrazând un vers despre colinzile de Crăciun. Ca în fiecare am, am avut parte de lucrări interesante și de platitudini. Că așa-i în viața academică, similar cu așa-i în tenis! Aș dori însă să scot în evidență două demersuri în ceea ce privește cercetarea în domeniul responsabilității sociale corporative. E vorba de o lucrare care tratează comportamentul iresponsabil și la limita legalității din industria farmaceutică - bazat pe analiza presei și demascările care au ajuns în media, al doilea se referă la analiza diferenței dintre ceea ce raportează și cât de responsabile sunt de fapt două companii din România: Petrom și Orange. Ambele, declarate și recunoscute de diverse instituții drept campioni ai responsabilității sociale și care, așa cum rezultă din demersul de cercetare al studenților, una spun și alta fac. Mă bucur că cineva din mediul academic le aruncă mănuși corporațiilor. Pentru că aici e locul unde trebuie să aibă loc demascări și dezbateri, aici e locul de maximă libertate, de exprimare și conștiință. Ma bucură să văd asemenea titluri și asemenea teme. Mă bucură să văd că studenții au înțeles că nu trebuie să tacă și să facă mumos în lucrări, că cercetarea academică înseamnă scormoneală de date, înseamnă să cauți informații, să le pui cap la cap într-un demers riguros, care să te aducă mai aproape de ADEVĂR în speranța că faci un BINE comunității sau societății. Mai am o lucrare care tratează responsabilitatea în marketarea produselor către copii. Asemenea demersuri te fac să te simți împlinit ca profesor, să simți că pe lângă furnizarea unor cunoștințe insufli valori ca integritatea, spiritul civic și conștiința socială. Succes la susținere tuturor!

joi, 28 ianuarie 2010

Am fost la Agora

Cred că puține filme au declanșat în mine o reacție organică negativă așa de puternică cum a făcut-o filmul Agora. Sunt sigură că doar de la proiecția lui Fight Club am ieșit așa de încleștată și plină de ură / mânie. Ultima imagine din Agora mi-a stăruit pe retină mult timp după ce s-a terminat proiecția. Am trecut prin mai multe faze după aceea: mi-am urât religia, m-am revoltat la neputința femeilor și la înstăpânirea acestora de câtre biserică, la exploatarea lor de către bărbați, la culpabilizarea lor pentru secole de-a rândul, la limitarea dreptului lor la educație din cauza interpretării cretine a unei doctrine, care în cele mai multe cazuri a îndobitocit omenirea - n-a făcut-o mai bună sau nu a condus-o spre progres. M-am revoltat față de tot ce înseamnă ignoranță versus cunoaștere, de distrugerea unei biblioteci de către masele manipulate. Am înțeles, pentru a câta oară, că religia e doar opium pentru popoare, depășindu-și de mult limitele de simplu reper moral. Însă după ce a trecut toată această revoltă surdă, mi-am dat seama ce răzbunare peste timp este, nimeni altul decât cazul meu personal. Sunt o femeie care pune în fiecare zi măcar câte o cărămidă la edificiul educației proprii, lucrez în mediul univesitar - deci formez minți și suflete înspre dreptate, adevăr și cunoaștere, și, în plus, prin programul Biblionet (www.biblionet.ro) contribui în România la formarea unui sistem modern de biblioteci publice. Le mulțumesc pe această cale tuturor femeilor din generațiile anterioare mie care au contribuit la statutul meu de astăzi. Respect!
ps. urmăriți filmul și o să înțelegeți declarația de mai sus nu ca un semn de narcisism ci ca gustul dulce al victoriei.

duminică, 24 ianuarie 2010

Despre sensibilităţile organizaţiilor multinaţionale

Sunt convisă că mulţi dintre cititorii acestui blog lucrează în organizaţii multinaţionale, companii sau ONG-uri. Am avut şi am privilegiul să am de a face cu tot felul de parteneri, colegi sau colaboratori de diverse naţionalităţi. Aş dori să vă atrag atenţia asupra unor categorii de consultanţi sau colegi descoperite de-a lungul timpului şi, poate din experienţa voastră, reuşim să completăm lista şi cu alte specimene.

Azi mă vom referi la "Incompetentul bine plătit" - mi s-a întâmplat când lucram într-un proiect în care eram trainer şi a venit un individ din Irlanda care, am aflat după, trebuia să ne înveţe să facem identificarea nevoilor de formare. A ieşit cea mai mare varză posibilă! Omul era plătit din bani europeni cu 900 de euro pe zi, iar munca lui a trebuit desţelenită şi luată de la 0 de o echipă de 4 traineri români(printre care şi eu). Asta ca să avem ce pune pe masă clientului nostru - o instituţie publică românească. Nu mai trebuie să spun ca noi, românii eram plătiţi cu 100 de euro pe zi!

O altă categorie este "Incompetentul care vine în control" - şi reflectă o situaţie relatată de un prieten. Unele companii, o dată ce şi-au delocalizat afacerile, păstrează în headquarters câţiva purtători de servietă care circulă cu maxim de fitze la First Class şi a căror rol se găseşte justificat de inspectarea băştinaşilor asupra cărora compania şi-a extins graţia şi le-a oferit de muncă. Vine în control în România, vorbeşte cu 2-3 oameni, din discuţiile cu care nu înţelege nimic pentru ca e un incompetent cultural şi nu poate percepe nimic dincolo de propria matrice, apoi, ca să-şi justifice rolul scrie un raport, de obicei negativ, la adresa băştinaşilor. Prost din această ecuaţie ies, evident, băştinaşii şi şefii lor - pentru că au avut încredere în faptul că un coleg din afară chiar ar putea contribui cu ceva la optimizarea unui proces.

Câteva lecţii: în general, evitaţi să-i lăsaţi pe cei din categoria de mai sus să vi se amestece în ciorbă, iar, dacă e posibil, evitaţi să-i mai contractaţi(voi sau organizaţia voastră). Cu puţine excepţii - despre care o să vorbesc într-un post viitor - nu am învăţat nimic de la consultanţii străini (am învăţat mai mult din simpla citire a unei cărţi). Nu aveţi încredere nici cât negru sub unghie în bunele intenţii ale cuiva care vine de la compania mamă şi, în nici un caz nu vă imaginaţi că demersul lui e menit să vă ajute. Rezolvaţi totul mai elegant pe plan local. Nu-i daţi şansa incompetentului corporativ controlor să-şi justifice jobul pe baza unui "process engineering" la voi în organizaţie.

Aştept cu interes fabule şi întâmplări din organizaţiile voastre. Sunt sigură că unii au tolbe pline!

luni, 18 ianuarie 2010

Acești experți care ”ne doare!”

Am avut o discuție azi cu colegul meu Bogdan, despre așa-zișii experți din tot felul de domenii, mai ales cele care țin de dezvoltarea personală, resurse umane și, o mai veche durere a mea, responsabilitatea socială corporativă. Nu cred că acesta e primul și nici singurul post scris pe acest subiect însă țin să reiterez comentariile mele pe această temă, poate cineva, până la urmă, învață ceva.
Dezavuez de la început ideea că poți fii expert într-un domeniu, fără să ai o educație solidă în acel domeniu - educație obținută prin ”toceală” în sistemul de învățămând mainstream sau ca urmare a unor pasiuni și a faptului că ești autodidact. O să vă dau un singur exemplu: am auzit diverși tovarăși - băieți sau fete care se cred traineri, dar care nu auziseră în viața lor despre David Kolb sau de modelul de evaluare a lui Kirkpatrick. Am auzit oameni care se dau profesioniști în CSR dar care nu pot explica diferenta dintre CSR1, CSR2 si CSR3 de la Frederick. Cum poți să ai, în aceste condiții o părere și să nu fii penibil? Pentru că, deși ți se pare că ai descoperit America, atunci când ești în fapt incult, ai descoperit doar un pahar cu apă. Cum să nu fii demn de luat în bășcălie atunci când nici măcar nu operezi cu concepte corecte din domeniul în care activezi? Și mai mult, cum să nu fii făcut de râsul târgului și demn de dispreț profesional atunci când, fără a fi trecut măcar prin situații de viață care să-ți dea o minimă experiență, te duci să le împărtășești altora, probabil la fel de semidocți ca și tine, marile tale ”succesuri”. Mai sunt și cei care, deși citesc sau trăiesc diverse experiențe nu învață nimic din toate, și, ca urmare, nu pot transmite nimic mai departe decât imprecații - ăștia sunt stupizii de care nici nu merită să mai pomenim.
Recunosc că am pornit discuția cu Bogdan uitându-ne la marile ”somități” care au fost invitate să conferențieze la TEDex România. Mi s-a făcut jenă pentru că nu-mi vine să cred că ăștia sunt speakerii cei mai luminați ai patriei, oameni care pot concentra în discursuri de 20 de minute experiențe unice de viață - profesori care au format generații, manageri care prin viziunea lor au revoluționat organizații. Ori noi, românii nu avem simțul ridicolului, ori întregul proces prin care ne cernem elitele e o mare farsă.
Revin la acele domenii care mă dor pe mine cel mai tare. Experții în CSR și experții în dezvoltare personală. Am și un exemplu. Am fost anul trecut la Business Edu și am cunoscut multă lume din domeniul formării profesionale, lume pestriță. Acolo mi-a fost recomandată o duduie care s-a prezentat ”coacher” iar eu, în nemernicia mea, dată de atâtea cărți buchisite, scrise de elitele altor popoare, am întrebat-o dacă e coacher organizațional sau mentor (coacher personal). Ea mi-a zis ca e doar coacher și membră în nu știu ce organizații internaționale și că dacă nu mă pricep la asta s-o las baltă. Însă mie îmi dădea ghes curiozitatea și am întrebat-o ce face mai exact ea când prestează coaching. Mi-s spus, nonșalant, că face doar ceea ce se face în acele situații. Am vrut să merg mai departe însă m-a oprit uluirea în fața lipsei competenței interlocutoarei și a nivelului ei zero de inteligență socială. În CSR e și mai grav, pentru că sunt puțini care au citit din scoarță în scoarță măcar o carte fundamentală - nici nu se prea găsesc la noi traduși greii domeniului - așa încât aici zbenguiala inculturii e cu atât mai mare.
Am un singur sfat dragi cititori. Protejați-vă de falsitate și de inculții semidocți. Când mergeți la un curs de formare, cereți curricula, cereți CV/ul formatorului - comparați vârsta cu experiența. Aici nu se aplică regula 20/80 ci inversul ei. Nu te încrede, stupid, în faptul că unul/una de 30 de ani din fața ta pot să-ți spună cum se face dezvoltarea organizațională, sau că domnișoara din fața ta îți spun cum să te joci ca să te dezvolți personal fiindcă a lucrat cinci ani într-o multinațională și a făcut ASE-ul. Come on people! Cereți recomandări de la oameni în care aveți încredere și cărora le-ați testat competența, utilizați ”goagăl” sau Linkedin și, mai ales, aveți curajul să demascați pe net impostorii - nu de pe un nick anonim ci folosindu-va numele real, cu responsabilitate față de propriile opinii. Și, mai bine, treceți pe la facultate - garantez pentru unii dintre profesorii voștri ca fiind reale somități în ceea ce predau - sau citiți o carte!

joi, 14 ianuarie 2010

Rosia Montana - e posibila dezvoltarea durabila?

Am auzit că reprezentanții companiei Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) s-au întâlnit cu ministrul mediului pentru a iniția dialogul pe tema exploatării aurului din zonă. Știu că am mai scris pe această temă, însă chiar cred că în legătură cu acest subiect nu ne putem permite să punem spiritul civic la hibernat.
Sunt câteva aspecte care cred că merită menționate și câteva unghiuri din care poate fi privită problema: în primul rând tipul de relație care se stabilește între instituțiile statului (guvern/parlament) și o corporație. Bakan (2004) atrage atenția asupra faptului că de fapt noi, cetățenii și statele naționale le permitem corporațiilor să acumuleze putere și să ne dicteze viețile. În acest context, mi se pare inadmisibil ca RMGC să aibă inițiative de dezvoltare a zonei, să i le propună guvernului ca și cum ar fi reprezentantul unic al autorității locale sau al comunității. Îmi dau seama însă că RMGC face asta pentru că există un vid de putere, în lipsa unei viziuni de dezvoltare a zonei care ar fi trebuit să vină din partea consiliului județean sau al autorităților centrale care se ocupă de strategiile de dezvoltare și ecologizare a zonei, samd. Corporația doar a văzut oportunitatea și a acționat. Cum era să nu facă asta, atâta timp cât motivul existenței sale e profitul și nu neaparat un standard mai bun de viață pentru cetățenii zonei, un aer curat și un mediu nepoluat pentru comunitate. Problema la Roșia Montană, în acest context, este că avem de a face cu o zonă neguvernată, în care administrația i-a predat puterea de facto corporației. Încă nu e totul pierdut, pentru că vidul de putere lăsat de statul român a fost ocupat și de câteva ONG-uri (ceea ce e bine). Soluția ar fi menținerea coeziunii locale și activarea unor rețele din ce în ce mai mari de cetățeni, mai ales din Ardeal, care să îi prevină pe aleșii lor din Parlament că orice vot pro-RMGC va însemna pierderea încrederii electoratului.
Situația trebuie văzută și din punctul de vedere al responsabilității pe care noi o avem față de generațiile viitoare. Înțeleg că suntem într-un an de criză și mai înțeleg și că banii care ne-ar reveni din exploatare acum ar putea sa fie o gură de aer - însă doar asta ar fi, o gură de aer. Chiar am ajuns la fundul sacului ca să ieșim din menghina financiară și singura soluție e exploatarea zăcămintelor pe care le avem? Nu mai sunt idei? Asta e toata ingeniozitatea noastră ca nație? Mi-e greu să cred! Cred că e cea mai ușoară soluție pentru criza financiară a țării, e cea mai facilă și stricăciunile ei vor fi mai mari decât primim acum pentru aur. În plus, dacă tot prăduim acum ceva ce nu ne aparține de drept - pentru că extrăgând aurul acum diminuăm din averea ce aparține și generațiilor viitoare - măcar să o facem fără pagube colaterale, adică fără cianuri!

luni, 11 ianuarie 2010

Am ajutat saptamana asta o afacere din Kenia si una din Filipine

Probabil ca multi dintre voi ati auzit de antreprenoriatul social si de faptul că puterea, inclusiv puterea financiara, a retelelor web se extinde. Ce inseamna asta? Inseamna că prin alaturarea celor 2: accesul liber la informație și a mecanismelor de plată și transfer online, saptamana trecută am împrumutat unei femei din Kenia care are un mic atelier de croitorie și-și cumpără stofa tocmai din Uganda, ca să producă uniforme școlare pentru cei de la ea din sat - 25 de dolari. Tot săptamana trecută eu și alți donatori privați am împrumutat de la 25 de dolari în sus fiecare, adică suma cumulata de 1000 de dolari americani unei familii din Filipine care are nevoie de bani pentru ca să-și extindă plantația.
În general cei care sunt antreprenori sociali au nevoie de puțini bani ca să pornească o afacere prin care folosesc resursele comunității și-și desfac marfa la nivel local, contribuind atât la bunăstarea proprie cât și la bunăstarea comunității din care provin. În același timp, eu și mulți alții putem contribui la asta dacă avem minim 25 de dolari pe un card și acces la internet.
Intri pe www.kiva.org, afli despre micile afaceri care au nevoie de bani, vezi de cati bani au nevoie, cati bani au primit deja, ce vor sa faca cu ei si in cat timp se prognozează că o să-i primesti înapoi pe ai tăi. Poți vedea și istoricul lor - adică dacă au fost buni platnici în trecut.
Proiectul este administrat de o rețea de organizații neguvernamentale sau instituții de dezvoltare locale și KIVA și a repurtat nenumărate succese până în prezent.
În cele din urmă, cred că rețeaua socială virtuală este umanizată pentru că nici unul dintre noi nu ar putea da bani unor străini dacă n-ar avea încredere că i-ar vedea înapoi. Ori aici ți se cere să dai bani unor total necunoscuți. Și faci asta! Proiectul are o dimensiune parțial de responsabilitate personală, parțial de altruism social. Ideea din spatele lui e simplă, dar construcția instituțională pe care se sprijină în teritoriu nu e. Pentru ca afacerile care sunt finanțate prin Kiva să funcționeze, e nevoie ca cei care împrumută și cei care-i monitorizează local pe cei care împrumută să se țină de cuvânt și să dea banii înapoi, altfel - același internet care te ajută, te poate doborâ, făcându-ți ferfeniță credibilitatea.
Mă simt, prin acest gest, parte a rețelei care crează capital social la nivel planetar, conectată la Gaia - cum ar spune cineva care a văzut AVATAR. Promit să vă țin la curent cu evoluția rambursării creditelor. Și mă bucur că pot contribui la fericirea și bunăstarea altora în loc să-mi mai iau o pereche de pantofi, de care sunt sigură că oricum n-aș fi avut nevoie :)

joi, 7 ianuarie 2010

Cine l-a înfrânt pe domnul Mândruţă?

Am auzit discuţii la birou şi mi-au spus mai multi prieteni despre calvarul prin care trece acum domnul Lucian Mândruţă, pe care, se pare că presa de scandal l-a surprins în timp ce comitea adulter. Domnul Maâdruţă a venit înainte de publicarea poveştii în ziar pe postul de televiziune pe care-l numeşte serviciu, intrând în direct - culmea! - într-o emisiune care se hrăneşte cu cadavre (evident de această dată nu cu cel al domniei sale) - şi şi-a cerut scuze de la cei pe care gestul său i-a lezat sau supărat. Nu mi-am încălcat promisiunea de a nu mă mai uita la televizor ci am auzit povestită toată tărăşenia la Guerilla de dimineaţă. Atât domnul Dobrovolschi cât şi domnul Craioveanu i-au reamintit domnului Mândruţă cum a procedat atunci când o altă vedetă a picat în plasa presei de scandal, declarând pe post că e dispus să înfieze copilul care era atunci în discuţie.
Mie acest episod mi-a evocat o discuţie pe care am avut-o cu domnul Mândruţă atunci când a participat ca guest speaker la conferinţa CSR 08 şi a susţinut foarte înfocat importanţa şi necesitatea presei de butic, a aceleia care vinde orice, a aceleia care nu trebuie să educe ci să producă profit; adică a acelei prese a cărei victimă este el în zilele noastre.
În opinia mea, nu există regulă existenţială mai importantă ca aceea care spune să nu-i faci altuia ceva ce nu ai dori să ţi se întâmple ţie - ceea ce specialiştii în etică numesc Regula de Aur, în fapt un principiu de sorginte antică ce se regăseşte formulat în mai toate religiile mari ale lumii.
Cred că domnul Mândruţă trăieşte acum o dramă, pentru că tocmai reprezentanţii profesiei sale de căpătâi fac ceea ce domnia sa a practicat mulţi ani în emisiunile tv pe care le-a prezentat (trebuie să exclud de aici excelentele sale articole din Dilema Veche) - adică îl răstignesc pentru ceva profund uman şi, pe scara mea de valori, pardonabil, însă folosindu-se de pârghiile unui sistem pe care domnul Mândruţă îl promovează şi apără în luările sale de poziţie publice.
Sper ca din toată situaţia ziaristul Mândruţă să înveţe ceva important şi anume că zidul pe care-l construieşti pentru alţii s-ar putea ca într-o zi să te înghită între dărâmăturile sale. Că poate e bine să folosească acest episod pentru a practica şi a deveni apostol pentru un alt tip de presă. Ce va învăţa la modul personal, este doar problema domniei sale.
Aşadar, revenind la întrebarea iniţială, mi se pare că jurnalistul s-a înfrânt singur, dimpreună cu toată tagma care practică iresponsabilitatea zilnică drept profesie de căpătâi.