CSR in Romania

As vrea ca aplicarea RSC ca strategie de afaceri sa fie acel ceva care va permite Romaniei o dezvoltare durabila. Pentru moment, cel mai important si recent studiu pe Top 100 companii de la noi din tara ne arata ca responsabilitatea mediului nostru de afaceri e doar o fatada, marketing social si filantropie.

Va trebui ca noi - societatea, organizatiile, cetatenii sa impingem lucrurile spre acel viitor care sa le permita supravietuierea si generatiilor viitoare.


luni, 28 septembrie 2009

Despre maniere

Am fost săptămâna trecută la concertul susținut de orchestra radioului din landul Bayern, care a interpretat magistrat în cadrul Festivalului George Enescu lucrări de Beethowen, Wagner și Strauss. Fac parte din categoria de melomani care nu merge la concerte doar când sunt festivaluri ci și în rest. M-am regăsit la Sala Palatului joia trecută cu mulți asemenea mie dar și cu rasa de melteni și meltene (dacă acesta e femininul termenului) care veniseră pentru prima dată în viață la un concert, fiindcă ne cântau nemții și e de bonton uneori să pui paietele pe tine și să te lauzi că ai fost la concert la fetele de la coafor. Ele aveau sarmale în cap, iar el pantofi lucioși. Meltenii convertiți pe loc în melomani nu știau, evident, că între părțile unui concert sau între părțile unei simfonii NU se aplaudă. Și atunci când orchestra termina câte o bucată se auzeau aplauze - ori răzlețe ori de grup - căci uneori meltenii se adună laolaltă fiindcă așa le-a plătit firma locurile. Lângă mine stătea un domn care se vedea că se pricepe la muzică pentru că înainte de concert discuta cu niște prieteni că era nerăbdător să vadă cum va ataca dirijorul simfonia a 7-a. L-am auzit razant într-o pauză de discuții ale unor doamne din spatele meu care comentau ultimele evoluții din senatul Universității București. Deh, m-am nimerit între intelectuali. Mă distra conversația tuturor de dinainte de concert și le observam și pe plasatoare cum își fac treaba. După care a început poate cel mai frumos concert de muzică simfonică la care am fost în viața mea - dirijorul și orchestra erau unul. Aveai senzația că la toate instrumentele cântă una și aceeași persoană - atâta erau de bine armonizate ca sunet și încadrate ca timing. Și a urmat prima pauza, după prima parte a simfoniei a 7-a. Și după minunea bavarezilor s-au exprimat meltenii...cu aplauze. Domnul de lângă mine și-a îngropat fața în palme exclamând: Nu, nu se poate!, iar doamnele din spate au comentat vitriolic despre necunoștința mitocanilor. Am trăit și eu experiența ridicolului împreună cu toată sala. Interesant este că s-a aplaudat și în celelate pauze, așa încât la un moment dat cineva a strigat: Șșșșt! către colțul sălii unde se concentraseră meltenii ce nu voiau să învețe. Am trăit apoi sublimul cu interepretarea lui Strauss și apoi interpretarea jucăușă a unei polci (cred!) pe modelul Concertului de Anul Nou de la Viena. A fost primul concert la care merg când orchestra s-a retras înaintea publicului și înainte ca acesta să termine de aplaudat, după ce dirijorul fusese chemat la rampă de peste 10 ori în acea seara, iar sala era în picioare. Gustul sublimului a fost extraordinar, dar am simțit și ridicolul, motiv pentru care doresc să la mulțumesc meltenilor care au aplaudat când nu trebuia. Doar așa puteam să merg acasă nu doar cu capul în nori ci și cu picioarele pe pământ, prin țărâna de București.

5 comentarii:

Cristian spunea...

Camelia, nu te intrista. Astfel de melteni sunt si in salile de teatru ori la opera. Fara sa ne suparam pe adevar, trebuie sa admitem ca traim intr-o tara din lumea a III-a.

In al doilea rand, revin, de data asta public :D, cu invitatia de a participa la Bucharest Conference in Applied Ethics 2009, www.bcae.ro, si de a transmite invitatia mai departe oricui crezi ca ar fi interesat si interesant. Chiar si persoanelor care se ocupa de Responsabilitate Sociala Corporativa.

Cristian spunea...

Ah, am uitat sa-ti spun ca mi-am sindicalizat blogurile iar noua adresa este http://blog.cristian-ducu.ro/. Poti pastra link-ul din blogul tau fiindca voi mai tine blogul pe etica in afaceri cel putin vreo 6 luni.

bhuttu spunea...

Si mie mi s-a parut extraordinar concertul, si asta in contextul in care ce-au cantat oamenii aceia nu se potriveste neaparat cu muzica pe care o consum eu in mod obisnuit. Dar domnul Strauss e foarte priceput in a rascoli sufletele oamenilor.

Despre aplauze am o parere oarecum ambivalenta. Intr-adevar, de multe ori sunt conventionale si nepotrivite, si e foarte posibil sa suna ca nuca in perete intre doua parti ale unui concert simfonic. Pe de alta parte, si impotriva lui "nu se aplauda" am un dinte. Ca si impotriva mai tuturor "nu se face" fara o explicatie corespunzatoare. Dar in tot cazul, asta a fost spectacolul pentru bavarezi, si probabil ca lor nu le-a placut. Pentru noi, spectacolul a fost pe scena.

Camelia Crisan spunea...

@Cristian - nu am uitat de abstract. Vine in cateva zile :)
@Bhuttu - nu e vorba de se face sau nu se face in forma prost restrictiva. Ideea e ca astea sunt manierele... se face sau nu ceva intr-o anumita situatie. In cazul aplauzelor la un concert nu e doar o chestiune de maniere ci o regula de auditie a unui concert. Imi aduc aminte de profesorul meu de muzica din generala, dl Barbier care, ne-a spus in clasa a sasea ca intre partile unui concert nu se aplauda si, de asemenea, ne-a dat un exemplu cu publicul micutz dar inimos de la noi de la Bistrita, care, nedus prea des la concerte, atunci cand a avut ocazia sa asculte o orchestra ce canta in oras la Casa de Cultura, a ignorat regula in prima pauza. Erau prea putini care puteau sa le spuna sa taca meltenilor. In pauza a doua s-a aplaudat din nou, iar in ceea ce priveste a treia pauza... ei bine... n-a mai facut-o orchestra. Adica a legat partile trei si patru ale concertului ca veneau oricum aplauzele la final. :)

bhuttu spunea...

Inteleg ca "nu se aplauda" intre partile unui concert simfonic si ma conformez regulilor. Dar as vrea sa inteleg de unde vine regula asta si cum se raporteaza ea la concertele de muzica moderna, unde curg urlete dupa primele acorduri, sau la spectacolele de teatru, unde actorii opresc replica si asteapta sfarsitul aplauzelor atunci cand le primesc in timpul unui act.

Dar bine, in punctul asta deja sunt chitibusar.