CSR in Romania

As vrea ca aplicarea RSC ca strategie de afaceri sa fie acel ceva care va permite Romaniei o dezvoltare durabila. Pentru moment, cel mai important si recent studiu pe Top 100 companii de la noi din tara ne arata ca responsabilitatea mediului nostru de afaceri e doar o fatada, marketing social si filantropie.

Va trebui ca noi - societatea, organizatiile, cetatenii sa impingem lucrurile spre acel viitor care sa le permita supravietuierea si generatiilor viitoare.


sâmbătă, 28 februarie 2009

Respect pentru un ziarist!

Printr-o inlantuire de bloguri, am ajuns la acela al domnului Cristian Botez, ziarist la ziarul Click! (nu discut calitatea publicatiei, pentru ca nu sunt un cititor si oricum acest aspect este minor fata de gravitatea celor ce vor fi prezentate in continuare). Aveti in continuare o mostra de cea mai buna calitate si extrem de serioasa a felului in care corporatiile incalca drepturile angajatilor, intr-o totala aroganta fata de cei slabi si multi: http://cristianbotez.wordpress.com/2009/02/10/manifest-pentru-demnitatea-ziaristilor/.

Daca macar o parte a ceea ce descrie domnul Botez se va confirma si cred ca colegii din presa ar trebui sa ia atitudine si sa sustina demersul, atunci compania Adevarul Holding este complet iresponsabila social practicand un model de management de tip ASA NU sau, cum imi place mie sa-l numesc, managamentul romanesc: seful e un vataf sau argat, iar angajatii sclavi pe platatie. Sunt de acord, in conditiile prezentate de dl. Botez, ca plata ziaristilor prin contracte de drepturi de autor este mai degraba plata la negru - dar, ce sa-i faci... lobbyul patronilor de trusturi media la conashu' Geoana a infrant inca o data. Ma bucur ca dl. Botez face acest demers si va indemn sa popularizam asemenea cazuri in care oamenii se ridica impotriva sistemului, pentru ca ei sunt aceia care produc schimbarea. Vorbeam de sacrificii personale pentru o cauza buna...domnul Botez este cel mai bun exemplu!

In aceeasi ordine de idei, pentru ca vorbeam de popularizare, am intalnit in urma cu doi ani, pe cand faceam - in cadrul unui proiect PHARE - identificarea si analiza nevoilor de formare in domeniul resurse umane pentru angajati din administratia publica, o doamna care a participat la un focus grup si lucra atunci la Secretariatul General al Guvernului. Ne-a povestit cum a fost supusa la diverse abuzuri de catre catre noul ei sef - un director numit politic, cum individul a coalizat impotriva ei "colectivul", cum a refuzat sa-i plateasca sporurile si a trimis-o la arhiva - asta pentru ca, fiind membra intr-o comisie de selectie, a refuzat sa semneze un referat pozitiv pentru angajarea "beizadelei" respectivului. Se pare ca "beizadeaua" nu vorbea nici o limba straina - ebgleza fiind o conditie obligatorie pentru angajare, iar doamna respectiva, principiala, a considerat ca face o ilegalitate selectionand un asemenea candidat. Si bravo ei! A urmat o perioada de cosmar la serviciu, insa doamna a dat institutia in judecata, contestand administrativ toate sanctiunile luate impotriva ei si.... ura tiranul... ea a invins. Justitia romana e oarba si proasta uneori, insa in majoritatea cazurilor pe care le stiu, a dat castig de cauza angajatilor in lupta cu angajatorii. Asta si pentru ca angajatorii sunt atat de orbiti de aroganta incat procedeaza infantil atunci cand vor sa "scape" de un angajat incomod. Ce altceva ar putea face, cum se rezolva asemenea cazuri in strainatate...intr-un post viitor.

Succes domnule Botez! Sper sa-i ingenuncheatzi.

luni, 23 februarie 2009

Les clementines - un proiect despre satisfactia muncii

Am citit un post pe blogul Alexandrei Zbuchea despre trei studente din SNSPA - FCRP (banuiesc!) care participa la un concurs de proiecte - o idee de campanie care poate implica o banca in proiecte de CSR (CITIZEN ACT III). Fetele (Nicoleta Anton, Sabina Baciu, Roxana Beicu) si-au ales o tema foarte incitanta, mai ales in Romania, unde acest tip de chestiune este inca "in the making": echilibrul munca-viata privata. Dupa dureroasa experienta a unei angajate dintr-o companie multinationala care a murit de extenuare, poate si pe fondul unor probleme de sanatate innascute, problema echilibrului munca - viata privata a impanzit prima pagina a ziarelor si tabloidelor romanesti, insa dezbaterea a fost extrem de superficiala - asa cum ne-am obisnuit in tara specialistilor media din televiziunile - butic. Work-life balance este parte a modului in care conduci o companie, se refera la perceptia si administrare relatiei cu cel mai important stakeholder al corporatiei: angajatii. Succes fetelor! Sper ca dezbaterea pe care o generati sa fie una realista de aceasta data, ca analiza voastra sa fie una pertinenta si ca rezultatele voastre sa schimbe opinii si mentalitati corporative.

marți, 17 februarie 2009

Un speaker mai mult decat motivator

Unul dintre cele mai bune discursuri pe care le-am auzit si care indeamna oamenii la recastigarea moralitatii si intelepciune. Sunt de acord cu tot ce sustine Barry Schwartz si, in plus, accentuez ideea ca nu mai multe cursuri de etica ne vor face mai morali, nu mai multi responsabili cu etica si complianta vor creste responsabilitatea sociala a corporatiilor ci construirea unor culturi organizationale care recompenseaza moralitatea si liderii cu caracter.

Excelent speech!

http://www.ted.com/talks/barry_schwartz_on_our_loss_of_wisdom.html

luni, 16 februarie 2009

Sunt fan Slumdog Millionaire - tema off topic

Cand am primit cadou DVD-ul cu Slumdog Millionaire :) nu i-am dat mare importanta pentru ca titlul nu-mi spunea nimic. Insa dupa ce m-am asezat in fata ecranului nu am mai putut sa ma misc pana la dansul indian care marca finalul filmului si faptul ca pe ecran se scurgea distributia. Dupa aceea, l-am mai vazut de doua ori, in compania a doua persoane diferite asupra carora filmul a lasat aceeasi impresie. Nu m-am oprit aici si mi-am descarcat si coloana sonora si o prezentare in power point a filmului, iar o poza cu Dev Patel (Jamal Malik) - protagonistul principal am facut-o background pe desktopul calculatorului. M-am hotarat sa scriu o altfel de cronica a acestei povesti indiene/universale dupa ce colegul meu, Dan Petre, a considerat ca doar femeilor care stiu ca pana la urma "binile invinge" poate sa le placa acest film. Cel mai interesant mi se pare faptul ca in India acest film nu are succes. Indienii considera ca tara lor nu e corect portretizata, ca la ei lucrurile nu se intampla asa, ca probabil mahalalele lor nu sunt asa de mizerabile. Insa cred ca succesul povestii e datorat in mica masura localizarii. Il vad la fel de bine pus in scena in Romania, in Polonia, in Bronxul american, in Australia sau Africa de Sud. E o poveste care transcede granitele; mafia micilor cartiere e aceeasi peste tot, copii saraci sunt peste tot, la fel peste tot se pot naste povesti de succes din mizerie si saracie. Si la fel, peste tot exista miracole. Nu cred ca e o poveste care tine doar la spectatorii-femei, e o poveste care insufla optimism si cred ca doar un suflet mutilat de criza sau neo-liberalism (sic!) nu mai poate crede in basme si in magia din viata de zi cu zi. Cat priveste sacrificiul uman pentru binele celorlalti - adica actul lui Salim - am vazut chiar saptamanile trecute in Romania ceva asemanator, cand un trecator a fost impuscat pentru ca a sarit in ajutorul cuiva. E usor sa fii si cinic si ironic atunci cand vezi acte de eroism uman, dar nu e corect sa judeci si sa pui etichete, asta cu atat mai mult cu cat tu stii ca nu esti in stare sa faci un asemnea gest. Si totusi exista oameni care se incapatzaneaza sa reuseasca in ciuda tuturor obstacolelor. Jamal Malik suntem noi toti; atunci cand de dezbracam de cabotinism, ipocrizie, ironie, mistocareala, miticismul bucurestean si jmekereala. Atunci cand cu sufletul neintinat, atingem pentru o inefabila secunda absolutul. Pentru acele momente, recomand a se asculta Latika's song.

duminică, 15 februarie 2009

La Rosia Montana rezbelul intra in linie dreapta!

Am citit un articol in Evenimentul Zilei, articol a carui adresa web este: http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/839684/Canadienii-nu-renunta-la-aurul-romanesc--/. Apoi m-am uitat si pe comentarii. Cei mai multi dintre concetatenii nostri au opinii doar despre chestiuni care sunt mizilicuri in toata povestea: cine cui da spaga, care cetatean vinde sau nu casa catre Rosia Montana Gold Corporation, vai ce bine vor locui satenii in noul cartier ...aiureli. Problema pe care trebuie sa si-o puna opinia pubica din Romania este daca dorim ca la finalul celor 20 de ani de exploatarea a aurului prin folosirea cianurilor, sa avem in inima Ardealului mii de tone de deseuri toxice in locul unor munti. Asta e tot. E simplu. Sunt acele tone de deseuri toxice mostenirea pe care ne dorim sa o lasam generatiilor viitoare? Daca da, atunci e simplu: sa dam certificatele de mediu si sa lasam compania sa toace si sa scormoneasca solul in cautare de aur. Daca nu vrem asta, atunci trebuie sa facem lobby la cei pe care i-am votat ca acestia sa voteze la randul lor legea care interzice folosirea cianurilor in activitatea miniera. Atunci RMGC nu va mai avea obiectul muncii. Si nici multe dintre companiile romanesti care, mai obscure, ne otravesc in continuare. Pe mine ca cetatean nu ma intereseaza ce reglementari respecta compania miniera Gabriel Resources si filiala ei romaneasca Rosia Montana Gold Corporation. Nici o reglementare din lume nu ne asigura ca la finalul activitatii companiei nu o sa ramanem cu mii de tone de deseuri miniere si halde de steril pline de cianuri, ca muntii si padurile nu vor fi rase de pe fata pamantului. Nu ma intereseaza nici cati bani pierde compania, in afaceri exista riscuri. Uneori castigi, alteori pierzi. Resping si argumente care ne spun ca la Rosia Montana si de fapt in tot patrulaterul aurului din Ardeal exista deja poluare si halde de steril pline de cianuri lasate de Minvest Deva si deci ce mai conteaza altele noi. Conteaza! Fiecare kilogram de cianuri adaugate la un dezastru ecologic deja existent se aduna... nu se scade. Hai sa facem curat mai intai si apoi, cand se va descoperi alta metoda de extractie a aurului si cand nu vom avea de mutilat sau de otravit o zona intreaga poate vom decide sa-l exploatam. Pana atunci insa, sa incercam sa nu stricam si mai mult ceea ce e deja stricat. Nu avem voie sa facem asta generatiilor viitoare. Planeta nu e a noastra, e doar un imprumut de la cei care o sa vina. Putem trai fara aur, nu putem trai insa fara ape curate, fara paduri si intr-un peisaj selenar. Va indemn sa va opuneti prin toate mijloacele masinariei publicitare si argumentelor propuse de RMGC. Si sa faceti tot lobby-ul posibil pentru a stopa aceasta companie sa opereze vreodata in Romania. Actionarii iau banii luati din vanzarea aurului si pleaca... noua ne ramane otrava. Schimbul nu e echitabil. Tara e inca locuita de romani... stiu ca suna patetic, insa e un adevar incontestabil. Hai sa facem din salvarea Rosiei Montana un proiect national de solidaritate, intre noi - romanii de azi si cei care va sa vina. Jos cianurile din minerit!

miercuri, 11 februarie 2009

Dezvoltare si trandafiri

Parafrazez prin titlul acestei postari o carte scrisa de dl. prof. Dobrescu. In respectivul volum, "Computere si trandafiri" prof. Dobrescu vorbeste despre miracolul IT din Silicon Valley si revolutia tehnologica. Cea de a a doua asemanare dintre carte si acest comentariu este faptul ca si eu ma voi referi la o revolutie, insa de asta data la revolutia industriala si consecintele ei din perspectiva lucrarii lui McDonough si Braungart (2002) - Cradle to Cradle (Din leagan in leagan). Hartia pe care este tiparit continutul cartii celor doi autori miroase a trandafiri proaspeti - e rezultatul folosirii unei combinatii speciale de materiale nepoluante care dau nastere unui plastic avand consistenta hartiei si care poate fi reciclat fara a determina intoarcerea in procesul tehnologic al vreunei toxine. In general autorii spun ca pentru a putea sa discutam despre dezvoltarea sustenabila trebuie sa schimbam paradigma in care gandim designul produselor - si anume sa pornim de la premisa ca ceea ce realizam trebuie sa se intoarca in natura, fara ca reciclarea sau reprocesarea sa adauge costuri proceselor si fara sa polueze mai tare. Tinand cont asadar de aceasta chestiune de design, autorii ne cer sa ne imaginam un sistem de productie si comert care ar avea urmatoarele caracteristici:

1. Arunca in aerul pe care il respiram, in sol si in apa mii de tone de toxine in fiecare an;
2. Realizeaza acel gen de produse finite ce au in componenta materiale asa de periculoase incat vor trebui tinute sub stricta supraveghere de generatiile viitoare;
3. Produce cantitati enorme de deseuri;
4. Necesita nenumarate reglementari complexe - nu pentru a mentine oamenii sanatosi si mediul curat ci din contra, pentru ca acestia sa nu fie contaminati prea repede cu toxine;
5. Creaza prosperitate prin excavarea solului, macinarea muntilor, taierea padurilor si epuizarea resurselor naturale pe care in cele din urma le arde sau le ingroapa;
6. Erodeaza sanatatea speciei si a practicilor culturale umane.

Desigur ca primul gand este ca un asemenea sistem nu exista, insa autorii de mai sus sustin ca acestea sunt consecintele de astazi ale Revolutiei Industriale. Pentru o noua revolutie, stiintifica, industriala - al patrulea val, ar trebui sa schimbam complet paradigma in care gandim. A fi multumiti cu un procent de 10% randament in prelucrarea resurselor naturale este prea putin. A ne multumi cu reciclarea unor materiale, pentru a caror procesare insa e nevoie de mai multa energie decat pentru obtinerea lor din starea bruta, nu e o solutie eficienta. Scopul cu care realizam designul produselor ar trebui sa fie zero emisii, 100% reciclabile, 0% pierderi tehnologice. Abia atunci leaganul din care luam materia prima va fi si leaganul in care-si gasesc obstescul sfarsit componentele produselor pe care le folosim - adica natura in forma ei intacta si nepoluata, iar oamenii vor constientiza cat de efemera e viata intr-un mod responsabil.

marți, 3 februarie 2009

Despre responsabilitatea guvernarii

Am avut aseară o discuţie interesantă cu un prieten care este de mult timp membru în unul dintre partidele socialiste europene cu o prodigioasă tradiţie de stânga, şi, ca să vezi cum oamenii şi ideile mari ajung să se întâlnească, acest prieten exprima aceeaşi idee ca şi profesorul Dâncu de la Cluj, cum că stânga are nevoie de repoziţionare în spaţiul politic, iar noua criză nu face altceva decât să ridice o minge la fileul stângii în procesul acesteia de re-legitimizare. Şi atunci am aruncat un ochi spre stânga românească - ce se identifică, cel puţin la nivel de discurs politic cu PSD-ul. Şi am vazut azi cât de departe suntem de frământările politice de la nivel de continent. În timp ce stânga europeană îşi caută re-poziţionarea învăţând din excesele unor principii de dreapta aplicate în ultima vreme nu doar în economie ci şi în politică (cu puţine excepţii, i.e. Marea Britanie unde există un guvern laburist) şi îşi schiţează un nou brand; în România stânga ne oferă o nouă demisie, absolut iresponsabilă în opinia mea. Trecem peste faptul că partidul nostru de stânga e o adunătură de ciocoi locali şi beizadelele lor (ca şi partenerul de coaliţie dealtfel) însă unde s-a mai pomenit în lume un individ care alege să nu servească ţării ci judeţului peste care e vătaf? Poate am această idee greşită, pe care o asum şi mărturisesc, că aştept de la stânga politică un alt fel de moralitate politică şi civică. Şi acesta era şi punctul de vedere în dialogul cu prietenul socialist din străinătate. Într-adevăr, criza actuală ne dă şansa de a pretinde o nouă moralitate şi responsabilitate de la mediul corporativ, însă, în opinia mea, această moralitate nu poate fi înfăptuită fără o nouă etică a legiuitorilor. Fiindcă peste tot în lume economicul este legat indisolubil de politic - legile care favorizează o corporaţie în defavoarea unei comunităţi (cum mă aştept în curând să se întâmple în cazul Roşia Montană) sunt adoptate de parlamente, de leguitori, iniţiate şi puse în practică de politicieni. Aşadar, dacă stânga vrea să ne tenteze cu un nou brand, atunci înnoirea trebuie să fie nu numai la nivel de măsuri economice şi de protecţie socială ci şi la nivel de mentalitate politică. Desigur stânga noastră nu are asemenea preocupări - abia intrată în pat cu duşmanul, stângii din România o să-i fie dificil să-şi păstreze "integritatea" ideologică, pentru că alt tip de integritate nici nu a avut şi nici nu cred că o sa aibă prea curând.