CSR in Romania

As vrea ca aplicarea RSC ca strategie de afaceri sa fie acel ceva care va permite Romaniei o dezvoltare durabila. Pentru moment, cel mai important si recent studiu pe Top 100 companii de la noi din tara ne arata ca responsabilitatea mediului nostru de afaceri e doar o fatada, marketing social si filantropie.

Va trebui ca noi - societatea, organizatiile, cetatenii sa impingem lucrurile spre acel viitor care sa le permita supravietuierea si generatiilor viitoare.


vineri, 28 august 2009

Despre docilitatea organizationala și universitară

Va supun atenției un articol excelent al profesorului Adrian Paul Iliescu din Cotidianul, ce poate fi accesat la adresa următoare: http://www.cotidianul.ro/exodul_competentelor-96385.html. Pentru mine articolul nu e interesant din perspectiva exodului de creiere ci din perspectiva împământenirii unei cutume organizaționale în foarte multe dintre organizațiile românești. Atitudinea de tipul mergem pe burtă, tăcem din gură și facem mumos, nu ne contrazicem șefii și primim promovarea. Are atât de multă dreptate profesorul Iliescu! Am văzut această atitudine și în companii și în ONG/uri (acel tip de organizație în care atitudinile trebuie să fie mai informale și mințile mai deschise). Sunt unele organizații cu care am lucrat sau lucrez în care angajații nu au curajul să spună ceea ce gândesc în fața șefilor. Și dacă mai ai și nenorocul de a da peste vreo troglodită sau troglodit de manager care reacționează isteric la idei noi și inovative te-ai ars...mai bine schimbi locul de muncă.
Am observat tendința docilității și la studenți. De puține ori am avut de a face cu studenți care mi-au pus provocări intelectuale mie ca profesor. Uneori chiar mă distrez spunându-le aberații doar ca să-i văd cum reacționează și e de-a dreptul îngrijorător să văd câți dintre ei înghit informația nefiltrată, doar din lenea de a gândi sau - și mai îngrijorător - de frica de a ”nu fi luat la ochi răi” de vreun profesor deținător al adevărului absolut, dacă spui ceea ce gândești, sau îl contrazici, sau îi spui că ar avea dreptate dacă ar preda la o școală din Evul Mediu. Desigur, mai am de a face și cu studenții răspunsurilor evidente - adică aceia care pun de obicei întrebări retorice doar pentru a fi băgați în seamă de profesori (cred ei) sau aceia ai întrebărilor absurde - care necitind nimic, nefiind documentați și uneori neatenți la ceea ce predai, se trezesc întrebând ceva fără legătură cu subiectul sau domeniul de activitate. Repet, mi-ar plăcea să găsesc o sală de studenți gata de dezbatere, nu o masă amorfă de scribi gata să ia notițe. Și am încercat să fac un experiment în scurta mea carieră de dascăl. Le-am dat să citească înainte de o prelegere pagini scanate de mine și trimise tuturor pe email. La următorul curs am avut mai puțini studenți prezenți, iar dintre cei care erau în sală citiseră 2 sau 3 persoane doar. L-am considerat un succes... cam amar. Mă întorc la docilitatea organizațională. Atâta timp cât nu le inculcăm viitorilor angajați dorința de dezbatere, de căutare și argumentare, motivația bătăliei până în pânzele albe pentru o idee sau pentru a-ți demonstra (argumentat, repet) dreptatea, o sa avem nu doar companii de docili ci o populație de docili. Aproape că-mi vine să spun la fiecare început de an universitar că-i invit pe studenți la rebeliune și la măcel intelectual... cine știe, poate anul asta chiar o sa am parte de o generație care să-și ascută intelectul și să-mi împlinească dorința.

marți, 11 august 2009

Despre caracter si integritate la femei

De cate ori ma intalnesc cu colegul Cristi Ducu ne apuca amiezele povestind - el despre importanta pe care o are un Ethics and Compliance Officer in organizatii, eu cum ca nu e nevoie de asa ceva pentru ca 7 ani de-acasa si un dram de caracter si integritate sunt suficiente pentru a-l ajuta pe un manager sa ia deciziile corecte de afaceri. Adicatelea, acele decizii care respecta principiile sustenabilitatii si ale CSR in administrarea afacerilor astfel incat sa nu prejudiciezi prin actiunile tale ci mai mult, sa contribui la bunastarea societatii. Caracterul si mai ales integritatea sunt rara avis, si, dupa cum spune Solomon (1993) sa te comporti asa nu te invata nici o scoala de afaceri. Am avut sansa de curand sa intalnesc acest gen de oameni, oameni care iau decizii grele de biznis, decizii dificile de administrare a unor proiecte sau programe si care, fideli unor valori, tin sa faca lucrurile bine pana la capat, pentru ca cred in constanta, in calea de mijloc, in compromis si negociere si, mai ales, in atingerea rezultatului. E formidabil! Dar gasesti prea rar asemenea specimene, ele nu pot produce schimbarea. Ele sunt doar picatura de apa curata care cazand in mocirla zilnica se imbiba de noroi sau se sting in pulbere. Intalnesc in schimb mult mai des profilul contrar de manager. Omul a carui viata e condusa de principiul penuriei. Si acest principiu, cred eu, e "foarte" caracteristic poporului roman - ii vine manusa. E vorba de frica foametei, de eterna senzatie de insatietate. Cu cat mananci mai mult cu atat ti se pare ca vei fi mai flamand data viitoare. Nu stiu unde citeam despre asta... cred ca tot pe un blog... sau poate in Dilema Veche. Romanul iese la verde ca sa haleasca. Mici, bere, fripturi...cat mai mult si mai variat. Sunt putine exceptiile - aceia care ies sa faca miscare. Toti mananca de ai impresia ca vine sfarsitul lumii si trebuie sa-i prinda satui. Acest tip de frica, sau cred ca pot sa-l numesc deja complex, se intampla si in lumea afacerilor. Sa va dau exemplul unei troglodite, intalnita de curand pe ogoarele patriei. Ai putea spune ca e o femeie de afaceri de succes, asta daca n-o cunosti si, nu iti dai seama ca nu numai motivul profitului o mana in lupta ci si distrugerea. Adica nu vrea doar bani, vrea si cenusa de pe tolba lucrului pe care l-a distrus. Vrea sa aiba tot, sa controleze tot, sa stie tot si numai in termenii ei. Iar cand nu primeste ceva, tese o increngatura de atze, comploturi si masinatiuni ca sa obtina. E genul de om care se construieste doar pe sine, n-are nici o relatie sustenabila in viata profesionala, iar comportamentul zilnic variaza intre histrionic si victima lesinata dar mieroasa. Sunt putine studii care vizeaza femeile manager si integritatea lor sau lipsa lor de integritate, dar cred ca Romania ar putea fi genul de tara propice pentru o asemenea cercetare. In fond, in istoria noastra au fost suficient de multe descreierate care au facut mult rau - in politica de exemplu - si sa luam doar personajele cu nume de Elena. N-as vrea sa vorbesc de rau reprezentantele genului din care provin, mai ales ca ma revendic de la Rim putin feminista, insa lipsa completa a compasiunii si integritatii unora dintre femeile pe care le cunosc si care au ajuns in pozitii de putere este incredibila. Sunt mai imature ca pustimea si extrem de nesigure pe ceea ce au. Sa le explice cineva ca o sa ni se dea tuturor cate putin ca sa ajunga si la urma... sa primeasca si ele. Mai ales ca in cazul unora , cele din urma nu inseamna ca vor fi cele d-intai. Sa fie primit!