CSR in Romania

As vrea ca aplicarea RSC ca strategie de afaceri sa fie acel ceva care va permite Romaniei o dezvoltare durabila. Pentru moment, cel mai important si recent studiu pe Top 100 companii de la noi din tara ne arata ca responsabilitatea mediului nostru de afaceri e doar o fatada, marketing social si filantropie.

Va trebui ca noi - societatea, organizatiile, cetatenii sa impingem lucrurile spre acel viitor care sa le permita supravietuierea si generatiilor viitoare.


vineri, 25 decembrie 2009

Craciunul la tara

Dupa ce am asteptat in Gara de Nord 145 de minute ca se se formeze garnitura de tren ca sa pot merge sa-mi petrec Craciunul la casa de la tara si mi-am pus intrebari serioase referitoare la sanatatea mentala a tarii in care traiesc, am reusit sa ajung in satul destinatie de pe malul Crisului Repede. Desi la vagon de dormit, am indurat o noapte friguroasa, dar cu cateva guri de coniac anti-degerare am reusit sa ajung in plin peisaj de iarna a copilariei. In ziua in care am ajuns m-am dat cu sania pe derdelus, ceea ce a fost de-a dreptul ireal dupa noaptea de dinainte, petrecuta - cica - in buricul civilizatiei.
Si anul asta Craciunul la tara a fost surprinzator prin constanta traditiei. Aceleasi cete de colindatori, numai baieti care formeaza 2 cercuri perfecte si canta colinzi stravechi in canon, dupa ce trec mai intai pe la preot pentru o slujba speciala; nepotii mei mici care au venit cu steaua si am trecut prin colizi cantate la telefon de sora mea - parca m-am intors in timp. Si parca s-a mai spalat obida cu care am parasit capitala. Doar o mostra de responsabilitate ca exemplu. In 23 decembrie am ramas fara curent pentru ca s-a oxidat o conexiune care lega tabloul electric al casei de stalpul de inalta tensiune. Anuntata pe la ora 16.00, Electrica a trimis o echipa de interventie care a remediat defectiunea desi afara era intuneric bezna - un om curajos inarmat cu o lanterna si asistat de un coleg a pus scara si a urcat pe stalpul inalt, intre fire prin care trecea curentul si pe o burnita rece. La tara e alta lume. Iar omenia Craciunului e reala in satul romanesc. Sarbatori fericite tuturor!

duminică, 13 decembrie 2009

CSR - Comparative Critiques

Am primit azi forma finala a unui studiu care o sa-mi apara publicat in Marea Britanie la editura Pelgrave Macmillan - pe care a trebuit sa dau bun de tipar. Materialul meu o sa fie capitolul 6 al cartii CSR - Comparative Critiques al carui editor este Ravi Raman si a carui prefata e scrisa de profesorul Ronnie Lipschutz. Cred ca e primul studiu de CSR despre Romania care apare la o editura prestigioasa de afara si sper sa fie prima dintre multele contributii stiintifice care o sa vina de la noi din tara de acum incolo.

De abia astept sa vad totul asternut intre coperti... si sa multumesc Academiei, familiei si producatorului :)

joi, 10 decembrie 2009

Ion Ratiu - primul mare democrat roman post comunist

Am vazut in duminica turului 2 al alegerilor prezidentiale un reportaj la TVR 1 (cred) despre viata si cariera politica a domnului Ion Ratiu. Tin minte ca atunci cand l-am vazut pentru prima data la o dezbatere politica la inceputul anilor 1990 mi-a fost tare simpatic, insa nu am putut vota cu el pentru ca eram convisa ca nu e suficient de competent pentru a conduce Romania - aveam 15 sau 16 ani si vederi de stanga. Mai eram si influentata de toata propaganda vremii - lipsa de competenta venea din faptul ca el nu mancase salam cu soia (bine, recunosc nici eu nu prea am mancat salam cu soia in timpul comunismului si nici parintii mei sau prietenii familiei mele) insa noi eram legitimi aici. Si in plus, parca il invidiam pe acest om, ii invidiam bunastarea si serenitatea. Nu i-am urmarit indeaproape cariera politica, insa atunci cand s-a stins am avut un mare regret - pentru ca fara sa stiu cum, omul imi castigase tacit respectul si simpatia. Atat ca persoana si caracter cat si ca om politic. L-am vazut in reportajul de la TVR cum a tinut piept minerilor care intrasera cu forta in forul legiuitor al tarii, si cum le-a explicat ca daca vor sa dea jos guvernul sau parlamentul trebuie sa o faca la urme. In rest trebuie sa respecte democratia, iar la domnul Ratiu democratia insemna ca (citez din memorie): "o sa ma lupt cu tine pana la ultima picatura de sange pentru ca tu sa ai dreptul sa nu fii de acord cu mine." Imi pare rau ca acest domn nu mai e printre noi sa ne ghideze. A fost un patriot real, transpartinic dand mana cu fostii comunisti pe care i-a urat organic atunci cand interesul national a cerut-o. Azi vad o tara dezbinata si cu certitudine nu ma recunosc cetatean al tarii lui Basescu. Asta e, daca va trebui sa-l suportam inca 5 ani, fie! fiindca asa a decis majoritatea - sa speram ca majoritatea celor vii :)
Si ca o paranteza, cred ca e pentru prima data dupa alegeri nationale cand nu vad nici un pic de entuziasm sau bucurie in ochii oamenilor cu care ma intalnesc pe strada. Doar obida si deznadejde.
Mi-as dori un maestru ca Ion Ratiu care sa fie aici si sa le bage mintile in cap politicienilor nostri imbatati de aburi autocratici, care sa-i invete parinteste integritatea politica si decenta. Vorba unui post de televiziune, maestre, Jos palaria! pentru ceea ce ati fost si ceea ce ati facut. Ma bucur ca am ajuns sa va respect si nu a fost prea tarziu :)

luni, 7 decembrie 2009

How robber-barons lost the Romanian elections for Mr. Geoana

You learn about this in all political science manuals, first lesson: dont screw it in the election campaigns when the whole media is watching you. What did Mr. Geoana do? While being accused by his opponent - Mr. Basescu - that he is representing the interests of Romania's robber barons, right before the last TV political debate, Mr. Geoana went to visit, at 1 am in the morning one of the guys the whole country hates - Mr. Vantu - a controversial public figure, promoter of venture capitalism and a crook, the Romanian version of Rupert Murdoch. How stupid can you be to do a thing like that??? And instead of making it public the next day with a valid excuse, Mr. Geoana did nothing. And later that week, during the TV debate, he has behaved like a lamb before slughter in front of Mr. Basescu's direct question: What was the nature of the midnight visit to Mr. Vantu's house?

Mr. Geoana has lost again to Mr. Basescu as he did many years ago while running for Bucharest townhall. Some would say, once a loser, always a loser in politics, maybe with the exception of Nixon :)

My concern is tough related to the reform of the left party - PSD. Full of its own barons as well, vetoed by Transilvanian voters, no intelectuals and academics presence and supported by a very narrow part of civil society organizations.

Romania will pass in the next months a chaos period and I see anticipated elections coming, unless Mr. Basescu manages to take into account the new Parliament majority and their prime-minister candidate. Which, knowing him now for 5 years in power, he will fail to do. I wish that Mr. Basescu has learnt something from this elections, but i am afraid he did not, especially a sense of service and responsability.

So, again in my country, all is possible and all is impossible. I see no solution, at least at the moment.

vineri, 4 decembrie 2009

Stakeholder engagement day - Bucharest!

Am facut parte din grupul de specialisti invitati sa participe la discutarea noului standard de raportare in CSR - AA 1000 SES, care s-a desfasurat la Palatul Kretulescu - UNESCO Romania.
Mi-a placut ca grupul a fost eterogen, companii, guvern, universitati si ONG-uri si ca discutiile au fost aprinse. Cred ca asta e un semn de normalitate. Nu putem fi toti de aceeasi parere, dar macar avem pareri.
Cred ca aceasta initiativa ar trebui continuata si ownership-ul discutiei pastrat sub cupola UNESCO fara ca prin acest demers sa iasa in fata o companie sau alta. Domeniul se profesionalizeaza si cred ca asta e vestea cea mai buna.

duminică, 29 noiembrie 2009

O carte care merita citita

L-am cunoscut pe profesorul Oscar Hoffman la conferinta de CSR desfasurata in acest an la Facultatea de Comunicare - SNSPA. Mi-a placut prezentarea domniei sale pentru ca ne vorbea de acasa si totusi dintr-o alta paradigma, o paradigma care-l transcendea pe Milton Friedman dar si pe Ed Freeman, materializand in concret cetatenia corporativa a lui Crane, Matten si Moon si rafuielile belicoase anti-corporatie ale lui Joel Bakan.

Si in cele din urma am descoperit si o CARTE, rezultatul unui proiect de cercetare a carui echipa a fost formata din Ion Glodeanu, Oscar Hoffman, Cristina Leovaridis (actualmente colega noastra la FCRP), Andreea Nicolaescu si Simona Raseev. Cartea ii are drept co-ordonatori si pe domnii Glodeanu si Hoffman. Marturisesc ca mi-e ciuda ca asemenea valori tiparite raman ascunse undeva pe rafturile unor biblioteci, fiind rasfoite cand si cand de oameni din mediul academic in cautarea unei bibliografii.

Dupa parerea mea aceasta carte trebuie sa devina manualul care sa orienteze viziunea dezvoltarii durabile a Romaniei pentru urmatarele decade.

Asa ca, fara alte comentarii, recomand cu mare caldura cartea: Paradoxul institutional. IMM si dezvoltarea durabila, coordonatori Ion Glodeanu si Oscar Hoffman, Academia Romana, Institutul de Sociologie, 2006, Bucuresti.

Jos palaria, stimati domni!

vineri, 27 noiembrie 2009

De ce filantropii nostri nu sunt ca ai lor

Am avut acum cateva zile o disputa cu un amic pe marginea subiectului filantropiei romanesti, intruchipata in viziunea amicului prin domnul Dinu Patriciu. El argumenta ca dat fiind ca sus numitul domn a infiintat o fundatie care-i poarta numele si a organizat un eveniment de tipul premiile excelentei in educatie unde jurizarea s-a facut corect si transparent, asta inseamna ca, ergo, domnul Patriciu este un mare filantrop. Mie rationamentul mi se pare gaunos, asta pentru ca organizatia cu nume omonim nu reflecta caracterul omului care a creat-o decat daca o conduce el insusi. Mie mi se pare ca dl. Patriciu nu-si asuma propria filantropie, nu e a lui. El face ceea ce face pentru a-si spala imaginea - green washing. Are o organizatie care da premii, care ajuta niste tineri merituosi, are profesionisti care se ocupa de toate actiunile si treburile merg ca pe roate. Din fericire filantropia e mai mult decat distribuirea pragmatica si eficienta a unor fonduri pentru niste amaratzi merituosi. Care e caracterul domnului Patriciu? In ce valori crede el? Cum se reflecta valorile lui filantropice in modul in care orienteaza activitatea organizatiei sale? De ce nu iese la rampa se ne marturiseasca public in ceea ce crede?

Raspunsul e simplu - pentru ca fundatia domnului Patriciu este, dupa parerea mea, un exercitiu de imagine si PR si nu unul de caracter.

Aici se diferentiaza filantropii nostri de filantropii lor - Andrew Carnegie, John Rockefeller sau Bill Gates. De exemplu despre Carnegie se spune ca a devenit filantrop datorita unui mare complex de vinovatie - dupa ce a inabusit in sange o greva declansata de angajatii uneia dintre companiile sale. Atat Carnegie cat si Rockefeller au investit sume imense in bibliotecile publice si universitatile americane - asa cum face, calcand pe urmele lor in prezent si Bill Gates prin programul Global Libraries. Toti cei trei mentionati mai sus au fost oameni de afaceri neiertatori si ne-etici probabil. Insa atunci cand au trecut de partea cealalta, n-au facut-o cu jumatati de masura. Ei au inteles ce inseamna parteneriatul, sinergia si valorile in construirea unor institutii durabile si sustenabile. Si da, initiativa acestor oameni a contribuit la spalarea imaginii lor, efectul a fost unul de PR pozitiv. Insa marea diferenta este ca si-au asumat public transformarea - din hiene corporative in campioni ai responsabilitatii fata de comunitate. Probabil ca dl Patriciu si alti filantropi romani au inca dificultati in asemenea asumare publica, iar opinia publica romaneasca ar inghiti greu asemenea marturisire. Pentru ca in opacitatea ei, opinia publica are totusi puterea de a vedea lupul deghizat in oaie.

Nu doresc sa inchei pesimist. Cred ca Romania are potentialul de a produce filantropi adevarati, vezi familia Ratiu intre cele 2 razboaie mondiale si multi altii, insa pentru asta e nevoie de caracter, de credinta in valori, de asumarea si promovarea lor publica. Alfel, e doar circ si paine!

joi, 19 noiembrie 2009

My Romanian CSR experience

Now that a good friend of mine from the UK has decided to follow my blog, I feel responsible to publish once in a while a post in English. I hope that my Romanian followers will understand, accept and still comment my views. I had a meeting today with a couple of students whose graduation papers I am coordinating. They were quite happy, saying that it's a great thing to write a paper on CSR because there are so many nice and positive actions happening in Romania. And then both my pessimism and academic rigour came to surface and I had to state again that what you see is not what you get when you are talking about CSR. In my view it is fair to both praise champions but also to name and shame those who are breaching the most basic rights or laws and regulations.

I have an example of a big mobile phone UK player on the Romanian market which has set out a foundation with the same name to deal with their philantropic matters. I have never seen a less transparent structure, the budget is unknown, you never receive a reply to an email, when you ask what type of projects will be financed you are being completely ignored. Still the corporation is positioning itself on the market as a responsible institution, and produces a CSR report every year. It says it is playing the CSR game by the book - too bad that this year they have massively sacked Romanian workers and have sent all the profit they have made on the Romanian market to the shareholders in the UK or elsewhere. It's all about games and making the rich richer sometimes, CSR is a good cover. These are things that I would like my students to see...that's the role of a civil society, that's the role of youths. So go, dig, find out, name and shame, praise the champions, use your critical thinking and reveal the truth...and the truth shall set you free :)

marți, 17 noiembrie 2009

Un moderator incepator, dar profesionist

Va recomand sa cititi postul moderatorului dezbaterii electorale dintre doi candidati prezidentiabili de saptamana trecuta.

Omul e extrem de proaspat. Si dovedeste faptul ca nu trebuie sa fii pe sticla in fiecare zi si sa te numesti moderator cu patalam ca sa poti fi profesionist in acest rol.

Bravo lui!

Cititi despre impresiile si trairile lui la: http://mihneamaruta.ro/2009/11/15/alegerea-buna-e-cea-de-care-ti-e-teama/

sâmbătă, 14 noiembrie 2009

Dezbateri politice live... responsabile insa?

Am urmarit azi franturi din dezbaterea televizata a doi prezidentiabili. Mi-a placut ca a fost plina de nerv. Nu mi-a placut pentru ca a fost superficiala si a tratat subiecte care nu mi-au dat sansa sa inteleg 1. ce greseli n-ar mai face unul dintre ei daca ar primi un nou mandat si 2. ce program electoral are celalalt, care e pentru prima data in cursa. Si mai ales, nu am inteles exact, cu date si cifre de care are nevoie un intelectual, ce vor face fiecare dintre ei pentru a contribui la redresarea economiei tarii noastre.
Am auzit si motivul invocat de domnul Geoana, pentru lipsa din peisaj a domniei sale. Organizarea dezbaterii a fost facuta pe genunchi si nu intr-un mediu universitar ci la un hotel de cinci stele din Cluj - din categoria bancurilor de la Radio Erevan - nu i s-a dat ci i s-a luat si nu era un tractor ci o bicicleta. Il inteleg pe dl. Geoana. Sustin din nou ideea ca pentru a ne profesionaliza trebuie sa ne apucam cu seriozitate si responsabilitate de treaba. Cred ca dialogul este esential in lupta politica romaneasca, asa mocirloasa cum e ea. Ma uit cu jind peste ocean si revad cu placere dezbaterile electorale din SUA. Realmente ma uit cu jind. Dezavuez acele puncte de vedere care spun ca Obama e doar un produs mediatic. Oamenii aceia au avut materialul din care sa faca un produs mediatic. Unii dintre ai nostri nu au nici macar materialul din care PR-istii de mare clasa pot face un produs mediatic. Cred ca e nevoie de o dezbatere responsabila intre candidatii nostri. Cred ca un mediu academic e propice pentru asta - poate Aula Magna a Universitatii din Bucuresti... sau din Cluj, Iasi, Timisoara. Cu un moderator care se respecta si respecta publicul. Un jurnalist impartial si decent. Nu e wishfull thinking, cred ca asemenea specimene exista. Nu ne polueaza insa televizoarele in fiecare seara :)

Am inca o observatie. Atunci cand prezidentiabilii nostri dezbat problema prezentei femeilor in politica si o fac de pe pozitia condescendenta a unor granguri fata de niste fiinte care trebuie protejate si tolerate prin ograda parlamentara sau guvernamentala, ma umple de scarba "gentiletea" marilor nostri oameni de stat. Mi-as dori ca la urmatoarele alegeri sa vad o candidata decenta in cursa prezidentiala. Si nu doar tolerate de partid si de stat. Nu contest faptul ca unele dintre femeile din politica noastra au ajuns prin merite proprii acolo unde sunt. Cred ca acelea ar trebui sa apere integritatea imaginii femeii in politica si ma astept sa condamne public asemenea pozitii si situatii extrem de ofensatoare. Astept cu interes noile subiecte de dezbatere si viitoarele dezbateri, cu subiecte mai serioase si raspunsuri mai responsabile.

miercuri, 21 octombrie 2009

A trecut peste noi si conferinta CSR 09...

Am participat şi în acest an la conferinţa CSR - adica CSR 09 după ce, cu un an în urmă am fost, indubitabil la... CSR 08. Încerc să dau impresii la cald, deşi multe idei şi rezultate nu s-au decantat încă bine. Ca părere generală, am observat în acest an o restrângere a numărului de participanţi arborigeni - adică au fost puţini români care au venit sau care au avut ceva relevant de spus. În schimb a crescut calitatea străinilor invitaţi (cu puţine excepţii, adică aceia care au venit să ne încânte cu "prezentarea" companiilor lor).  Adică acum că a început să ne afecteze şi pe noi serios criza, s-au dus pe apa sâmbetei "bugetele de CSR" - adică de promovare, fiindcă să spui că ai buget de CSR este o mare stupiditate, o exprimare demnă de un pitecantrop sau pitecantroapă (no discrimination). S-a vorbit în engleză, cu toate că aş prefera să avem măcar un pic de verticalitate la astfel de evenimente şi să punem ca limbi oficiale  atât româna cât şi engleza. Nu ne-am mai chinui degeaba noi speakerii români şi i-am lăsa pe traducători să facă o treabă profesionistă. Mai ales atunci când ai în sală o paritate de 20 la 5, români versus străini.

O să încep cu ce mi-a plăcut mai mult ca anul trecut: au fost mai puţini speakeri la fiecare secţiune, iar prezentările acestora au fost mai bine concentrate pe subiectele propuse, atmosfera a fost mai informală, oamenii nu au mai început prezentările cu definiţii ale CSR-ului, au fost mai puţine fiţe şi mai puţine vedete pe metrul pătrat. Oamenii din corporaţii chiar ocupau poziţii cheie în realizarea politicilor de CSR adică aveai de la cine să te inspiri. De asemenea, în prima zi a conferinţei s-au organizat şi workshop-uri, aşa încât toată lumea a simţit că poate să contribuie şi să-şi spună punctul de vedere.

Ce nu mi-a plăcut: prezentările în plen au fost destul de superficiale (adică, cu o singură excepţie, companiile ne-au prezentat la nivel general ce fac ele fără să se oprească în detaliu asupra CUM-ului, adică prezentarea iniţiativelor lor de la idee la impact; am fi putut învăţa mai mult şi înţelege mai bine practicile eficiente), pentru că unii prezentatori s-au lungit peste măsură nu a existat timp pentru întrebări şi în general interactivitatea a fost destul de slabă (cel puţin în cea de a doua zi), nu toţi vorbitorii au fost la mare înălţime, unii chiar ne-au spus destul de multe banalităţi, a fost un mix de academic şi comercial care ar fi trebuit mai bine delimitat.

Au fost două prezentări care m-au ţinut atentă de la început până la sfărşit - cea a ambasadorului Marii Britanii, ES Robin Barnett (despre care am impresia că cunoaşte România şi problemele ei mai bine decât guvernul. Poate că la plecarea de la post cineva o să-i ofere o poziţie de consultat. Ar fi bani foarte bine investiţi, după părerea mea) şi Andrew Marshall Roberts (Directorul pentru responsabilitate corporativă de la Standard Life). Ambasadorul Marii Britanii a vorbit despre necesitatea investiţiilor "verzi", despre ecologie, stoparea risipei, amprenta de carbon a poluării, despre lipsa toamnei în Bucureşti şi despre politici publice menite a creşte responsabilitatea faţă de mediu. Andrew ne-a vorbit despre un program pe care compania lui (din domeniul serviciilor financiare) l-a implementat în sistemul educaţional scoţian, prin care copiilor li se face educaţie financiară - cum să economisească, să investească, să devină antreprenori şi să creeze plus valoare. Tot el ne-a informat de existenţa unor studii care spun că până la vârsta de 12 ani în general poţi să ştii care e profilul tău financiar - adică dacă eşti spender sau saver. E bine că firma pe care o reprezintă foloseşte aceste date pentru a educa tinerii şi nu pentru a-i duce la pierzanie dându-le carduri de credit încă din faşă - din seria mai sunt şi bancheri oneşti.

O sa revin şi cu alte impresii şi mai ales cu site-uri resursă indicate de vorbitori. 

Mulţumiri organizatorilor, printre care am regăst şi 2 foste studente la cursul meu de la FCRP... deci se poate şi iată că voluntariatul contribuie la crearea de plus valoare în educaţie şi dezvoltare.

marți, 29 septembrie 2009

Conferinta CSR 09

Va recomand sa va indreptati atentia catre conferinta CSR 09 care va avea loc in perioada 20-21 octombrie 2009 la Bucuresti. Site-ul de unde puteti afla mai multe informatii este: www.csr09.ro Voi sustine si o prezentare despre inovatia in politicile de resurse umane - bazata pe cercetarea tezei de doctorat si de asemenea voi modera una dintre sectiunile referitoare la dezvoltarea comunitara.
Spuneti mai departe pentru ca vorbim deja de un eveniment cu traditie pe scena de business si comunicare din Romania - conferintele se organizeaza din 2006 si trebuie sa recunosc ca in fiecare an am gasit speakeri de calitate de la care am avut ce sa invat.

luni, 28 septembrie 2009

Despre maniere

Am fost săptămâna trecută la concertul susținut de orchestra radioului din landul Bayern, care a interpretat magistrat în cadrul Festivalului George Enescu lucrări de Beethowen, Wagner și Strauss. Fac parte din categoria de melomani care nu merge la concerte doar când sunt festivaluri ci și în rest. M-am regăsit la Sala Palatului joia trecută cu mulți asemenea mie dar și cu rasa de melteni și meltene (dacă acesta e femininul termenului) care veniseră pentru prima dată în viață la un concert, fiindcă ne cântau nemții și e de bonton uneori să pui paietele pe tine și să te lauzi că ai fost la concert la fetele de la coafor. Ele aveau sarmale în cap, iar el pantofi lucioși. Meltenii convertiți pe loc în melomani nu știau, evident, că între părțile unui concert sau între părțile unei simfonii NU se aplaudă. Și atunci când orchestra termina câte o bucată se auzeau aplauze - ori răzlețe ori de grup - căci uneori meltenii se adună laolaltă fiindcă așa le-a plătit firma locurile. Lângă mine stătea un domn care se vedea că se pricepe la muzică pentru că înainte de concert discuta cu niște prieteni că era nerăbdător să vadă cum va ataca dirijorul simfonia a 7-a. L-am auzit razant într-o pauză de discuții ale unor doamne din spatele meu care comentau ultimele evoluții din senatul Universității București. Deh, m-am nimerit între intelectuali. Mă distra conversația tuturor de dinainte de concert și le observam și pe plasatoare cum își fac treaba. După care a început poate cel mai frumos concert de muzică simfonică la care am fost în viața mea - dirijorul și orchestra erau unul. Aveai senzația că la toate instrumentele cântă una și aceeași persoană - atâta erau de bine armonizate ca sunet și încadrate ca timing. Și a urmat prima pauza, după prima parte a simfoniei a 7-a. Și după minunea bavarezilor s-au exprimat meltenii...cu aplauze. Domnul de lângă mine și-a îngropat fața în palme exclamând: Nu, nu se poate!, iar doamnele din spate au comentat vitriolic despre necunoștința mitocanilor. Am trăit și eu experiența ridicolului împreună cu toată sala. Interesant este că s-a aplaudat și în celelate pauze, așa încât la un moment dat cineva a strigat: Șșșșt! către colțul sălii unde se concentraseră meltenii ce nu voiau să învețe. Am trăit apoi sublimul cu interepretarea lui Strauss și apoi interpretarea jucăușă a unei polci (cred!) pe modelul Concertului de Anul Nou de la Viena. A fost primul concert la care merg când orchestra s-a retras înaintea publicului și înainte ca acesta să termine de aplaudat, după ce dirijorul fusese chemat la rampă de peste 10 ori în acea seara, iar sala era în picioare. Gustul sublimului a fost extraordinar, dar am simțit și ridicolul, motiv pentru care doresc să la mulțumesc meltenilor care au aplaudat când nu trebuia. Doar așa puteam să merg acasă nu doar cu capul în nori ci și cu picioarele pe pământ, prin țărâna de București.

joi, 17 septembrie 2009

Mesaj de trezire

Se pare că am avut de a face cu un hoax așa încât numele persoanei care a scris mesajul postat ieri nu corespundea cu realitatea. Păcat, fiindcă mesajul spunea cu mare curaj lucrurilor pe nume! Oricum, datorând Cezarului ce e al Cezarului... am șters mesajul. Puteți să-l mai consultați pe net sau pe la prieteni ținând totuși cont de faptul că persoana căreia i se atribuie nu e autorul sau expeditorul de drept.

Ne întoarcem la responsabilitate. Deși ne bucurăm de beneficiile lui web 2.0, totuși nu e prea plăcut când cineva ne fură identitatea, pentru motive pe care nu are sens să le dezbatem aici. O să mă întorc cu un post despre iresposabilitatea digitală. Până atunci, enjoy vacanța rămasă! :)

luni, 14 septembrie 2009

Despre haiducia urbana - continuare

Incercând cu ceva vreme în urmă să pescuiesc din biblioteca părinților mei o carte pe care să o citesc pe trenul fatidic Bistrița/București (un voiaj care poate dura până la 12 ore, în nopțile bune ale CFR-ului) l-am descoperit pe Dan Puric - mimul și autorul. Mi-a fost semnalată de către un coleg și o înregistrare a acestuia, într-un exercițiu magistral de public-speaking, pe o scenă improvizată dintr-o catedră. Linkul la care-l puteți urmări este: http://www.bogdangrigore.ro/2008/07/dan-puric-video-indoctrinarea-poporului-roman/
Cu mențiunea că amicul care l-a înregistrat a avut o idee complet nefericită în a da acest titlu înregistrării. Domnul Puric nu îndoctrinează pe nimeni. Calitatea înregistrării e foarte bună așa că vă rog să treceți de etichetă. Cum spunea maestrul Will: ”What's in a name?” E de reflectat mai ales la ceea ce domnul Puric numește demascare, demistificare, desconspirare. La ideologia economică, la faptul că ne construim identitățile în funcție de ceea ce consumăm. Și mi se pare interesantă întoarcerea la cuvinte ca rost, rânduială, omenesc și la atitudinea echivalentă lor. Devin din ce în ce mai convinsă de faptul că într-o societate guvernată de omenesc și omenie atât în viața personală cât și în aceea profesională n-ar trebui să mai vorbim de o responsabilitate sau alta. Aș fi prima care ar înregistra și demasca futilitatea demersului studierii CSR-ului. Până atunci însă, mai rescriu cu patos o pagină la teza de doctorat :)

vineri, 11 septembrie 2009

Despre haiducii urbani


Cu ceva vreme în urmă, un prieten mi-a trimis un mesaj haios care circulă pe internet și care

mi se pare că reflectă foarte bine o atitudine care mi-aș dori-o mai prezentă în spațiul public românesc. Îndrăzneala! Nu tupeul sau bășcălia, ci pur și simplu îndrăzneala. Îndrăzneala de a trimte unui creditor un asemenea mesaj. Îndrazneala de a cere unei companii ca Vodafone, despre care am aflat de curând ca a decis să repatrieze spre investitori tot profitul făcut în România - să nu facă asta mergând până la amenințarea cu boicotarea serviciilor. Îndrăzneala de a te opune celui puternic fiind înarmat doar cu argumente civice și drepturi civile pe care le ai în calitatea ta de cetățean. O îndrăzneală care să se reflecte într-o acțiune de gherilă și haiducie urbană (nu fac reclamă mascată nici unui post de radio), de ceea ce englezii numesc activist/civil unrest. Nu spun ca ar trebui sa ne legăm cu lanțuri de intrarea de la Vodafone - deși și asta se poate, spun ca, fiecare la nivelul nostru trebuie să arătăm că găsim unele decizii corporatiste sau politice ca inacceptabile și arătăm că nu suntem dispuși să fim ignorați. Că opinia noastră trebuie să conteze.

vineri, 28 august 2009

Despre docilitatea organizationala și universitară

Va supun atenției un articol excelent al profesorului Adrian Paul Iliescu din Cotidianul, ce poate fi accesat la adresa următoare: http://www.cotidianul.ro/exodul_competentelor-96385.html. Pentru mine articolul nu e interesant din perspectiva exodului de creiere ci din perspectiva împământenirii unei cutume organizaționale în foarte multe dintre organizațiile românești. Atitudinea de tipul mergem pe burtă, tăcem din gură și facem mumos, nu ne contrazicem șefii și primim promovarea. Are atât de multă dreptate profesorul Iliescu! Am văzut această atitudine și în companii și în ONG/uri (acel tip de organizație în care atitudinile trebuie să fie mai informale și mințile mai deschise). Sunt unele organizații cu care am lucrat sau lucrez în care angajații nu au curajul să spună ceea ce gândesc în fața șefilor. Și dacă mai ai și nenorocul de a da peste vreo troglodită sau troglodit de manager care reacționează isteric la idei noi și inovative te-ai ars...mai bine schimbi locul de muncă.
Am observat tendința docilității și la studenți. De puține ori am avut de a face cu studenți care mi-au pus provocări intelectuale mie ca profesor. Uneori chiar mă distrez spunându-le aberații doar ca să-i văd cum reacționează și e de-a dreptul îngrijorător să văd câți dintre ei înghit informația nefiltrată, doar din lenea de a gândi sau - și mai îngrijorător - de frica de a ”nu fi luat la ochi răi” de vreun profesor deținător al adevărului absolut, dacă spui ceea ce gândești, sau îl contrazici, sau îi spui că ar avea dreptate dacă ar preda la o școală din Evul Mediu. Desigur, mai am de a face și cu studenții răspunsurilor evidente - adică aceia care pun de obicei întrebări retorice doar pentru a fi băgați în seamă de profesori (cred ei) sau aceia ai întrebărilor absurde - care necitind nimic, nefiind documentați și uneori neatenți la ceea ce predai, se trezesc întrebând ceva fără legătură cu subiectul sau domeniul de activitate. Repet, mi-ar plăcea să găsesc o sală de studenți gata de dezbatere, nu o masă amorfă de scribi gata să ia notițe. Și am încercat să fac un experiment în scurta mea carieră de dascăl. Le-am dat să citească înainte de o prelegere pagini scanate de mine și trimise tuturor pe email. La următorul curs am avut mai puțini studenți prezenți, iar dintre cei care erau în sală citiseră 2 sau 3 persoane doar. L-am considerat un succes... cam amar. Mă întorc la docilitatea organizațională. Atâta timp cât nu le inculcăm viitorilor angajați dorința de dezbatere, de căutare și argumentare, motivația bătăliei până în pânzele albe pentru o idee sau pentru a-ți demonstra (argumentat, repet) dreptatea, o sa avem nu doar companii de docili ci o populație de docili. Aproape că-mi vine să spun la fiecare început de an universitar că-i invit pe studenți la rebeliune și la măcel intelectual... cine știe, poate anul asta chiar o sa am parte de o generație care să-și ascută intelectul și să-mi împlinească dorința.

marți, 11 august 2009

Despre caracter si integritate la femei

De cate ori ma intalnesc cu colegul Cristi Ducu ne apuca amiezele povestind - el despre importanta pe care o are un Ethics and Compliance Officer in organizatii, eu cum ca nu e nevoie de asa ceva pentru ca 7 ani de-acasa si un dram de caracter si integritate sunt suficiente pentru a-l ajuta pe un manager sa ia deciziile corecte de afaceri. Adicatelea, acele decizii care respecta principiile sustenabilitatii si ale CSR in administrarea afacerilor astfel incat sa nu prejudiciezi prin actiunile tale ci mai mult, sa contribui la bunastarea societatii. Caracterul si mai ales integritatea sunt rara avis, si, dupa cum spune Solomon (1993) sa te comporti asa nu te invata nici o scoala de afaceri. Am avut sansa de curand sa intalnesc acest gen de oameni, oameni care iau decizii grele de biznis, decizii dificile de administrare a unor proiecte sau programe si care, fideli unor valori, tin sa faca lucrurile bine pana la capat, pentru ca cred in constanta, in calea de mijloc, in compromis si negociere si, mai ales, in atingerea rezultatului. E formidabil! Dar gasesti prea rar asemenea specimene, ele nu pot produce schimbarea. Ele sunt doar picatura de apa curata care cazand in mocirla zilnica se imbiba de noroi sau se sting in pulbere. Intalnesc in schimb mult mai des profilul contrar de manager. Omul a carui viata e condusa de principiul penuriei. Si acest principiu, cred eu, e "foarte" caracteristic poporului roman - ii vine manusa. E vorba de frica foametei, de eterna senzatie de insatietate. Cu cat mananci mai mult cu atat ti se pare ca vei fi mai flamand data viitoare. Nu stiu unde citeam despre asta... cred ca tot pe un blog... sau poate in Dilema Veche. Romanul iese la verde ca sa haleasca. Mici, bere, fripturi...cat mai mult si mai variat. Sunt putine exceptiile - aceia care ies sa faca miscare. Toti mananca de ai impresia ca vine sfarsitul lumii si trebuie sa-i prinda satui. Acest tip de frica, sau cred ca pot sa-l numesc deja complex, se intampla si in lumea afacerilor. Sa va dau exemplul unei troglodite, intalnita de curand pe ogoarele patriei. Ai putea spune ca e o femeie de afaceri de succes, asta daca n-o cunosti si, nu iti dai seama ca nu numai motivul profitului o mana in lupta ci si distrugerea. Adica nu vrea doar bani, vrea si cenusa de pe tolba lucrului pe care l-a distrus. Vrea sa aiba tot, sa controleze tot, sa stie tot si numai in termenii ei. Iar cand nu primeste ceva, tese o increngatura de atze, comploturi si masinatiuni ca sa obtina. E genul de om care se construieste doar pe sine, n-are nici o relatie sustenabila in viata profesionala, iar comportamentul zilnic variaza intre histrionic si victima lesinata dar mieroasa. Sunt putine studii care vizeaza femeile manager si integritatea lor sau lipsa lor de integritate, dar cred ca Romania ar putea fi genul de tara propice pentru o asemenea cercetare. In fond, in istoria noastra au fost suficient de multe descreierate care au facut mult rau - in politica de exemplu - si sa luam doar personajele cu nume de Elena. N-as vrea sa vorbesc de rau reprezentantele genului din care provin, mai ales ca ma revendic de la Rim putin feminista, insa lipsa completa a compasiunii si integritatii unora dintre femeile pe care le cunosc si care au ajuns in pozitii de putere este incredibila. Sunt mai imature ca pustimea si extrem de nesigure pe ceea ce au. Sa le explice cineva ca o sa ni se dea tuturor cate putin ca sa ajunga si la urma... sa primeasca si ele. Mai ales ca in cazul unora , cele din urma nu inseamna ca vor fi cele d-intai. Sa fie primit! 

sâmbătă, 11 iulie 2009

Our last summer! - tema off topic

Asa se cheama cantecul meu preferat al formatiei ABBA :) si il aduc in discutie pentru ca intotdeauna cand termina o noua generatie de studenti, tu ca dascal, ai o oarecare nostalgie. S-au terminat licentele si disertatiile si cu aceasta ocazie a absolvit si prima generatie de studenti - universitar la care am predat. Nostalgia nu e legata de faptul ca tinerii pe care ai incercat sa-i formezi si sa-i pregatesti iau viata in piept cu entuziasm (ceea ce e, in fapt, mai degraba imbucurator) ci ca acest an trece si peste tine. Si prins in caruselul cursuri, seminarii, proiecte, conferinte e greu sa te opresti si sa tragi aer, sa evaluezi si sa reflectezi asupra a ceea ce a insemnat aceasta generatie fata de altele.
Parerea mea este ca studentii care tocmai au terminat au fost mai degraba impartiti doua categorii: foarte buni si slabi. N-am observat o prezenta crescuta in zona mediei - evident asta e doar observatia mea. Insa e ingrijorator, pentru ca sistemul educational ar trebui sa scoata mai degraba o cohorta consistenta de studenti la si peste medie, restul slabi si evident si mai putini, varfurile. Acum exista posibilitatea ca facultatea noastra sa atraga mai degraba elite la invatamantul universitar de zi - ceea ce nu e exclus avand in vedere cat e de grea admiterea sau ca, poate dupa mai multe generatii, e nevoie ca si referentialul cadrelor didactice sa se schimbe. Daca pana acum consideram ca un student e foarte bun daca facea un proiect coerent si corect metodologic, poate ca asta ar trebui sa o consideram norma si sa cerem de la varfuri excelenta. Adica sa ridicam stacheta pentru cei care vor sa fie premianti, pentru ca se poate. Studentii nostri fac cercetare si pot fi partenerii nostri in redactarea de articole stiintifice trimise la conferinte nationale (am 2 exemple de actuale absolvente care au facut fata cu brio unei asemenea sarcini). Asta inseamna ca schimbarea paradigmei trebuie sa fie facuta si in mintea profesorilor, in modul in care ne organizam cursurile si in ce le cerem studentilor nostri. Cerandu-le mediocru vor face mediocru. Cerandu-le mult si implicandu-i ca parteneri in activitatile noastre, si noi si ei putem atinge niste standarde mult mai inalte. E doar o chestiune de vointa si mentalitate. Si la noi si la ei! Succes in tot ceea ce fac actualilor absolventi. Si sper sa va revad la intalnirea de 10 ani :)

marți, 9 iunie 2009

Lucrarea prezentata la Cambridge

Dragi cititori de blog,

Vestea cea mare a zilei este ca lucrarea realizata de profesorul Bortun si de mine si prezentata la Cambridge a fost postata pe site-ul acestei universitati.

Puteti citi lucrarea si apoi sa-mi semnalati comentariile voastre pe blog.

Adresa de web unde se gaseste lucrarea este:

http://www.crassh.cam.ac.uk/page/368/papers-b--poverty-23-may.htm

Lectura placuta!

luni, 8 iunie 2009

Corporatia

Am auzit despre filmul The Corporation inca de acum 3 ani, de cand am decis sa fac teza de doctorat in domeniul responsabilitatii sociale corporative. Am cumparat intre timp si cartea omonima scrisa de Joel Bakan, si, fara sa fi vazut filmul, tind sa cred, bazandu-ma pe intuitia feminina, ca de data asta - ca si de alte dati - cartea bate filmul. Am citit si biografia autorului, pe care il credeam dupa reputatie un activist ONG-ist de tip Green Peace care s-a legat cu lanturi de vreun gard corporatist ca sa strige cu ura proletare la top manageri ca sunt corupti si insensibili la problemele sociale. In schimb omul are background academic - e profesor de drept la Universitatea British Columbia, fost asistent al unui judecator din Curtea Suprema de Justitie din Canada. E absolvent de Oxford. Face parte din generatia de creativi culturali, sau din generatia care a reusit sa dezvolte o constiinta sociala in afara paradigmei dominante - neoliberala.
Bakan spune ca o corporatie este o creatura psihopata. De ce? Si aici Bakan il citeaza pe dr. Robert Hare - un psihiatru renumit. El spune, o corporatie este psihopata pentru ca este interesata in mod singular de sine, este iresponsabila pentru ca in incercarea de a-si atinge scopurile ii supune pe toti ceilalti riscurilor, este manipulatoare fata de toata lumea inclusiv opinia publica, are accese de grandoare, ii lipseste empatia si are tendinte asociale. Corporatiei nu ii pasa de victimele sale, nu accepta asumarea responsabilitatii pentru faptele sale si nu are regrete. Corporatiile se relationaza cu ceilalti intr-un mod superficial - se prezinta publicului intr-un mod atractiv, dar aceasta imagine nu reprezinta imaginea reala a organizatiei. (Bakan, 2005, 57). Carte are o multime de idei bune si cred ca citindu-l pe Bakan am inteles de fapt care este legitimitatea prima in baza careia corporatiile sunt obligate in relatiile cu societatea sa manifeste responsabilitate. Despre asta, mai mult, in teza mea de doctorat insa. Pentru cei pasionati de RSC recomand citirea lui Noam Chomsky. La finalul cartii lui Bakan este reprodus un interviu cu marele om de stiinta. Reproduc in continuare un citat: "Presiunea asupra corporatiilor pentru a deveni mai responsabile social vine din faptul ca incepe sa le fie pusa sub semnul indoielii legitimitatea. In fond, drepturile corporatiilor si chiar existenta lor nu sunt cioplite in piatra - ele pot fi dizolvate daca fac rau." De ce societatea pedepseste un om care face rau si nu pedepseste corporatii care fac la fel de mult rau si poate mult mai multor oameni? Just think about it!

marți, 26 mai 2009

Workshop la Cambridge

Am fost in weekendul trecut sa prezint impreuna cu profesorul Bortun o lucrare scrisa in co-autorat la CRASSH in Cambridge. Tema seminarului a fost relatia dintre corporatii si saracie, pornind de la teoria lui Prahalad - Bottom of Pyramid (BOP). Ideea lui Prahalad si Hammond, co-autori ai teoriei, este ca firmele pot face profit daca se adreseaza cu strategii bine alese (tinand cont de variabilele: produse, calitate, nevoi, cultura) imenselor piete formate din saracii planetei. Este bine-cunoscut in literatura de specialitate cazul Hindustan Lever (parte a gigantului corporativ Unilever) care a luat hotararea de a produce marfuri speciale pentru India, la o calitate aproximativ echivalenta cu ceea ce facea pana atunci, insa din ingrediente locale si mai ieftin.
Lucrarea noastra le-a propus participantilor la conferinta sa se uite la saracie din perspectiva culturala si studiul de caz a fost acela al saraciei structurale a tiganilor/romilor din Romania. In curand lucrarea noastra va fi postata pe site-ul CRASSH pentru a fi citita si de cei interesati din Romania.
Cambridge-ul ramane orasul universitar pe care il prefer. Am stat intr-un Starbucks dintr-o librarie lucrand la prezentarea pentru a doua zi si m-a impresionat civilitatea oamenilor - studenti, profesori sau turisti isi sorbeau cafeaua in liniste, oamenii lucrau la laptopuri, internetul era cu acces gratuit, era o zumzaiala creatoare; nimeni nu vorbea tare la telefon, nu injura sau nu avea soneria data la maxim. In plus, lipsa totala de manele. In centrul orasului e zona pietonala si pentru biciclisti - ce mai, raiul academic pe pamant :)

marți, 19 mai 2009

Dă-le notă angajatorilor din România! - partea a II-a -

Cu ceva vreme în urmă am postat un chestionar care invita utilizatorii activi ai site-ului www.desprefirme.com să le dea note angajatorilor. Pe lângă faptul că vizam prin acest demers rezultate știițifice relevante despre cât de bine sau nu sunt respectate drepturile angajaților în companiile românești, avantajul celui care completează e și acela că după 15 minute află care sunt mai exact beneficiile de care trebuie să se bucure în relația cu angajatorul, devine mai informat, mai conștient și mai puternic.

Ce am constatat este ca mulți dintre utilizatori sunt, puși în fața situației în care trebuie să reacționeze sau să face ceva, la fel de mioritici și indiferenți ca aceia care nici măcar nu s-au înregistrat, care doar citesc pe net, se indignează dar se lasă abuzați în continuare de șefi satrapi, arbitrari și incompetenți. Sau care, din contră, deși se simt bine în compania în care lucrează fierb într-o zeamă călduță și nu se mai obosesc să gândească ce merge mai bine ca să le spună și altora.

Există o teorie a persuasiunii care se cheamă ”piciorul în ușă” – adică îi ceri omului un acord inițial pentru un fapt mărunt pentru ca apoi să crești miza față de care îi ceri acordul. Legitatea pe care se bazează această tehnică de persuasiune este că oamenii tind să fie consistenți cu ei înșiși, de aceea cel care persuadează începe cu pași mici și care nu implică renunțarea la valori, convingeri sau credințe ci mai degrabă ceva general și non-amenințător pentru confortul persoanei.

Să ne întoarcem după această scurtă paranteză la situația noastră. Dacă utilizatorii acestui site fac un pas mic și-și cunosc mai bine drepturile, apoi le conștientizează și reflectează asupra lor, e posibil ca în pasul următor să facă și ceva pentru a ieși dintr-o situație. O să continui povestea de data trecută. După ce mahărul din resurse umane și-a concediat o angajată pentru că a cerut bonusul ce i se cuvenea după munca prestată anul trecut, a aflat că angajata concediată se mai conversa din când în când cu o colegă ce muncea în continuare în firmă. Așa că, în lipsa ei a verificat mesajele de pe calculatorul angajatei rămase și a găsit, citind schimbul de mesaje dintre cele două, niște epitete la adresa lui care i-au deranjat imaginea de sine. Urmarea? A strigat la angajata a cărei corespondență a violat-o să-și depună EA demisia. Juna, prost sfătuită și speriată a cedat presiunii și s-a cerut afară din firmă. A plecat cu mâna goală pentru că nu a îndrăznit să apeleze la ajutorul unui avocat specializat în dreptul muncii, care l-ar fi pus la punct pe mitocan. Poate că tot ar fi plecat până la urmă, dar cu o gaură în buzunarul patronului, ceea ce parcă n-ar fi fost așa de rău…pentru onoarea șifonată și clondirul cu mastic.

Unde bat cu această poveste? La ușa chestionarului pe care vă îndemn din nou să-l completați. Faceți din acest demers primul vostru act civic, primul pas înaintea altora mai semnificative, aducătoare de plus valoare personală. Dacă stăm cu mâinile în sân n-o să facă nimeni nimic pentru noi. Nu știu dacă rezultatele acestui chestionar vor schimba politici publice, mi-aș dori asta. Însă promisiunea mea este că voi face de rușine sau de laudă (depizând de opiniile și opțiunile exprimate de voi) angajatorii români la toate conferințele internaționale la care o să particip. Și vă mulțumesc anticipat acelora care-mi oferiți această șansa!


ps.: Pentru aceia dintre voi care vor sa dea o mana de ajutor, rugati-va prietenii sau cunostintele de prin firme sa-si faca un cont pe site-ul www.desprefirme.com, pentru a completa chestionarul si a-si aduce contributia la cunoasterea aplicata domeniului. Multumesc :)

duminică, 17 mai 2009

Ce se mai publica in Romania...

Am fost saptamana trecuta la lansarea cartii colegei mele Loredana Ivan si am un singur comentariu.. what a speech. I-am citit si cartea, despre care Loredana ne-a avertizat ca e mai degraba academica - asa e! Insa e admirabil de bine scrisa. Astept cu interes cartea promisa de popularizare a psihosociologiei.

Va recomanda doua carti, ce trebuiesc citite cumva in oglinda, care ating subiecte de RSC. Prima, a lui Thomas Friedman, Lexus si maslinul, aparuta la editura Polirom in 1999/2008 - un jurnalist castigator de premiu Pulitzer, destul de controversat insa printre teoreticienii de RSC si cea de a doua scrisa de Joseph Stiglitz - Mecanismele globalizarii, aparuta tot la Polirom in 2006/2008. Stiglitz, parintele teoretician al globalizarii este castigator al premiului Nobel pentru economie in 2001; a fost consilier al presedintelui Clinton si a lucrat la Banca Mondiala.

Lucrarile trebuie citite in oglinda, pentru ca ele sunt perspective cumva opuse asupra aceluiasi fenomen. Mai mult, am regasit in cartea lui Stiglitz un fel de scuze pentru modul in care BM si FMI au contribuit la gestionarea precara a tranzitiei catre economia de piata in cazul tarilor din Europa de Est. Ceva ce profesorul Catalin Zamfir spunea in al sau volum "O analiza critica a tranzitiei", aparuta la Polirom in 2004.

Spor la lectura!

miercuri, 6 mai 2009

Dati note angajatorilor romani! (cercetarea tezei mele de doctorat)

Postez pentru voi mai jos un text pe care l-am scris in deschiderea newsletter-ului site-ului www.desprefirme.com, site care gazduieste chestionarul pe care o sa-l folosesc in adunarea de date pe care o sa bazez cercetarea tezei mele de doctorat.

Pentru a-l completa, va rog sa accesati site-ul: www.desprefirme.com si sa va indemnati si prietenii si colegii sa faca acelasi lucru. Va ofer in continuare o argumentare pro domo :)


Cât de bine stii care sunt drepturile pe care le ai în calitate de angajat al unei companii din România? Stiu ca suna a întrebare retorica, stiu ca nu te-ai obosit sa citesti Codul Muncii dar mai stiu ca atunci când esti supus unui abuz din partea unui patron ti-ai dori sa stii ce sa-i faci… din punct de vedere legal.


Ma întreaba multi prieteni, mai ales acum, când criza e scuza perfecta pentru orice comportament corporativ imaginabil: e ok ca atunci când o colega a spus într-o sedinta ca asteapta sa i se plateasca bonusul pe anul trecut, seful – de altfel un mahar în resurse umane – sa-i comunice ca e incompetenta, sa-i spuna sa-si ia lucrurile si sa paraseasca firma în 30 de minute? Normal ca nu! I-ar spune asta si un absolvent de scoala generala. Întrebarea pe care trebuie sa ne-o punem este daca acest comportament este unul generalizat în toate firmele sau corporatiile din România, pentru ca daca e asa… Houston, we have a problem! Este de asemenea posibil ca asemenea cazuri sa fie doar exceptii.

Nu putem da un raspuns categoric, pentru ca pâna în acest moment nu s-a facut o cercetare la nivel national pe aceasta tema. Am spus: pâna în acest moment, pentru ca site-ul www.desprefirme.com va propune sa completati un chestionar de diagnoza a respectarii drepturilor angajatilor în companiile din România. E momentul sa-i facem de râs, sa-i laudam pe angajatori, sau, pur si simplu sa spunem adevarul si sa fim obiectivi.

Completeaza chestionarul! Pentru ca dureaza 15 minute si, mai ales, pentru ca fiecare item al lui reflecta un tip de drept de care beneficiezi în exercitarea activitatii în compania în care lucrezi. Vei deveni mai informat si mai constient de drepturile tale atunci când alegi compania pentru care lucrezi, când negociezi contractul de munca sau când parasesti compania pentru alte zari… mai albastre.


Camelia Crisan este doctorand în sociologie, lector universitar la Facultatea de Comunicare si Relatii Publice – SNSPA. Este preocupata de responsabilitatea sociala a corporatiilor (RSC) din România, mai ales de respectarea drepturilor angajatilor. A participat la conferinte internationale pe aceasta tema (Manchester, Ashridge), realizând si o cercetare pe top 100 companii din România privind adoptarea politicilor si practicilor de RSC.

duminică, 3 mai 2009

De ce CSR se traduce in romana: responsabilitate sociala CORPORATIVA

Am ascultat cu mare incantare la conferinta RSC a FCRP / SNSPA prezentarea lucrarii profesorului Hoffman si de la domnia sa am primit o argumentare pentru ca de acum inainte mediul academic romanesc sa foloseasca la traducerea termenului de corporate social responsability sintagma responsabilitate sociala corporativa spre deosebire de responsabilitate sociala corporatista.

Profesorul Hoffman a inceput prin a expune cateva chestiuni care stau la baza doctrinei corporatiste, asa cum rezulta din documentele Uniunii Europene. Prima idee e aceea ca natura nu mai exista in starea pura din imaginarul nostru colectiv - natura este in lumea moderna proprietatea cuiva, a unui singur proprietar cel mai adesea, nici macar a unei comunitati. Aerul a ramas singura resursa gratuita si universala a planetei si cateva bucati din oceanul planetar - poate de aceea protocolul de la Kyoto reglementeaza mai degraba emisiile de gaze - pentru ca alte reglementari s-ar lovi de inalienabilul si intangibilul drept al proprietatii.

Corporatismul ca doctrina a secolului XXI de aceasta data, tine de impartirea puterii tuturor participantilor corpusului social si are in centrul sau ideea parteneriatului - unde relatia dintre partile corpusului social ar trebui sa se transforme dintr-o competitie acerba intr-o competitie cu suma nula (adica toti pierd sau toti castiga). Asadar corporatismul este mai degraba un concept ce tine de o strategie institutionala care trebuie sa le permita actorilor sa coopereze si sa castige impreuna. Responsabilitatea sociala corporatista este in acest context o noua schema de concepere a capitalismului modern - ca o cooperare intre elitele cunoasterii si elitele puterii.

In continuare profesorul Hoffman s-a referit la rolul pe care trebuie sa-l aiba universitatile si institutiile educationale in acest proces. Ele trebuie sa-si orienteze cercetarea si proiectele de invatare spre oferirea de servicii, pentru ca rezultatul procesului educational sa fie in fapt formarea elitelor cunoasterii.

In societatea capitalista moderna elitele cunoasterii trebuie sa imparta puterea cu elitele politice. Si acesta ar trebui sa fie inceputul unui proiect de reforma profunda a Romaniei daca vrem sa ajungem intr-o modernitate reala, nu in una intarziata. In Romania elitele trebuie recunoscute si nu instituite (vezi teoria selectiei sociale negative a lui Eminescu). Nu trebuie sa ne propunem sa ardem etapele, nici sa ajungem din urma statele dezvoltate, strategia noastra de dezvoltare durabila trebuie sa fie crearea acestui melanj intre elita politica si elita a cunoasterii.

Profesorul Bortun a replicat ca in timp ce Europa urmareste acest deziderat la noi in tara scad bugetele de cercetare, ceea ce inseamna ca Romania alearga pe alt stadion si de asta data. Replica profesorului Hoffman a fost ca din pacate nici macar asa de buni nu suntem sa alergam pe alt stadion, noi alergam in continuare in jurul casei.

Daca noul corporatism tine de impartirea puterii atunci RSC tine de corporatie, adica de organizatie, firma, companie - de aceea vorbim de responsabilitate corporativa.

Corporatismul include responsabilitatea corporativa, un argument suplimentar fiind acela adus de Vogel (2005) ca pentru a balansa puterea dintre o corporatie si grupurile ei interesate e mai usor sa schimbi practicile corporative decat politicile publice care le guverneaza - mai ales atunci cand elita politica se supune unui singur stapan si acela nu e nici poporul si nici etica sau caracterul.

vineri, 24 aprilie 2009

Cea mai mare initiativa filantropica din Romania

Ieri s-a lansat la BCU programul Biblionet - Lumea in biblioteca ta! implementat in Romania de catre IREX cu finantare de la Bill si Melinda Gates Foundation. Este cea mai mare initiativa filantropica din Romania, avand o valoare de 26,9 milioane dolari. Este vorba de programul Global Libraries al Fundatiei care se implementeaza in 13 tari concomitent. Programul se adreseaza bibliotecilor publice si nu consta doar in oferirea gratuita a unor calculatoare si a accesului gratuit la internet ci urmareste sustenabilitatea prin transformarea bibliotecii intr-un centrul de dezvoltare comunitara si a bibliotecarului intr-o persoana resursa la nivel local. (www.biblionet.ro)

Pe langa initiativa Bill si Melinda Gates Foundation, parca toate celelalte initiative "mioritice" de asa zisa responsabilitate sociala corpotativa, adica bani pesin de PR par si sunt ... apa de ploaie. Cand auzi de initiative corporative care apar pe la toate televiziunile si care se lauda cu sume ridicole de bani investiti in te miri ce initiativa comunitara - mai marcam o pista de biciclete, mai punem o pancarta sau niste semne de umbrela verde - incepi sa intelegi de ce in Romania CSR=PR.
Cred ca, cu putine exceptii din perioada interbelica - vezi familia Ratiu si casele pentru muncitori facute la Campia Turzii dupa modelul Cadbury, Romania nu are si nu a avut filantropi reali. Pentru a fi filantrop trebuie sa ai un spirit dezvoltat al cetateniei, sa-ti pese de concetateanul tau, sa stii ca nu puteti evolua tu si vecinul tau decat daca evoluati si progresati impreuna. Degeaba iti faci casa mare si-ti pui termopan si parchet laminat daca vaca paste in gradina din fata casei, closetul e in curte, iar pentru a ajunge cu jeepul de prost gust la resedinta circuli pe aceleasi drumuri desfundate si pline de noroi, iar ca sa te speli pe dinti sau pe fata trebuie sa-ti toarne cineva apa din cana, ca in casa cea mare n-ai apa la robinet.
Asta ne e greu sa intelegem noua romanilor, ca daca ii e bine unuia si celorlalti rau, nu putem merge inainte, nu progresam, nu ne dezvoltam. Doar cand mergem toti in aceeasi directie, ascendenta, putem vorbi de starea de bine. Altfel traim in evul mediu intarziat de care vorbea profesorul Bortun.
Respect pentru asemenea initiativa filantropica. Asteptam provincia...

marți, 21 aprilie 2009

Conferinta RSC de la SNSPA

Am folosit vacanta de Pasti pentru a ma odihni si pentru a pune ordine in ganduri. Momentul a fost prielnic si pentru a reflecta asupra conferintei de Responsabilitate Sociala Corporativa, organizata de Facultatea de Comunicare si Relatii Publice - SNSPA. Am participat la sectiunile 1, 3 si 4 si evident la discursurile tinute in plen. Am asteptat cu nerabdare si nivelul discutiilor a confirmat in cazul comunicarii tinute de prof. Adrian Paul Iliescu, care a pus in discutie intr-un mod inedit relatiia proprietari - angajati prin metafora / parabola insulei. Am remarcat comentariile prof. Dobrescu si ale lui Remus Pricopie. Ca de obicei am avut aceleasi dispute teoretice si conceptuale cu Cristi Ducu - punem RSC-ul inaintea eticii sau invers (?), o disputa care s-a cam rezolvat pe afara cu raspunsul ca RSC-ul cuprinde etica in afaceri. Dau la urma Cezarului ce e al Cezarului, profesorul Bortun si-a luat in serios rolul de gazda si din lipsa de timp a renuntat la a-si prezenta lucrarea in plen. Astept cu nerabdare sa o citesc publicata.

In alta ordine de idei, am prezentat 2 lucrari, ambele in co-autorat. Prima si "cea mai principala" a fost prezentarea unei cercetari a cerei metodologie am proiectat-o dupa teoria lui Simon Zadek, incercand sa descoperim in top 100 companii din Romania cat de prezenta si cat de dezvoltata este responsabilitatea sociala. Cercetarea de teren a fost facuta de Data Media (Mihai Andrusenco), iar prelucrarea statistica de Adriana Reveiu. Avem si un rezultat, stim in ce stadiu al modelului Zadek sunt cele mai multe companii romanesti, insa va indemn sa cumparati volumul conferintei pentru a afla amanunte si picanterii. Cea de a doua lucrare care se referea la necesitatea reglementarii in economia actuala a fost realizata impreuna cu doua studente - Andreea Olaru si Alexandra Cojocaru - o dovada ca sub o corecta indrumare studentii nostri sunt cel putin, daca nu mai destepti decat ai lor. Felicitari fetelor!

Las pentru final interventia care a avut in cazul meu un efect de epifanie, interventie pe care o sa o comentez pe larg intr-un post viitor. Este vorba de profesorul Oscar Hoffman - care ne-a explicat diferenta dintre responsabilitatea sociala corporatista si responsabilitatea sociala corporativa. Stim de ce, atunci cand ne referim la corporatii, nu mai avem voie sa spunem decat responsabilitate sociala CORPORATIVA.

Merita citit!

Va propun un interviu excelent acordat de dl. prof Bortun. Din categoria Romania e o tara frumoasa, pacat ca e locuita de romani; acum avem si argumentarea dictonului.

http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/interviu-dumitru-bortun-traim-intr-un-ev-mediu-intarziat-4021403/

luni, 6 aprilie 2009

Integritatea in serviciile publice

Fac parte din echipa unui proiect finantat de Uniunea Europeana, proiect care isi propune realizarea unei metodologii de cercetare a integritatii in institutiile administratiei publice din Romania. Pentru a ne pune pe aceeasi lungime de unda, si eu si ceilalti participanti, am fost rugati de facilitatori sa definim integritatea. Pot spune ca pentru mine, integritatea inseamna adunarea mai multor calitati, insa ea are cel putin doua dimensiuni - una caracteriala si se refera la individ si moralitatea lui, cealalta e sociala sau interpersonala si se refera la modul in care individul construieste, administeaza si concepe relatiile cu ceilalti din perspectiva functiei publice sau corporative pe care o ocupa la un moment dat. Integritatea latenta, cea care exista intrinsec individului se cheama caracter insa e nevoie de o situatie manifesta ca sa poti spune daca un individ e integru sau nu. Proiectul se aplica in trei municipii din Romania, si nu o sa va spun in cazul carora dintre ele, o doamna ziarista a spus: "La noi in oras, inca de cand te dai jos din gara miroase a coruptie!"
Am constatat cu aceasta ocazie ca eu nu am dat niciodata spaga, sau nu-mi amintesc vreun moment in care sa fi dat bani din buzunar direct cuiva care mi i-a cerut pentru un serviciu pe care trebuia sa-l presteze pe gratis fiindca intra in fisa postului. Chiar si atunci cand am intarziat cu platile pentru firma, am preferat sa fiu amendata decat sa inghesui bani intr-un buzunar slinos. Asa incat relatarile unor colegi din municipiile vizate m-au adus cu picioarele pe pamant, intr-o realitate traita de ceilalti mai mult decat mine.
Mi-am pus diverse intrebari - daca spaga e ceva specific romanesc, daca spaga romaneasca are vreo trasatura culturala specifica, daca o sa intereseze pe cineva in cele din urma sa fie declarat integru de cercetarea noastra, etc. Am realizat ca spaga se ia sau se da in toata lumea - la cei civilizati insa, are un nivel mai mare de sofisticare, e mai multa si e mai rara, iar atunci cand se descopera cazuri, cei vinovati sunt pedepsiti. Spaga romaneasca e ieftina si simpla - daca am avea mai multe reglementari sau daca ar fi mai multi condamnati, poate ne-am sofistica si noi. Cred ca auditul de integritate pentru administratia publica o sa conteze in aceasi masura in care integritatea va fi un concept definitoriu si pentru lumea corporativa. Adica, atunci cand o corpotatie va decide ca va investi in acel oras care, pe langa oportunitati economice, are si o administratie cu un scor mare de integritate, atunci va conta cat de curat e domnul primar si municipalitatea pe care o pastoreste. Mai cred ca integritatea va spori atunci cand ea va deveni o valoare pentru din ce in ce mai multi dintre concetatenii nostri, cand valorile societatii noastre se vor intoarce in matca normalitatii si o sa incetam sa ne indignam ca pe oierul Becalli l-au ridicat mascatii de pe strada, iar un judecator a decis ca trebuie sa stea in arest. Sper sincer ca aceasta miscare sa fie sfarsitul becaleoliticului si intoarcerea la firesc.

duminică, 29 martie 2009

Cate ceva despre planeta... si nu numai!

Am terminat de citit o carte care mi-a deschis ochii in domeniul protectiei mediului si nu numai. Am mai citat din ea: "Cradle to Cradle" de William McDonough si Michael Braungart, aparuta in 2002 la New York: North Point Press. Am un stil de citire si invatare pragmatic - studentii de la cursul meu de formare profesionala stiu ce inseamna :) - si in timp ce citesc o carte nu pot sa ma opresc din a-mi imagina cum ar arata puse in practica multe dintre ideile, conceptiile sau teoriile care-mi trec prin fata ochilor. Desi este o carte clasica a domeniului, pot sa pun pariu ca nici unul dintre activistii romani in domeniul mediului nu a pus vreodata mana pe ea. Un om care citeste aceasta carte, are, din momentul in care o termina, un alt discurs referitor la protectia mediului, planeta, viata pe care o traim, calitatea acesteia si grija fata de sanatatea noastra. Organizatiile de mediu din Romania sunt formate din activisti tineri, ceea ce nu e rau. Este insa superficial si neconstructiv. Asa cum am mai spus, energia tineretii este importanta, insa ea trebuie dublata de experienta celor care canalizeaza acea energie in directia care trebuie. Degeaba ne agitam pentru Delta, Mare sau Rosia Montana daca dincolo de agitatia entuziasta nu putem construi nimic... de cele mai multe ori pentru ca realmente NU STIM. McDonough este arhitect iar Braungart chimist. Melanjul dintre ei doi a dat nastere unor fabrici care nu polueaza desi realizeaza compusi chimici industriali, a dat nastere unor designuri de cladiri care se integreaza in mediu - nu ies ostentativ in fata, nu deranjeaza; in timp ce calitatea vietii persoanelor care lucreaza acolo a crescut iar costurile de intretinere au scazut simtitor. Totul e o chestiune de design si filosofie, spun cei doi. Cand pornesti de la inceput cu principul ca produsul pe care il faci trebuie sa fie cu zero compusi chimici daunatori si, in plus, sa se degradeze natural dupa folosire, altfel arata modul in care iti planifici activitatea si obtii satisfactia muncii. Cine ar trebui sa studieze aceasta carte, well...let's see..lista e enorma: oficiali ministeriali, studenti de la marketing, arhitectura, chimie, fizica, activisti, cetateni de rand, autoritati locale...ce mai toata lumea de la sate si orase. As face cartea aceasta manual spre lecturare obligatorie la orele de educatie civica, pentru ca as da miez in acest fel conceptului steril de cetatenie, altruism, corectitudine si iubire de aproapele. As incheia folosind cuvintele lui Hildegrd von Bingen, motto al cartii: "Glance at the sun/ See the moon and the stars/ Gaze at the beauty of earth's greenings. Now, think."

sâmbătă, 21 martie 2009

Ipocrizia corectitudinii politice

Am avut "şansa" ca weekendul trecut să trec printr-o experienţă inter sau multiculturală care mi-a venit mănuşă... de box. Mă consider o persoană umblată, aproape cosmopolită, am călătorit şi am lucrat cot la cot cu oameni din culturi şi ţări extrem de diferite - musulmane sau atee, evanghelice sau catolice, cu albi, negri şi metişi, cu tineri şi vâstnici, am stat la masă cu aristocraţie sau am împărţit biscuiţi cu ţiganii de la Bărbuleşti. În toate aceste experienţe, am avut un singur atu care a făcut ca înţelegerea cu celelate culturi, civilizaţii sau religii să fie una uşoară şi experienţa colaborării una plăcută. Am fost curioasă faţă de obiceiurile şi civilizaţia celor cu care am colaborat şi am simţit aceeaşi curiozitate din partea lor. În rest, pentru mine în general nu contează ce etichetă poartă persoana cu care lucrez, însă am nevoie să ştiu că mă pot exprima liber în legătură cu ceea ce cred. Nu vreau să jignesc, însă cred că am dreptul să am o părere şi am ajuns să mă bucur că traiesc într-o ţară care-mi permite să spun ce cred fără să mă anatemizeze şi să mă supună oprobriului public pentru libertatea exprimării. Cred că cel mai mult mă întristează faptul că oamenii nu mai spun lucrurilor pe nume. De exemplu înţeleg religia islamică - am făcut efortul de a citi cărţi pe această temă, însă mă deranjează faptul că în unele ţări modul în care această religie este interpretată le pune pe femei în postura de cetăţeni de gradul 2. Da, mă deranjează asta şi cred că am dreptul să o spun cu voce tare. Şi da, recunosc dreptul oricărei persoane care practică această religie de a veni şi a-mi spune că greşesc. Asta nu înseamnă că opinia mea nu trebuie exprimată. Ei bine, weekendul trecut am experimentat corectitudinea politică nord americană şi cred că nu greşesc spunând că a fost probabil una dintre mostrele cele mai mari de ipocrizie şi cabotinism pe care le-am întâlnit. Un prieten mi-a spus că americanii sunt mici copii faţă de nebunia asemănătoare care se petrece în Australia, o ţară în care lumea e extrem de relaxată în viaţa de zi cu zi, însă, în momentul în care intră în organizaţii sau se duc la birou, orice remarcă este privită cu lupa, orice comentariu, chiar înainte de a fi finalizat este privit cu ochi critici, toată lumea te aşteaptă să spui ceva ca să te eticheteze rasist, insensibil şi să cheme resursele umane ca să-ţi dea un perdaf. În Evul Mediu, ai fi legat la stâlpul infamiei şi biciuit. Un alt amic mi-a povestit că, atunci când în organizaţia în care lucra li s-a trimis un email în care cei de la RU le spuneau că a venit o colegă nouă, el a vrut să fie amabil şi a răspuns ca mesaj de bun venit noii angajate că se bucură enorm că organizaţia angajează colege draguţe pentru că asta va însenina atmosfera. A fost chemat la RU şi acuzat că e sexist. A trebuit să scrie un email apologetic şi să-şi toarne cenuşă în cap pentru că a făcut un compliment. Ideologia corectitudinii politice mă face să pornesc de la premisa că omul din faţa mea este o potenţială victimă şi este rezultatul unei stări de paranoia socială de sorginte americană pură - o societate de oameni definiţi de drepturi care decurg din drepturi care dau naştere la drepturi. O societate în care e ok să te dau în judecată pentru că nu-mi place cum ţi-ai aranjat grădina. Nu e ideea mea originală - au exprimat-o înaintea mea Carroll şi Buchholtz. Ceea ce e deranjant pentru mine e că soldaţii corectitudinii politice vin la noi în ţară sau aiurea să-mi spună că acesta este singurul comportament acceptat şi acceptabil şi că atunci când te relaţionezi cu ei nu există altă normă de conduită. Aici mi-aş permite să folosesc cuvintele colegului meu, Dan Petre, şi în loc de Hai sictir! să le spun mai pe înţeles, FO. De ce nu pot să spun că e ceva care mă deranjează la ce face altul? Poate şi pe el îl deranjează ce fac eu? Poate că celalat e de acord cu mine? Poate nu e, însă i-am spus ce mă framântă şi el a făcut la fel. Corectitudinea politică îmi interzice total să încep un astfel de dialog. Mă condamnă dacă iniţiez o asemenea discuţie şi îl invită pe partenerul meu de conversaţie să se simtă jignit, încă înainte de a şti dacă discuţia ne va permite să agreăm că ne înţelegem diferenţele şi le respectăm sau că punctele noastre de vedere sunt diferite şi aşa o să rămână. De aceea corectitudinea politică e un comportament ipocrit. Corectitudinea politică îmi reglementează prin lege conversaţia, cred că va urma să reglementăm şi numărul de cuvinte pe care-l schimbăm între noi, şi locul în care ne fixăm privirea. Ce ar fi mai uşor să facem, ei bine, nimic altceva decât să ne exersăm manierele. Poţi spune oricând: "Acesta este un subiect sensibil pentru mine şi nu aş dori să vorbesc despre el". E mult mai elegant şi chiar sănătos să ne exprimăm curiozitatea şi opiniile într-un mod politicos decât să purtăm cu noi povara victimizării ex-ante. Vă recomand să spuneţi lucrurilor pe nume, să-i respectaţi pe ceilalţi, să înţelegeţi diferenţele, să nu vă refuzaţi nici o întrebare. Asta e una dintre imperfecţunile României pentru care mă bucur, mă bucură mai ales sănătatea mintală a naţiei noastre. Şi, fiind ardeleancă, n-o să dau pe nimeni în judecată cand o să-mi spună bancul ăla cu... De ce să nu-i spui unui ardelean un banc joia? :)

vineri, 6 martie 2009

Puricele și elefantul!

Acesta este titlul unei lucrări scrise de către Charles Handy "The Elephant and the Flea", unul dintre cei mai cunoscuți psihologi organizaționali, teoreticieni în domeniul schimbării organizaționale și managementului. Am adus acest titlu în discuție, inspirată fiind de blogul colegului Cristian Ducu - și postarea lui despre cărți din domeniul CSR pe care nu le recomandă. Eu recomand cu căldura cartea lui Handy, probabil una dintre primele lucrări care a anticipat căderea marilor corporații adică „elefanții” și transformarea lor în condițiile dispariției monopolurilor, oligopolurilor și creșterii concurenței - concomitent cu transformarea individului ”puricele” din organizational man în altceva, într/un creativ cultural, conștient de sine și de dezvoltarea personală și profesională posibilă dincolo de oportunitățile corporative. Credeam până de curând că au fost puțini avocați în favoarea tranformării corporative de la prima facie - shareholderi (adică primatul acționariatului) către paradigma propusă de Ed Freeman, a stakeholderilor unde acționarii sunt primus inter pares, insa am descoperit cartea lui Post și Preston ”Redefining the Corporation” care susține cu argumente cât se poate de solide această necesară transformare.
Din păcate mă alătur lui Cristi în a deplânge faptul că nu prea avem ce citi ca literatură românească în domeniu, poate cu o singură excepție, cartea colegului Liviu Voinea ”Corporațiile transnaționale și capitalismul global” apărută la Polirom, o carte apropiată mai degrabă de economic, însă bine documentată și cu exemple românești. Titlul postului nu reflectă așadar doar relația angajat corporație ci și producția intelectuală autohtonă versus cea occidentală în domeniul CSR. Să sperăm că noile generații ne vor ajuta să acoperim deficitul de publicații, asta după ce o sa iasă cu bine din spălarea de creiere și vor înțelege că PR nu e același lucru cu CSR.

sâmbătă, 28 februarie 2009

Respect pentru un ziarist!

Printr-o inlantuire de bloguri, am ajuns la acela al domnului Cristian Botez, ziarist la ziarul Click! (nu discut calitatea publicatiei, pentru ca nu sunt un cititor si oricum acest aspect este minor fata de gravitatea celor ce vor fi prezentate in continuare). Aveti in continuare o mostra de cea mai buna calitate si extrem de serioasa a felului in care corporatiile incalca drepturile angajatilor, intr-o totala aroganta fata de cei slabi si multi: http://cristianbotez.wordpress.com/2009/02/10/manifest-pentru-demnitatea-ziaristilor/.

Daca macar o parte a ceea ce descrie domnul Botez se va confirma si cred ca colegii din presa ar trebui sa ia atitudine si sa sustina demersul, atunci compania Adevarul Holding este complet iresponsabila social practicand un model de management de tip ASA NU sau, cum imi place mie sa-l numesc, managamentul romanesc: seful e un vataf sau argat, iar angajatii sclavi pe platatie. Sunt de acord, in conditiile prezentate de dl. Botez, ca plata ziaristilor prin contracte de drepturi de autor este mai degraba plata la negru - dar, ce sa-i faci... lobbyul patronilor de trusturi media la conashu' Geoana a infrant inca o data. Ma bucur ca dl. Botez face acest demers si va indemn sa popularizam asemenea cazuri in care oamenii se ridica impotriva sistemului, pentru ca ei sunt aceia care produc schimbarea. Vorbeam de sacrificii personale pentru o cauza buna...domnul Botez este cel mai bun exemplu!

In aceeasi ordine de idei, pentru ca vorbeam de popularizare, am intalnit in urma cu doi ani, pe cand faceam - in cadrul unui proiect PHARE - identificarea si analiza nevoilor de formare in domeniul resurse umane pentru angajati din administratia publica, o doamna care a participat la un focus grup si lucra atunci la Secretariatul General al Guvernului. Ne-a povestit cum a fost supusa la diverse abuzuri de catre catre noul ei sef - un director numit politic, cum individul a coalizat impotriva ei "colectivul", cum a refuzat sa-i plateasca sporurile si a trimis-o la arhiva - asta pentru ca, fiind membra intr-o comisie de selectie, a refuzat sa semneze un referat pozitiv pentru angajarea "beizadelei" respectivului. Se pare ca "beizadeaua" nu vorbea nici o limba straina - ebgleza fiind o conditie obligatorie pentru angajare, iar doamna respectiva, principiala, a considerat ca face o ilegalitate selectionand un asemenea candidat. Si bravo ei! A urmat o perioada de cosmar la serviciu, insa doamna a dat institutia in judecata, contestand administrativ toate sanctiunile luate impotriva ei si.... ura tiranul... ea a invins. Justitia romana e oarba si proasta uneori, insa in majoritatea cazurilor pe care le stiu, a dat castig de cauza angajatilor in lupta cu angajatorii. Asta si pentru ca angajatorii sunt atat de orbiti de aroganta incat procedeaza infantil atunci cand vor sa "scape" de un angajat incomod. Ce altceva ar putea face, cum se rezolva asemenea cazuri in strainatate...intr-un post viitor.

Succes domnule Botez! Sper sa-i ingenuncheatzi.

luni, 23 februarie 2009

Les clementines - un proiect despre satisfactia muncii

Am citit un post pe blogul Alexandrei Zbuchea despre trei studente din SNSPA - FCRP (banuiesc!) care participa la un concurs de proiecte - o idee de campanie care poate implica o banca in proiecte de CSR (CITIZEN ACT III). Fetele (Nicoleta Anton, Sabina Baciu, Roxana Beicu) si-au ales o tema foarte incitanta, mai ales in Romania, unde acest tip de chestiune este inca "in the making": echilibrul munca-viata privata. Dupa dureroasa experienta a unei angajate dintr-o companie multinationala care a murit de extenuare, poate si pe fondul unor probleme de sanatate innascute, problema echilibrului munca - viata privata a impanzit prima pagina a ziarelor si tabloidelor romanesti, insa dezbaterea a fost extrem de superficiala - asa cum ne-am obisnuit in tara specialistilor media din televiziunile - butic. Work-life balance este parte a modului in care conduci o companie, se refera la perceptia si administrare relatiei cu cel mai important stakeholder al corporatiei: angajatii. Succes fetelor! Sper ca dezbaterea pe care o generati sa fie una realista de aceasta data, ca analiza voastra sa fie una pertinenta si ca rezultatele voastre sa schimbe opinii si mentalitati corporative.

marți, 17 februarie 2009

Un speaker mai mult decat motivator

Unul dintre cele mai bune discursuri pe care le-am auzit si care indeamna oamenii la recastigarea moralitatii si intelepciune. Sunt de acord cu tot ce sustine Barry Schwartz si, in plus, accentuez ideea ca nu mai multe cursuri de etica ne vor face mai morali, nu mai multi responsabili cu etica si complianta vor creste responsabilitatea sociala a corporatiilor ci construirea unor culturi organizationale care recompenseaza moralitatea si liderii cu caracter.

Excelent speech!

http://www.ted.com/talks/barry_schwartz_on_our_loss_of_wisdom.html

luni, 16 februarie 2009

Sunt fan Slumdog Millionaire - tema off topic

Cand am primit cadou DVD-ul cu Slumdog Millionaire :) nu i-am dat mare importanta pentru ca titlul nu-mi spunea nimic. Insa dupa ce m-am asezat in fata ecranului nu am mai putut sa ma misc pana la dansul indian care marca finalul filmului si faptul ca pe ecran se scurgea distributia. Dupa aceea, l-am mai vazut de doua ori, in compania a doua persoane diferite asupra carora filmul a lasat aceeasi impresie. Nu m-am oprit aici si mi-am descarcat si coloana sonora si o prezentare in power point a filmului, iar o poza cu Dev Patel (Jamal Malik) - protagonistul principal am facut-o background pe desktopul calculatorului. M-am hotarat sa scriu o altfel de cronica a acestei povesti indiene/universale dupa ce colegul meu, Dan Petre, a considerat ca doar femeilor care stiu ca pana la urma "binile invinge" poate sa le placa acest film. Cel mai interesant mi se pare faptul ca in India acest film nu are succes. Indienii considera ca tara lor nu e corect portretizata, ca la ei lucrurile nu se intampla asa, ca probabil mahalalele lor nu sunt asa de mizerabile. Insa cred ca succesul povestii e datorat in mica masura localizarii. Il vad la fel de bine pus in scena in Romania, in Polonia, in Bronxul american, in Australia sau Africa de Sud. E o poveste care transcede granitele; mafia micilor cartiere e aceeasi peste tot, copii saraci sunt peste tot, la fel peste tot se pot naste povesti de succes din mizerie si saracie. Si la fel, peste tot exista miracole. Nu cred ca e o poveste care tine doar la spectatorii-femei, e o poveste care insufla optimism si cred ca doar un suflet mutilat de criza sau neo-liberalism (sic!) nu mai poate crede in basme si in magia din viata de zi cu zi. Cat priveste sacrificiul uman pentru binele celorlalti - adica actul lui Salim - am vazut chiar saptamanile trecute in Romania ceva asemanator, cand un trecator a fost impuscat pentru ca a sarit in ajutorul cuiva. E usor sa fii si cinic si ironic atunci cand vezi acte de eroism uman, dar nu e corect sa judeci si sa pui etichete, asta cu atat mai mult cu cat tu stii ca nu esti in stare sa faci un asemnea gest. Si totusi exista oameni care se incapatzaneaza sa reuseasca in ciuda tuturor obstacolelor. Jamal Malik suntem noi toti; atunci cand de dezbracam de cabotinism, ipocrizie, ironie, mistocareala, miticismul bucurestean si jmekereala. Atunci cand cu sufletul neintinat, atingem pentru o inefabila secunda absolutul. Pentru acele momente, recomand a se asculta Latika's song.

duminică, 15 februarie 2009

La Rosia Montana rezbelul intra in linie dreapta!

Am citit un articol in Evenimentul Zilei, articol a carui adresa web este: http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/839684/Canadienii-nu-renunta-la-aurul-romanesc--/. Apoi m-am uitat si pe comentarii. Cei mai multi dintre concetatenii nostri au opinii doar despre chestiuni care sunt mizilicuri in toata povestea: cine cui da spaga, care cetatean vinde sau nu casa catre Rosia Montana Gold Corporation, vai ce bine vor locui satenii in noul cartier ...aiureli. Problema pe care trebuie sa si-o puna opinia pubica din Romania este daca dorim ca la finalul celor 20 de ani de exploatarea a aurului prin folosirea cianurilor, sa avem in inima Ardealului mii de tone de deseuri toxice in locul unor munti. Asta e tot. E simplu. Sunt acele tone de deseuri toxice mostenirea pe care ne dorim sa o lasam generatiilor viitoare? Daca da, atunci e simplu: sa dam certificatele de mediu si sa lasam compania sa toace si sa scormoneasca solul in cautare de aur. Daca nu vrem asta, atunci trebuie sa facem lobby la cei pe care i-am votat ca acestia sa voteze la randul lor legea care interzice folosirea cianurilor in activitatea miniera. Atunci RMGC nu va mai avea obiectul muncii. Si nici multe dintre companiile romanesti care, mai obscure, ne otravesc in continuare. Pe mine ca cetatean nu ma intereseaza ce reglementari respecta compania miniera Gabriel Resources si filiala ei romaneasca Rosia Montana Gold Corporation. Nici o reglementare din lume nu ne asigura ca la finalul activitatii companiei nu o sa ramanem cu mii de tone de deseuri miniere si halde de steril pline de cianuri, ca muntii si padurile nu vor fi rase de pe fata pamantului. Nu ma intereseaza nici cati bani pierde compania, in afaceri exista riscuri. Uneori castigi, alteori pierzi. Resping si argumente care ne spun ca la Rosia Montana si de fapt in tot patrulaterul aurului din Ardeal exista deja poluare si halde de steril pline de cianuri lasate de Minvest Deva si deci ce mai conteaza altele noi. Conteaza! Fiecare kilogram de cianuri adaugate la un dezastru ecologic deja existent se aduna... nu se scade. Hai sa facem curat mai intai si apoi, cand se va descoperi alta metoda de extractie a aurului si cand nu vom avea de mutilat sau de otravit o zona intreaga poate vom decide sa-l exploatam. Pana atunci insa, sa incercam sa nu stricam si mai mult ceea ce e deja stricat. Nu avem voie sa facem asta generatiilor viitoare. Planeta nu e a noastra, e doar un imprumut de la cei care o sa vina. Putem trai fara aur, nu putem trai insa fara ape curate, fara paduri si intr-un peisaj selenar. Va indemn sa va opuneti prin toate mijloacele masinariei publicitare si argumentelor propuse de RMGC. Si sa faceti tot lobby-ul posibil pentru a stopa aceasta companie sa opereze vreodata in Romania. Actionarii iau banii luati din vanzarea aurului si pleaca... noua ne ramane otrava. Schimbul nu e echitabil. Tara e inca locuita de romani... stiu ca suna patetic, insa e un adevar incontestabil. Hai sa facem din salvarea Rosiei Montana un proiect national de solidaritate, intre noi - romanii de azi si cei care va sa vina. Jos cianurile din minerit!

miercuri, 11 februarie 2009

Dezvoltare si trandafiri

Parafrazez prin titlul acestei postari o carte scrisa de dl. prof. Dobrescu. In respectivul volum, "Computere si trandafiri" prof. Dobrescu vorbeste despre miracolul IT din Silicon Valley si revolutia tehnologica. Cea de a a doua asemanare dintre carte si acest comentariu este faptul ca si eu ma voi referi la o revolutie, insa de asta data la revolutia industriala si consecintele ei din perspectiva lucrarii lui McDonough si Braungart (2002) - Cradle to Cradle (Din leagan in leagan). Hartia pe care este tiparit continutul cartii celor doi autori miroase a trandafiri proaspeti - e rezultatul folosirii unei combinatii speciale de materiale nepoluante care dau nastere unui plastic avand consistenta hartiei si care poate fi reciclat fara a determina intoarcerea in procesul tehnologic al vreunei toxine. In general autorii spun ca pentru a putea sa discutam despre dezvoltarea sustenabila trebuie sa schimbam paradigma in care gandim designul produselor - si anume sa pornim de la premisa ca ceea ce realizam trebuie sa se intoarca in natura, fara ca reciclarea sau reprocesarea sa adauge costuri proceselor si fara sa polueze mai tare. Tinand cont asadar de aceasta chestiune de design, autorii ne cer sa ne imaginam un sistem de productie si comert care ar avea urmatoarele caracteristici:

1. Arunca in aerul pe care il respiram, in sol si in apa mii de tone de toxine in fiecare an;
2. Realizeaza acel gen de produse finite ce au in componenta materiale asa de periculoase incat vor trebui tinute sub stricta supraveghere de generatiile viitoare;
3. Produce cantitati enorme de deseuri;
4. Necesita nenumarate reglementari complexe - nu pentru a mentine oamenii sanatosi si mediul curat ci din contra, pentru ca acestia sa nu fie contaminati prea repede cu toxine;
5. Creaza prosperitate prin excavarea solului, macinarea muntilor, taierea padurilor si epuizarea resurselor naturale pe care in cele din urma le arde sau le ingroapa;
6. Erodeaza sanatatea speciei si a practicilor culturale umane.

Desigur ca primul gand este ca un asemenea sistem nu exista, insa autorii de mai sus sustin ca acestea sunt consecintele de astazi ale Revolutiei Industriale. Pentru o noua revolutie, stiintifica, industriala - al patrulea val, ar trebui sa schimbam complet paradigma in care gandim. A fi multumiti cu un procent de 10% randament in prelucrarea resurselor naturale este prea putin. A ne multumi cu reciclarea unor materiale, pentru a caror procesare insa e nevoie de mai multa energie decat pentru obtinerea lor din starea bruta, nu e o solutie eficienta. Scopul cu care realizam designul produselor ar trebui sa fie zero emisii, 100% reciclabile, 0% pierderi tehnologice. Abia atunci leaganul din care luam materia prima va fi si leaganul in care-si gasesc obstescul sfarsit componentele produselor pe care le folosim - adica natura in forma ei intacta si nepoluata, iar oamenii vor constientiza cat de efemera e viata intr-un mod responsabil.

marți, 3 februarie 2009

Despre responsabilitatea guvernarii

Am avut aseară o discuţie interesantă cu un prieten care este de mult timp membru în unul dintre partidele socialiste europene cu o prodigioasă tradiţie de stânga, şi, ca să vezi cum oamenii şi ideile mari ajung să se întâlnească, acest prieten exprima aceeaşi idee ca şi profesorul Dâncu de la Cluj, cum că stânga are nevoie de repoziţionare în spaţiul politic, iar noua criză nu face altceva decât să ridice o minge la fileul stângii în procesul acesteia de re-legitimizare. Şi atunci am aruncat un ochi spre stânga românească - ce se identifică, cel puţin la nivel de discurs politic cu PSD-ul. Şi am vazut azi cât de departe suntem de frământările politice de la nivel de continent. În timp ce stânga europeană îşi caută re-poziţionarea învăţând din excesele unor principii de dreapta aplicate în ultima vreme nu doar în economie ci şi în politică (cu puţine excepţii, i.e. Marea Britanie unde există un guvern laburist) şi îşi schiţează un nou brand; în România stânga ne oferă o nouă demisie, absolut iresponsabilă în opinia mea. Trecem peste faptul că partidul nostru de stânga e o adunătură de ciocoi locali şi beizadelele lor (ca şi partenerul de coaliţie dealtfel) însă unde s-a mai pomenit în lume un individ care alege să nu servească ţării ci judeţului peste care e vătaf? Poate am această idee greşită, pe care o asum şi mărturisesc, că aştept de la stânga politică un alt fel de moralitate politică şi civică. Şi acesta era şi punctul de vedere în dialogul cu prietenul socialist din străinătate. Într-adevăr, criza actuală ne dă şansa de a pretinde o nouă moralitate şi responsabilitate de la mediul corporativ, însă, în opinia mea, această moralitate nu poate fi înfăptuită fără o nouă etică a legiuitorilor. Fiindcă peste tot în lume economicul este legat indisolubil de politic - legile care favorizează o corporaţie în defavoarea unei comunităţi (cum mă aştept în curând să se întâmple în cazul Roşia Montană) sunt adoptate de parlamente, de leguitori, iniţiate şi puse în practică de politicieni. Aşadar, dacă stânga vrea să ne tenteze cu un nou brand, atunci înnoirea trebuie să fie nu numai la nivel de măsuri economice şi de protecţie socială ci şi la nivel de mentalitate politică. Desigur stânga noastră nu are asemenea preocupări - abia intrată în pat cu duşmanul, stângii din România o să-i fie dificil să-şi păstreze "integritatea" ideologică, pentru că alt tip de integritate nici nu a avut şi nici nu cred că o sa aibă prea curând.

joi, 29 ianuarie 2009

Forumul Economic de la Davos - 2 puncte de vedere

Pentru persoanele interesate de responsabilitatea socială corporatistă, Forumul Economic de la Davos este o ocazie nesperată, fiindca reuneşte şefi de state şi guverne dar şi unii dintre cei mai faimoşi teoreticieni ai domeniului, unii dintre cei mai mari filantropi si policy makers.
Aş scoate în evidentă două speech-uri, două puncte de vedere exprimate de unii dintre cei mai puternici oameni ai planetei: preşedintele Chinei şi primul ministru al Rusiei, dl. Wen respectiv dl. Putin.
Dl. Putin a facut, din punctul meu de vedere, o analiză la rece, destul de pertinentă referitoare la actuala criză, propunând câteva lecţii pe care trebuie să le învăţăm şi câteva măsuri care, în opinia sa trebuie implementate la nivel global, pentru că, aşa cum sublinia domnia sa, diferenţa dintre criza anilor 20-30 şi actuala e dată de faptul că prin intermediul globalizării, toate statele vor suferi consecinţele. Citez în continuare din discursul dlui Putin:
"In our opinion, we must first atone for the past and open our cards, so to speak.
This means we must assess the real situation and write off all hopeless debts and “bad” assets.
True, this will be an extremely painful and unpleasant process. Far from everyone can accept such measures, fearing for their capitalisation, bonuses or reputation. However, we would “conserve” and prolong the crisis, unless we clean up our balance sheets. I believe financial authorities must work out the required mechanism for writing off debts that corresponds to today’s needs.
Second. Apart from cleaning up our balance sheets, it is high time we got rid of virtual money, exaggerated reports and dubious ratings. We must not harbour any illusions while assessing the state of the global economy and the real corporate standing, even if such assessments are made by major auditors and analysts.
In effect, our proposal implies that the audit, accounting and ratings system reform must be based on a reversion to the fundamental asset value concept. In other words, assessments of each individual business must be based on its ability to generate added value, rather than on subjective concepts. In our opinion, the economy of the future must become an economy of real values. How to achieve this is not so clear-cut. Let us think about it together.
Third. Excessive dependence on a single reserve currency is dangerous for the global economy. Consequently, it would be sensible to encourage the objective process of creating several strong reserve currencies in the future. It is high time we launched a detailed discussion of methods to facilitate a smooth and irreversible switchover to the new model.
Fourth. Most nations convert their international reserves into foreign currencies and must therefore be convinced that they are reliable. Those issuing reserve and accounting currencies are objectively interested in their use by other states.
This highlights mutual interests and interdependence.
Consequently, it is important that reserve currency issuers must implement more open monetary policies. Moreover, these nations must pledge to abide by internationally recognised rules of macroeconomic and financial discipline. In our opinion, this demand is not excessive.
At the same time, the global financial system is not the only element in need of reforms. We are facing a much broader range of problems.
This means that a system based on cooperation between several major centres must replace the obsolete unipolar world concept.
We must strengthen the system of global regulators based on international law and a system of multilateral agreements in order to prevent chaos and unpredictability in such a multipolar world. Consequently, it is very important that we reassess the role of leading international organisations and institutions.
I am convinced that we can build a more equitable and efficient global economic system. But it is impossible to create a detailed plan at this event today."

Dl. Wen, pe de altă parte, se referă la măsurile luate de China pentru a trece peste criză, ele incluzând: creşterea cheltuielilor guvernamentale şi implementarea unui sistem de scădere a taxelor, scăderea dobânzilor şi creşterea lichidităţilor în sistemul bancar, implementarea unui sistem de restructurare industrială şi de reînoire la scară largă, încurajarea activă a inovării şi up-gradarea în ştiinţă şi tehnologie, creşterea nivelului de protecţie socială concomitent cu lansarea şi dezvoltarea unor programe de reformă educaţională pe termen mediu şi lung. Ceea ce mi s-a părut interesant în mesajul dlui Wen a fost pledoaria sa pro-domo, adica motivele pentru care China isi va continua cresterea economica, motive care, daca îşi vor dovedi efectele în perioada următoare sunt o dovadă clară a unor lideri politici animati de spiritul unei înţelepciunii orientale de dorit si pe plaiuri dambovitzene.

Intre timp in Romania, discutam bugetul si cum ne mai impartim cascavalul.



Intregul discurs al celor doua personalitati poate fi gasit la:

http://www.weforum.org/pdf/AM_2009/OpeningAddress_VladimirPutin.pdf
http://www.weforum.org/pdf/AM_2009/Speech_WenJiabao.pdf

miercuri, 28 ianuarie 2009

Sindicatele si dreptul de autor

O spun de la inceput ca sa nu existe dubii: sunt de acord cu initiativa sindicatelor de modificare a legii privind drepturile patrimoniale de autor. Faptul ca in baza acestor contracte de drept de autor sunt platiti bucatari, salahori, taximetristi si chiar si ziaristi, mi se pare inacceptabil. Un om nu poate fi platit doar in baza unui astfel de contract. Statul trebuie sa se asigure ca fiecare cetatean este inclus sub umbrela protectiei sociale, mai ales in aceste timpuri nesigure. Pe de alta parte trebuie ca legiuitorii sa ne dea si alte optiuni, si atunci cand avem mai multe locuri de munca nu e normal sa fim obligati sa cotizam de la toate pentru somaj, sanatate si alte taxe pe care le platim; mai ales ca o suma mai mare sau mai mica pe care o platim ca taxe nu ne indreptateste la un ajutor de somaj variabil. Cred in solidaritatea sociala, sunt de acord cu sindicatele si cu rolul lor in economie. Este indispensabil. Mai multi oameni uniti au o capacitate si o putere mai mare de negociere cu angajatorii (indiferent ca acestia sunt publici sau privati). Cred ca sunt meserii si profesii unde nu putem discuta despre platirea oamenilor pe contract de drept de autor. Si da, acolo se incalca legea, vorbim de plata la negru si de nerespectarea voluntara a dreptului angajatilor. Sunt multi tineri, chiar dintre prietenii mei, care spun: de ce sa platesc taxe la stat, ca oricum nu beneficiez de nimic - nu ma duc la medic la stat, pensia o sa mi-o iau de la privat, scolile sunt nashpa (nu mi-as trimite copilul la o scoala in Romania), politia o batjocura, iar sistemul judiciar o insulta la adresa cautarii dreptatii. Am doar un contraexemplu pentru aceasta gandire extra-liberala: sunt multi oameni care nu au avut sansa educatiei noastre, care nu au nici o sansa sa castige vreodata in viata mai mult decat salariul minim, iar umanismul nostru - taxele pe care le platim din salarii, sunt ceea ce ii ajuta pe multi oameni sa traiasca de pe o zi pe alta. Daca nu ne place cum sunt gestionati banii pe care ii platim ca taxe, nu ar trebui sa rapim sansa unor oameni pe care trebuie sa-i ajutam ci ar trebui sa facem presiune ca statul sa fie mai responsabil, sa ne implicam civic, sa fim noi in primul rand mai atenti - prin monitorizarea lor - fata de banii pe care ii dam. Sunt cazuri in care cetatenii au obligat autoritatile sa fie mai responsabile - vezi Clubul de Cicloturism din Cluj Napoca, ziaristul din Baia Mare care a pus poprire pe conturile Primariei din orasul omonim. Se poate, important e sa vrem asta, sa iesim din cinismul zilei, sa ne pese!

luni, 26 ianuarie 2009

British humor sau cum poate criza economica sa fie funny

Atasez un link semnalat cu ceva vreme in urma de colegul Alex Carlan. Cine spunea ca nu se poate rade de bancheri? Si b), cum se face ca scenaristii de comedie au vazut criza venind si guvernele nu? In plus, se explica extrem de coerent si ironic de unde a pornit criza imobiliara americana si de ce Europa si restul lumii o s-o incaseze in aceeasi masura... Enjoy fiidca daca nu putem sa-i dam jos pe bancheri si pe speculantii la bursa, daca nu putem darama bursele pana la ultima piatra, macar putem sa radem de ei si sa-i aratam cu degetul.

Asadar mergeti la: http://www.brasschecktv.com/page/187.html LOL!!!

Religulous - tema off topic

Acesta este titlul unui documentar prezentat de Bill Maher, un documentar ce face parte dintr-o serie in voga in acest moment in randul generatiei mele, un film ce promoveaza libera cugetare, asa cum sunt The Secret si Zeitgeist. Bill Maher este noul Michael Moore, insa o varianta mult mai funny a acestuia(asta si pentru ca omul a fost comic la viata lui). Documentarul, asa cum rezulta si din titlu, se invarte in jurul nebuniei religioase care a stapanit si stapaneste planeta, nu iarta nici religiile consacrate si nici micii saltimbanci ai marilor orase, inventatori de mici secte sau auto proclamati Mesia. N-am avut niciodata o parere buna despre masele de indocrinati care se calca in picioare sa ia apa, sau se invart in jurul unei pietre, sau se dau cu capul de zid. Nu-i inteleg si nu-mi doresc sa ma inteleaga. Insa simt ca pana acum doar lor le-a apartinut microfonul. Maher spune ca in America numarul liber-cugetatorilor sau a acelora care declara ca nu sunt inregimentati in vreun fel de religie institutionalizata este de 16% din populatie, adica mai mult decat orice minoritate rasiala sau etnica. Un semn ca poate acesta e procentul de cultural creatives? Documentarul te face sa-ti pui intrebari, asta daca nu ti le-ai pus deja si stii pe care parte a baricadei te situezi. In esenta, Maher sustine ca religia este ceva rau, pentru ca ne pune limite, ne infraneaza progresul iar Biblia sau orice sta la baza religiilor consacrate este o adunatura de pilde care trebuie tratata ca atare si nu facuta temelia pe care oamenii isi construiesc si administreaza viata. Cea mai funny religie mi s-a parut cea mormona, trebuie sa recunosc faptul ca inventatorul ei (caci de o inventie e vorba) a avut foarte multa fantezie. Maher nu face insa referire la religiile orientale: shintoism, buddism sau yoga - poate in episodul urmator. E interesant cum dupa o suta si ceva de ani ne intoarcem la Marx! Asta pentru cine nu credea ca istoria se repeta.

Puteti gasi mai multe despre documentar la: http://www.imdb.com/title/tt0815241/

miercuri, 21 ianuarie 2009

Salutare domnule Obama, respect!

Am vazut si eu ieri, ca toata lumea inaugurarea presedintelui Obama. Am primit mailuri entuziaste si am vazut isteria euforica a multimilor. Am auzit comentatori romani vorbin de mesianismul presedintelui SUA (unde altundeva decat in Romania s-ar putea pronunta astfel de cuvinte). M-a impresionat desfasurarea de forte, speechul si cuvintele alese, civilitatea comportamentului fostului si actualului presedinte (venind din mitocania romana, e normal sa ne impresioneneze asa ceva, cred). CNN-ul a mai prezentat ceva insa, iar azi de dimineata am fost sa ma conving cu ochii mei. De indata ce domnul Obama a devenit presedinte legal, adica ora 12.00 a coastei de est, pagina de web a Casei Albe a fost modificata si a putut fi accesata, cu informatii despre actuala administratie. Reporterii CNN au laudat rapiditatea cu care s-au desfasurat lucrurile si, mai ales, layout-ul prietenos pentru utilizator. Am accesat si eu agenda presedintelui (lor, al SUA vreau sa spun) si am gasit o rubrica pe care doresc sa o impartasesc cu voi: Etica. (http://www.whitehouse.gov/agenda/ethics/). Asa intelege domnul Obama sa reformeze clasa politica. Multe dintre initiativele lui s-ar potrivi si in Romania (de exemplu depolitizarea aparatului administrativ, scoaterea la dezbatere publica a taxelor speciale s.a.) Va indemn sa cititi acest pasaj, nu pentru ca v-ati dori apoi ca domnul Obama sa fie presedinte al Romaniei (ceea ce cred ca e un pic). Dar poate ca veti spune cui trebuie, unui candidat mai putin inspirat din clasa politica romaneasca, care ar putea macar traduce acel program si sa-si propuna aplicarea lui. Ar fi un tichet cu mai mare potential de castig decat demagogia de proasta calitate a campaniilor noastre electorale. Nu mi-a placut America lui Bush, nu mi-a placut doctrina neoconservatoare, nu mi-a placut ferventa promovarii ideii ca piata le regleaza pe toate si faptul ca bunastarea unora e bunastarea intregii natii. Am considerat si cred in continuare ca adevarata bunastare e acolo unde toti beneficiaza de efectele ei si nu doar 2-3 alesi. Am un singur regret, ca nu cred ca o sa prind in decursul vietii mele in Romania, un politician pentru care as vota cu atata respect cum as fi votat pentru domnul Obama. Si ca n-o sa vad prea curand in politica romanesca o femeie de talia si calibrul intelectual a lui Hillary. Cat despre etica politica, noi nu o promovam nici macar la nivel de principiu, iar simpla discutie despre caracter, virtute, loialitate, integritate sau solidaritate si responsabilitate starneste rasul in Palatul Parlamentului. Mai trist e ca starneste si rasul alegatorului. Nu avem nevoie de o noua clasa politica ci de o noua mentalitate, mai etica, mai responsabila, mai cetateneasca. Schimbarea se poate face, important e sa ne-o dorim. Yes, we can! :)