CSR in Romania

As vrea ca aplicarea RSC ca strategie de afaceri sa fie acel ceva care va permite Romaniei o dezvoltare durabila. Pentru moment, cel mai important si recent studiu pe Top 100 companii de la noi din tara ne arata ca responsabilitatea mediului nostru de afaceri e doar o fatada, marketing social si filantropie.

Va trebui ca noi - societatea, organizatiile, cetatenii sa impingem lucrurile spre acel viitor care sa le permita supravietuierea si generatiilor viitoare.


marți, 29 septembrie 2009

Conferinta CSR 09

Va recomand sa va indreptati atentia catre conferinta CSR 09 care va avea loc in perioada 20-21 octombrie 2009 la Bucuresti. Site-ul de unde puteti afla mai multe informatii este: www.csr09.ro Voi sustine si o prezentare despre inovatia in politicile de resurse umane - bazata pe cercetarea tezei de doctorat si de asemenea voi modera una dintre sectiunile referitoare la dezvoltarea comunitara.
Spuneti mai departe pentru ca vorbim deja de un eveniment cu traditie pe scena de business si comunicare din Romania - conferintele se organizeaza din 2006 si trebuie sa recunosc ca in fiecare an am gasit speakeri de calitate de la care am avut ce sa invat.

luni, 28 septembrie 2009

Despre maniere

Am fost săptămâna trecută la concertul susținut de orchestra radioului din landul Bayern, care a interpretat magistrat în cadrul Festivalului George Enescu lucrări de Beethowen, Wagner și Strauss. Fac parte din categoria de melomani care nu merge la concerte doar când sunt festivaluri ci și în rest. M-am regăsit la Sala Palatului joia trecută cu mulți asemenea mie dar și cu rasa de melteni și meltene (dacă acesta e femininul termenului) care veniseră pentru prima dată în viață la un concert, fiindcă ne cântau nemții și e de bonton uneori să pui paietele pe tine și să te lauzi că ai fost la concert la fetele de la coafor. Ele aveau sarmale în cap, iar el pantofi lucioși. Meltenii convertiți pe loc în melomani nu știau, evident, că între părțile unui concert sau între părțile unei simfonii NU se aplaudă. Și atunci când orchestra termina câte o bucată se auzeau aplauze - ori răzlețe ori de grup - căci uneori meltenii se adună laolaltă fiindcă așa le-a plătit firma locurile. Lângă mine stătea un domn care se vedea că se pricepe la muzică pentru că înainte de concert discuta cu niște prieteni că era nerăbdător să vadă cum va ataca dirijorul simfonia a 7-a. L-am auzit razant într-o pauză de discuții ale unor doamne din spatele meu care comentau ultimele evoluții din senatul Universității București. Deh, m-am nimerit între intelectuali. Mă distra conversația tuturor de dinainte de concert și le observam și pe plasatoare cum își fac treaba. După care a început poate cel mai frumos concert de muzică simfonică la care am fost în viața mea - dirijorul și orchestra erau unul. Aveai senzația că la toate instrumentele cântă una și aceeași persoană - atâta erau de bine armonizate ca sunet și încadrate ca timing. Și a urmat prima pauza, după prima parte a simfoniei a 7-a. Și după minunea bavarezilor s-au exprimat meltenii...cu aplauze. Domnul de lângă mine și-a îngropat fața în palme exclamând: Nu, nu se poate!, iar doamnele din spate au comentat vitriolic despre necunoștința mitocanilor. Am trăit și eu experiența ridicolului împreună cu toată sala. Interesant este că s-a aplaudat și în celelate pauze, așa încât la un moment dat cineva a strigat: Șșșșt! către colțul sălii unde se concentraseră meltenii ce nu voiau să învețe. Am trăit apoi sublimul cu interepretarea lui Strauss și apoi interpretarea jucăușă a unei polci (cred!) pe modelul Concertului de Anul Nou de la Viena. A fost primul concert la care merg când orchestra s-a retras înaintea publicului și înainte ca acesta să termine de aplaudat, după ce dirijorul fusese chemat la rampă de peste 10 ori în acea seara, iar sala era în picioare. Gustul sublimului a fost extraordinar, dar am simțit și ridicolul, motiv pentru care doresc să la mulțumesc meltenilor care au aplaudat când nu trebuia. Doar așa puteam să merg acasă nu doar cu capul în nori ci și cu picioarele pe pământ, prin țărâna de București.

joi, 17 septembrie 2009

Mesaj de trezire

Se pare că am avut de a face cu un hoax așa încât numele persoanei care a scris mesajul postat ieri nu corespundea cu realitatea. Păcat, fiindcă mesajul spunea cu mare curaj lucrurilor pe nume! Oricum, datorând Cezarului ce e al Cezarului... am șters mesajul. Puteți să-l mai consultați pe net sau pe la prieteni ținând totuși cont de faptul că persoana căreia i se atribuie nu e autorul sau expeditorul de drept.

Ne întoarcem la responsabilitate. Deși ne bucurăm de beneficiile lui web 2.0, totuși nu e prea plăcut când cineva ne fură identitatea, pentru motive pe care nu are sens să le dezbatem aici. O să mă întorc cu un post despre iresposabilitatea digitală. Până atunci, enjoy vacanța rămasă! :)

luni, 14 septembrie 2009

Despre haiducia urbana - continuare

Incercând cu ceva vreme în urmă să pescuiesc din biblioteca părinților mei o carte pe care să o citesc pe trenul fatidic Bistrița/București (un voiaj care poate dura până la 12 ore, în nopțile bune ale CFR-ului) l-am descoperit pe Dan Puric - mimul și autorul. Mi-a fost semnalată de către un coleg și o înregistrare a acestuia, într-un exercițiu magistral de public-speaking, pe o scenă improvizată dintr-o catedră. Linkul la care-l puteți urmări este: http://www.bogdangrigore.ro/2008/07/dan-puric-video-indoctrinarea-poporului-roman/
Cu mențiunea că amicul care l-a înregistrat a avut o idee complet nefericită în a da acest titlu înregistrării. Domnul Puric nu îndoctrinează pe nimeni. Calitatea înregistrării e foarte bună așa că vă rog să treceți de etichetă. Cum spunea maestrul Will: ”What's in a name?” E de reflectat mai ales la ceea ce domnul Puric numește demascare, demistificare, desconspirare. La ideologia economică, la faptul că ne construim identitățile în funcție de ceea ce consumăm. Și mi se pare interesantă întoarcerea la cuvinte ca rost, rânduială, omenesc și la atitudinea echivalentă lor. Devin din ce în ce mai convinsă de faptul că într-o societate guvernată de omenesc și omenie atât în viața personală cât și în aceea profesională n-ar trebui să mai vorbim de o responsabilitate sau alta. Aș fi prima care ar înregistra și demasca futilitatea demersului studierii CSR-ului. Până atunci însă, mai rescriu cu patos o pagină la teza de doctorat :)

vineri, 11 septembrie 2009

Despre haiducii urbani


Cu ceva vreme în urmă, un prieten mi-a trimis un mesaj haios care circulă pe internet și care

mi se pare că reflectă foarte bine o atitudine care mi-aș dori-o mai prezentă în spațiul public românesc. Îndrăzneala! Nu tupeul sau bășcălia, ci pur și simplu îndrăzneala. Îndrăzneala de a trimte unui creditor un asemenea mesaj. Îndrazneala de a cere unei companii ca Vodafone, despre care am aflat de curând ca a decis să repatrieze spre investitori tot profitul făcut în România - să nu facă asta mergând până la amenințarea cu boicotarea serviciilor. Îndrăzneala de a te opune celui puternic fiind înarmat doar cu argumente civice și drepturi civile pe care le ai în calitatea ta de cetățean. O îndrăzneală care să se reflecte într-o acțiune de gherilă și haiducie urbană (nu fac reclamă mascată nici unui post de radio), de ceea ce englezii numesc activist/civil unrest. Nu spun ca ar trebui sa ne legăm cu lanțuri de intrarea de la Vodafone - deși și asta se poate, spun ca, fiecare la nivelul nostru trebuie să arătăm că găsim unele decizii corporatiste sau politice ca inacceptabile și arătăm că nu suntem dispuși să fim ignorați. Că opinia noastră trebuie să conteze.