CSR in Romania

As vrea ca aplicarea RSC ca strategie de afaceri sa fie acel ceva care va permite Romaniei o dezvoltare durabila. Pentru moment, cel mai important si recent studiu pe Top 100 companii de la noi din tara ne arata ca responsabilitatea mediului nostru de afaceri e doar o fatada, marketing social si filantropie.

Va trebui ca noi - societatea, organizatiile, cetatenii sa impingem lucrurile spre acel viitor care sa le permita supravietuierea si generatiilor viitoare.


sâmbătă, 21 martie 2009

Ipocrizia corectitudinii politice

Am avut "şansa" ca weekendul trecut să trec printr-o experienţă inter sau multiculturală care mi-a venit mănuşă... de box. Mă consider o persoană umblată, aproape cosmopolită, am călătorit şi am lucrat cot la cot cu oameni din culturi şi ţări extrem de diferite - musulmane sau atee, evanghelice sau catolice, cu albi, negri şi metişi, cu tineri şi vâstnici, am stat la masă cu aristocraţie sau am împărţit biscuiţi cu ţiganii de la Bărbuleşti. În toate aceste experienţe, am avut un singur atu care a făcut ca înţelegerea cu celelate culturi, civilizaţii sau religii să fie una uşoară şi experienţa colaborării una plăcută. Am fost curioasă faţă de obiceiurile şi civilizaţia celor cu care am colaborat şi am simţit aceeaşi curiozitate din partea lor. În rest, pentru mine în general nu contează ce etichetă poartă persoana cu care lucrez, însă am nevoie să ştiu că mă pot exprima liber în legătură cu ceea ce cred. Nu vreau să jignesc, însă cred că am dreptul să am o părere şi am ajuns să mă bucur că traiesc într-o ţară care-mi permite să spun ce cred fără să mă anatemizeze şi să mă supună oprobriului public pentru libertatea exprimării. Cred că cel mai mult mă întristează faptul că oamenii nu mai spun lucrurilor pe nume. De exemplu înţeleg religia islamică - am făcut efortul de a citi cărţi pe această temă, însă mă deranjează faptul că în unele ţări modul în care această religie este interpretată le pune pe femei în postura de cetăţeni de gradul 2. Da, mă deranjează asta şi cred că am dreptul să o spun cu voce tare. Şi da, recunosc dreptul oricărei persoane care practică această religie de a veni şi a-mi spune că greşesc. Asta nu înseamnă că opinia mea nu trebuie exprimată. Ei bine, weekendul trecut am experimentat corectitudinea politică nord americană şi cred că nu greşesc spunând că a fost probabil una dintre mostrele cele mai mari de ipocrizie şi cabotinism pe care le-am întâlnit. Un prieten mi-a spus că americanii sunt mici copii faţă de nebunia asemănătoare care se petrece în Australia, o ţară în care lumea e extrem de relaxată în viaţa de zi cu zi, însă, în momentul în care intră în organizaţii sau se duc la birou, orice remarcă este privită cu lupa, orice comentariu, chiar înainte de a fi finalizat este privit cu ochi critici, toată lumea te aşteaptă să spui ceva ca să te eticheteze rasist, insensibil şi să cheme resursele umane ca să-ţi dea un perdaf. În Evul Mediu, ai fi legat la stâlpul infamiei şi biciuit. Un alt amic mi-a povestit că, atunci când în organizaţia în care lucra li s-a trimis un email în care cei de la RU le spuneau că a venit o colegă nouă, el a vrut să fie amabil şi a răspuns ca mesaj de bun venit noii angajate că se bucură enorm că organizaţia angajează colege draguţe pentru că asta va însenina atmosfera. A fost chemat la RU şi acuzat că e sexist. A trebuit să scrie un email apologetic şi să-şi toarne cenuşă în cap pentru că a făcut un compliment. Ideologia corectitudinii politice mă face să pornesc de la premisa că omul din faţa mea este o potenţială victimă şi este rezultatul unei stări de paranoia socială de sorginte americană pură - o societate de oameni definiţi de drepturi care decurg din drepturi care dau naştere la drepturi. O societate în care e ok să te dau în judecată pentru că nu-mi place cum ţi-ai aranjat grădina. Nu e ideea mea originală - au exprimat-o înaintea mea Carroll şi Buchholtz. Ceea ce e deranjant pentru mine e că soldaţii corectitudinii politice vin la noi în ţară sau aiurea să-mi spună că acesta este singurul comportament acceptat şi acceptabil şi că atunci când te relaţionezi cu ei nu există altă normă de conduită. Aici mi-aş permite să folosesc cuvintele colegului meu, Dan Petre, şi în loc de Hai sictir! să le spun mai pe înţeles, FO. De ce nu pot să spun că e ceva care mă deranjează la ce face altul? Poate şi pe el îl deranjează ce fac eu? Poate că celalat e de acord cu mine? Poate nu e, însă i-am spus ce mă framântă şi el a făcut la fel. Corectitudinea politică îmi interzice total să încep un astfel de dialog. Mă condamnă dacă iniţiez o asemenea discuţie şi îl invită pe partenerul meu de conversaţie să se simtă jignit, încă înainte de a şti dacă discuţia ne va permite să agreăm că ne înţelegem diferenţele şi le respectăm sau că punctele noastre de vedere sunt diferite şi aşa o să rămână. De aceea corectitudinea politică e un comportament ipocrit. Corectitudinea politică îmi reglementează prin lege conversaţia, cred că va urma să reglementăm şi numărul de cuvinte pe care-l schimbăm între noi, şi locul în care ne fixăm privirea. Ce ar fi mai uşor să facem, ei bine, nimic altceva decât să ne exersăm manierele. Poţi spune oricând: "Acesta este un subiect sensibil pentru mine şi nu aş dori să vorbesc despre el". E mult mai elegant şi chiar sănătos să ne exprimăm curiozitatea şi opiniile într-un mod politicos decât să purtăm cu noi povara victimizării ex-ante. Vă recomand să spuneţi lucrurilor pe nume, să-i respectaţi pe ceilalţi, să înţelegeţi diferenţele, să nu vă refuzaţi nici o întrebare. Asta e una dintre imperfecţunile României pentru care mă bucur, mă bucură mai ales sănătatea mintală a naţiei noastre. Şi, fiind ardeleancă, n-o să dau pe nimeni în judecată cand o să-mi spună bancul ăla cu... De ce să nu-i spui unui ardelean un banc joia? :)

Niciun comentariu: